Biblia de la Bucureşti va ajunge la Iaşi pentru două zile

Data:

spot_img

Mai multe clădiri, ansambluri și monumente istorice pot fi vizitate la Iași cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului. Evenimentul, ajuns la cea de-a 28-a ediție, este organizat la inițiativa Consiliului Europei și a Uniunii Europene și se desfășoară în perioada 10-11 septembrie 2022. Diverse instituții de cultură din Iași organizează în aceste două zile diferite activități și expoziții tematice.

Evenimentul și-a propus încă de la început să faciliteze accesul publicului larg la patrimoniul cultural, să încurajeze descoperirea, cunoașterea și respectarea acestuia. În acest an tema este „Patrimoniul durabil” (Sustainable Heritage). A fost aleasă în ideea păstrării valorilor culturale materiale și imateriale și a conservării acestora pentru viitor.

Citește și: Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. Ce se întâmplă în următoarele 10 zile

Muzeul Național al Literaturii Române Iași va expune, timp de două zile, Biblia de la București (1688), „cel mai însemnat monument al literaturii religioase la români” (A.D. Xenopol). Exemplarul expus a fost dăruit de Constantin Brâncoveanu, domnul Țării Românești, rudei sale, paharnicul moldovean Vasile Cantacuzino, reprezentând prima traducere integrală în limba română a Bibliei. Vizitatorii au ocazia să admire acest exponat pe 10 și 11 septembrie, la Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul” (Casa cu arcade), în intervalul orar 10:00-17:00.

Continuarea, în Ziarul de Iași!

Citește și: Originile din România ale Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi locuit în Oradea” | Bihoreanul

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi...

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Oamenii care au transformat penitenciarul în memorial | Puterea a Cincea

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Penitenciarul de la Sighet este...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...