Anchetă după ce pe mormintele soldaților ruși dintr-un cimitir din Iași a fost scrisă litera Z

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Poliţiştii ieşeni au demarat o anchetă şi au întocmit un dosar penal după ce au fost vandalizate pietrele funerare de la mormintele soldaţilor sovietici din cimitirul comunei Moţca, au informat, luni, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi.

„Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Paşcani s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe pietrele funerare dintr-un ansamblu funerar, situat în comuna Moţca, au fost efectuate inscripţii cu vopsea.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte, iar cercetările sunt continuate pentru identificarea autorului, stabilirea întregii situaţii de fapt şi luarea măsurilor legale ce se impun”, a declarat Ioana Bîlea, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Iaşi, citată de Agerpres.

Demersul a fost făcut după ce persoane rămase încă necunoscute au scris cu vopsea litera „Z” pe plăcile mormintelor soldaţilor ruşi căzuţi în luptă în timpul celor două războaie mondiale, iar pe placa funerară au fost scrise literele şi „V” şi „Z”.

Citește și: Stelian Ion cere demisia ministrului Justiției, după criticile Comisiei de la Veneția privind Legea pentru desființarea Secției speciale

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related