Ce leagă și ce desparte Austria de satul meu. O călătorie între două țări care s-au trezit rivale

Nu știu câți în satul meu știau exact unde este Austria pe hartă. Mama, cel puțin, o tot confunda cu Australia. Avusese mai demult o față de masă cu îndepărtatul continent, pe care trona un cangur. A crezut că e totuna. Ceața asta s-a spulberat, însă, când în satul nostru au sosit oamenii de la OMV Petrom.

Descoperiseră pe dealurile noastre cel mai puternic zăcământ de gaze din sud-estul Europei. Mașini grele, utilaje enorme de care nu mai văzuserăm străbăteau șoseaua, cândva pustie, călcând găinile și mâțele satului.

În casa învățătoarei se instalează inginerii austrieci. Pe malul Amaradiei se construiesc parcuri petroliere și depozite hub, instalații, platforme și sonde. Ca în Dallas. Bărbații satului meu sunt angajați muncitori. Femeile, bucătărese. Iar în locul unui magazin universal se amenajează un restaurant. Nu mai avusese satul Hurezani, în toată istoria lui, așa ceva.

Acolo vin „austriecii” să mănânce. În câțiva ani, oltenii, petrolul și Austria încep să se împrietenească.

În casa noastră, o veche fotografie uitată îi arată pe sătenii de altădată îngrămădiți desculți pe un pod gata de inaugurare. Podul a fost făcut în antrepriză de străbunicul meu sub îndrumarea unor ingineri austrieci. Și, pentru că prietenia pe atunci a funcționat, străbunicul i-a rugat să-i cumpere din Austria un pat.

Nu știu cât o fi dat pe el, dar patul vienez a sosit la Hurezani cam acum o sută de ani și-n el avea să moară, ceva mai târziu, antreprenorul de poduri.

Iarna „vrajbei austro-române”

Pornim spre Austria cu mașina plină de cărți pentru prieteni scriitori de acolo. E iarna „vrajbei austro-române”, suntem în preajma sărbătorilor de Crăciun, iar drumurile sunt pline. E un trafic atât de intens, încât ai crede că nimeni nu mai stă prin case. La granița cu Ungaria sunt controale.

Ne verifică mașina, portbagajul, buletinele, dar și la trecerea dintre Ungaria și Austria ne sunt verificate actele.

Înaintăm spre Austria și prețul benzinei scade ușor, cam cât o iluzie. O vreme caldă, ca de primăvară, întărește și ea atmosfera de suprarealism a Europei.

Într-un sat de munte, pe fațada unei clădiri, stă mare firma unui magazin românesc scrisă pe tricolorul nostru. Dana și Dinu vând în Schwertberg varză murată, cârnați și cozonaci.

Dar astea toate, doar după ce se întorc din Moldova, de acasă, unde au plecat să-și vadă rudele și să aducă, din nou, marfă. Au scris asta pe ușă.

La intrarea într-un bloc din Linz, țin ușa pentru o mama care împinge căruciorul. Mulțumesc, o aud zicând. Cu plăcere, îi răspund, tot în română, și amândouă izbucnim în râs.

Cu scriitorii austrieci facem schimb de cărți, de dulciuri și de vinuri. În apartamentul din Linz, construit în 1960 pentru muncitorii austrieci, răsfoiesc un album de fotografii făcute de Helga Paris în Germania comunistă.

Pe coperta cărții se spune că Helga a realizat fotografii și în Transilvania. Mă izbește asemănarea albumului german cu viața cotidiană din România anilor ’80. Recunosc galantarele sărăcăcioase, vânzătoarele în halate, vitrinele sau hainele bărbaților. O lume din care am ieșit cu toții, la fel de marcați.

Citește și: Fiscul din Iași a prins gigantul austriac Egger că își diminua profitul prin contracte intragrup de zeci de milioane de lei

Alegeri și alegători. „Mai bine pentru țara noastră!”

Pe măsură ce înaintăm spre Dunăre, șoselele sunt pline de panouri electorale. Candidații la alegerile care vor avea loc în curând promit de pe afișe „Mai bine pentru țara noastră!”.

Îl întreb pe Herbert Stoeger, scriitor din Linz, de ce crede că s-a opus Austria intrării României în spațiul Schengen.

„Din motive electorale”, crede el, „deoarece următoarele alegeri vor avea loc în 29 ianuarie în Austria Inferioară, iar acest land este cel mai important bazin al ÖVP, iar filiala sa regională de partid este cea mai puternică facțiune a Partidului Popular.

Cel mai probabil, adaugă Herbert, după alegeri se va discuta altfel despre extinderea spațiului Schengen.

În ziarul de pe masă, un articol de pe prima pagină face o analiză comparativă a percepției austriecilor asupra clasei politice de la ei.

„Majoritatea austriecilor cred că politicienii sunt corupți”, este titlul articolului care analizează cum percepe populația politica internă și în care sunt publicate comparativ date de acum și din anul 1981.

Astăzi, 64 la sută dintre austrieci cred că politicienii lor sunt corupți și iau mită, se spune acolo. Iar în anul 1981, procentul celor care aveau aceeași opinie era de doar 38 la sută.

Seara, mergem la biserica din satul bunicilor lui Herbert. Scena nașterii încă nu este completă, pe prunc îl vor așeza în iesle doar în seara de Crăciun.

Liniștea, cumințenia dintre ziduri, luminile palide de la ferestre, candelele din cimitir, ochelarii din cutia de la intrare pentru cei care au nevoie, umbrelele și pălăria de ploaie sunt toate semne că umanitatea arată la fel în lumea noastră mică.

Când gazul iese la suprafață

Viena pare amorțită sub ploaia măruntă și ceața care o înconjoară. Luminile ei altădată strălucind în zăpadă par năclăite de umezeala care nu se mai ridică. Centrul capitalei austriece este străbătut de o rețea de conducte imense, de suprafață.

Conductele trec peste canalul dunărean, străbat Bulevardul Maria Theresien, trec prin fața universității și pătrund printre clădirile vechi, ca un șarpe boa, străin și înfricoșător. Ce e cu el aici, când a apărut?

„Se pare că sunt conducte de gaz, provizorii, de la OMV. Înainte, când aveam gaz de la ruși foloseam vechea structură subterană”, ne explică Ilie Ștefan, sociolog român stabilit la Viena.

Cât privește reacția românilor din Viena la opoziția recentă a Austriei privind admiterea României în Schengen, sociologul spune: „Comunitatea noastră este indignată, aș spune chiar implicată în mișcarea de protest de aici, de la Viena. Este prima care plătește, ca persoană fizică, timpul pierdut la controlul trecerii frontierei pe aeroport sau la venirea acasă în vamă”, descrie el atmosfera din capitala austriacă.

Sociologul român de la Viena face și câteva observații în legătură cu duplicitatea și subiectele tabu ale politicienilor austrieci printre care și relația cu Rusia de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Însă, precizează el, soluția nu este închiderea, ruperea relațiilor, ci continuarea lor: „Atâta timp cât ai canale deschise, sunt șanse mai mari la negocieri și nu la confruntări.”

Pe Dumbastraße, în spatele Hotelului Imperial, lângă bulevardul Ringstraße şi râul Viena, se află Wiener Musikverein. Este o sală de concerte, sediul orchestrei Filarmonicii din Viena.

A fost construită de către Gesellschaft der Musikfreunde, pe o bucată de teren pusă la dispoziţie, în 1863, de către împăratul Franz Joseph I al Austriei.

Proiectul său a fost realizat de către Theophil Hansen în stilul neoclasic al unui templu grecesc antic, cuprinzând o sală de concerte şi o sală mai mică pentru muzică de cameră. Clădirea a fost inaugurată la 6 ianuarie 1870. Cei mai importanți donatori au fost macedoromânii Sterie Dumba și fiul său Nicolae Dumba.

De aceea, numele lor a fost dat de către guvernul austriac uneia dintre străzile din jurul Musikverein.

Concertul de Anul nou al Orchestrei Filarmonice din Viena este un concert ce are loc în fiecare an în dimineața zilei de 1 ianuarie la Viena. Cel mai faimos concert din lume este difuzat de televiziunile din peste 90 de ţări, pentru un public ce numără milioane de telespectatori.

„Pentru milioane de oameni de pe întreg globul, Anul Nou începe cu concertul festiv al Filarmonicii din Viena, dar puţini ştiu că frumoasa clădire în care are loc concertul există datorită lui Nicolae Dumba”, spune Maria Berenyi, istoric de origine română din Ungaria.

În Cimitirul Central din Viena, pe Aleeea Muzicii, monumentul funerar al lui Nicolae Dumba se află lângă cel al lui Brahms, al familiei Strauss și al lui Beethoven.

Împărăția și ortodoxia

La plecarea din Viena, mergem să-l vizităm pe Victor Neagoevici, un român plecat cu cincizeci de ani în urmă din Valea Timocului să-și găsească un rost la Viena. Ajutat de un unchi al lui, s-a angajat la o tipografie. După 1990, ziarul și tipografia au fost vândute. Noul patron le-a închis și a concediat angajații.

După ce „a pierdut munca”, Victor Neagoevici s-a angajat îngrijitor la Palatul Schoenbrunn. A învățat repede cum să lucreze în prețioasele încăperi muzeale, ce trebuie să facă.

A muncit cu râvnă și a ajuns să fie iubit și apreciat de conducerea Palatului, încât la pensionare i-au pregătit o petrecere.

Președintele Fundației Schonbrunn a ținut cu acea ocazie un discurs la amintirea căruia și astăzi, Victor Neagoevici din Valea Timocului, lăcrimează. Are o casă cu grădină, icoane ortodoxe pe toți pereții, un pisic, doi feciori, o soție, Johanna și o gospodărie în satul natal rămasă în grija unui câine care urlă noaptea de singurătate.

Victor Neagoevici iubește Viena. Lucrând pentru Palat, a recompus, pipăind cu mâinile lui, o istorie subiectivă, în care neamurile toate sunt surori și numai nebunia unor smintiți dă, din când în când, lumea peste cap.

Ca om care are gospodării și în Austria și în Serbia, străbate România și Ungaria în fiecare an, este atent la tot ce se întâmplă în blocul estic. După părerea lui, reticența Austriei față de includerea României și Bulgariei în spațiul Schengen, dar acceptarea Croației, are la bază și motive religioase.

Citește și: De ce abordarea naționalistă asupra comunității de români din Ucraina o aruncă în brațele Rusiei

„România și Bulgaria sunt ortodoxe, iar Croația este catolică. Poate că Austria are mai puțină încredere în ortodoxie”, spune el.

În Catedrala Sfântul Ștefan din inima Vienei, pe zidul din dreapta, imediat după intrare, se află o icoană a Sfintei Fecioare cu Pruncul. Povestea ei am aflat-o de la episcopul vicar Nicolae Dura din Viena.

I se spune Icoana Fecioarei Înlăcrimate, pentru că în 1697, din 4 noiembrie până în 8 decembrie, Ea ar fi lăcrimat în bisericuţa greco-catolică din Mariapocs. Icoana fusese pictată de maramureşanul Stefan Papp, fratele preotului Daniel Papp din Pocs, la rugămintea acestuia şi seamănă mult cu cea de la Nicula.

Când s-a aflat despre minune, acolo a fost trimis Contele Corbelli, comandantul trupelor imperiale, care, în faţa a 300 de martori, a verificat icoana, însă nu a găsit nimic îndoielnic.

Împăratul Leopold I a cerut ca icoana să fie adusă, sub escortă militară, la Viena. La 4 iulie 1697, cortegiul a intrat în oraş şi însuşi împăratul a întâmpinat-o, a îngenuncheat şi şi-a cerut iertarea păcatelor în faţa ei. Poporul adunat a îngenuncheat şi el.

Citeste și: România trăită departe

Icoana a fost aşezată apoi în Stephansdom, unde este şi astăzi, cum intri în catedrală, în partea dreaptă, lângă capela unde s-a căsătorit Mozart. Este singura icoană în fața căreia sunt bănci și credincioși care se roagă. Părintele Dura ne mai spune și că icoana aceasta l-a inspirat pe Mihai Eminescu când a scris poezia „Înger şi demon”.

Pornim spre casă, iar drumurile par și mai aglomerate, acum când Europa pare că nu ne mai încape. La trecerea graniței din Austria în Ungaria, ca și la cea din Ungaria în România, grănicerii plictisiți nici nu ne mai iau cărțile de identitate. Ne salută și trecem mai departe.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!