A fost inaugurat primul tur virtual la 360 de grade al unui cimitir evreiesc din România

Data:

A fost inaugurat primul tur virtual la 360 de grade al unui cimitir evreiesc din România. La Cimitirul Evreiesc din Iaşi a fost lansat primul tur virtual al unui cimitir israelit din România, realizat cu tehnica fotografiilor 360 de grade, acesta urmând a fi integrat şi pe website-ul www.comunitateaevreiloriasi.ro.

Parcurgând turul virtual, internauţii vor descoperi materiale video, fotografii şi texte informative despre cele mai importante monumente funerare, dar şi despre personalităţile ieşene înhumate în cimitirul Evreiesc din Iaşi.

„E un patrimoniu inestimabil care credem că trebuie cunoscut atât de ieşeni, cât şi de evreii din lumea întreagă. Acesta este cel mai vizitat cimitir de evreii veniţi din toată lumea, din diaspora românească, pentru a-şi căuta rădăcinile, să găsească mormintele străbunilor. De multe ori le este foarte greu să le găsească, întrucât cimitirul are peste 20 de hectare de teren şi peste 150.000 de morminte funerare. Este cel mai mare cimitir evreiesc din România”, a declarat coordonatorul proiectului, Alina Ţiţei, potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, evenimentul este parte a proiectului „Roots and stones – jewish heritage”, implementat de Asociaţia Societatea de Studii Istorice din România (SSIR), în parteneriat cu Comunitatea Evreilor Iaşi şi Uniunea Artiştilor Plastici filiala Iaşi, cu o co-finanţare de la Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

Secretarul general al Comunităţii Evreilor Iaşi, Albert Lozneanu, a declarat că păstrarea tradiţiilor şi dezvoltarea vieţii religioase, combaterea activă a antisemitismului, promovarea culturii evreieşti şi protejarea patrimoniului Comunităţii Evreilor Iaşi.

Citește și: Festival Enescu 2023. Propuneri pentru săptămâna a 3-a

„Este un eveniment important pentru Comunitatea Evreiască din Iaşi, şi nu numai. În acest cimitir îşi dorm somnul de veci cei care au căzut în al Doilea Război Mondial, evrei, victimele Holocaustului, în centrul cimitirului se află gropile comune unde sunt îngropaţi în jur de 8.000 de evrei. Aici este şi parcela eroilor evrei care s-au luptat în Primul Război Mondial pentru libertatea şi eliberarea României. Sunt capele unde sunt îngropaţi diverşi rabini. Acum comunitatea evreiască este mică, sunt circa 300 de membri, dar în trecut era una dintre cele mai mari comunităţi din ţară şi a avut un important rol socio-cultural. Tot aici se află înmormântat tatăl rabinului din Ştefăneşti. An de an rabinii din Israel fac pelerinaj la acest rabin, care este considerat a fi unul dintre sfinţii iudaismului, despre care se spune că face minuni chiar şi după moartea sa. Ei vin să se roage şi să se închine la acest monument”, a declarat presei Albert Lozneanu.

Potrivit istoricilor, cimitirul israelit din Iaşi este vechi de peste 200 de ani. El a fost introdus pe lista monumentelor istorice de importanţă naţională în decembrie 2020, fiind cel mai mare cimitir evreiesc din România. Întins pe 20 de hectare, găzduieşte în jur de 145.000 de pietre funerare, mărturie a existenţei unei vechi şi prolifice comunităţi evreieşti în oraşul Iaşi.

Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Societatea de Studii Istorice din România, există dovezi că primii evrei s-au stabilit la Iaşi în jurul anilor 1400. Astfel, în vechiul cimitir medieval al târgului, distrus la ordinul mareşalului Ion Antonescu, s-a găsit o piatră tombală datată din anul 1467, unele izvoare istorice precizând că marchează mormântul unui medic evreu, venit din Polonia. La sfârşitul secolului al XIX-lea, populaţia israelită a oraşului Iaşi era majoritară, iar vechiul cimitir medieval devenise neîncăpător. Noul cimitir, deschis în 1881, era impresionant prin rafinamentul arhitectural vizibil la poarta de la intrare şi capela mortuară ritualică. Acesta devine o oglindă a evoluţiei sociale a comunităţii mozaice şi în acelaşi timp reflectă o evoluţie a stilurilor arhitecturale europene. Venerarea eroilor se regăseşte şi în cimitirul evreiesc din Iaşi, unde este ridicat un monument comemorativ pentru soldaţii evrei care şi-au dat viaţa în Primul Război Mondial şi monumentul funerar comemorativ, al victimelor Pogromului din 1941.

Inestimabil prin valoarea sa istorică şi artistică, cimitirul evreiesc reprezintă, în aceeaşi măsură ca şi cimitirul Eternitatea, care fusese inaugurat cu doar câţiva ani înainte, o reflexie a istoriei şi evoluţiei Iaşului şi a oamenilor săi, se arată în comunicat.

Citește și: Starea răniților internați după exploziile de la Crevedia. Trei pacienţi, intubaţi şi ventilaţi mecanic

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: comunitateaevreiloriasi.ro)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Mesajul lui Florin Piersic: „Sunt viu” și asta datoria minunaților doctori care mă îngrijesc

Mesajul lui Florin Piersic, din spital, după o perioadă...

Expoziție „Marius Bercea: This Side of Paradise” la Timișoara

Vineri, 31 mai, de la ora 19.00, la sediul...

10.500 de fapte contravenționale, constatate în doar 24 de ore

10.500 de fapte contravenționale, constatate în doar 24 de...