De ce abordarea naționalistă asupra comunității de români din Ucraina o aruncă în brațele Rusiei

Data:

UPDATE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) român a publicat, în urmă cu o săptămână, un comunicat critic la adresa Ucrainei pe tema noului proiect de lege votat recent de Parlamentul de la Kyiv privind minoritățile naționale care ar dezavantaja drepturile minoritarilor din Ucraina.

Citește și: MAE critică legea minorităților naționale adoptată de Ucraina. Ce obiecții i-a transmis Aurescu omologului de la Kiev

Atât liderii populiști AUR, cât și alți lideri naționaliști din PSD și PNL au aplaudat la unison poziția MAE, un bun prilej pentru reactivarea curentului naționalist, care reduce identitatea națională la etnie și la „valorile tradiționale, biserica, limba și istoria neamului”.

Din anul 2017, când Parlamentul ucrainean a votat Legea Educației Naționale, ce impune introducerea cotelor lingvistice în școlile dedicate elevilor minoritari, liderii comunității românilor din Ucraina împreună cu Ministerul Afacerilor Externe de la București au acuzat frecvent autoritățile ucrainene că duc un proces de „ucrainizare și deznaționalizare” asupra lor, interzicându-le să studieze integral în limba maternă până la terminarea liceului, așa cum se întâmpla înainte ca respectiva lege să fie promulgată de fostul președinte Petro Poroșenko.

Până la un punct aceste critici sunt fundamentate, dar fără a înțelege cauzele războiului, narațiunea liderilor etnicilor români, explicată trunchiat, favorizează mai degrabă interesele Federației Ruse.

Pentru a înțelege acest conflict dintre București și Kyiv, e utilă, pentru început, o scurtă incursiune în istorie strategiilor de securitate ale Federației Ruse.

Soft power-ului rusesc în sfera de influență din spațiul ex-sovietic

După terminarea Războiului Rece, toate aceste strategii (1993, 1997, 2000, 2010, 2015, 2021) alocă un capitol special prezervării „valorilor tradiționale, spirituale ruse”.

În istoria acestor strategii de securitate, cu cât autoritarismul regimului politic a crescut, odată cu consolidarea puterii președintelui Vladimir Putin, cu atât au apărut mai multe obiective care obligă structurile militarizate ale statului să monitorizeze activități ce țin mai degrabă de viața privată a rușilor.

Controlul statului asupra populației inclusiv la nivelul intim, de formare a mentalităților, a crescut la nivel de preocupare pentru structurile militarizate ale Rusiei proporțional cu puterea regimului însuși.

O diferență fundamentală între strategia din 1997, din mandatul președintelui Elțîn, de pildă, și cea din 2021 constă și în faptul că, în ultima, regimul de la Kremlin aloca o atenție deosebită soft power-ului rusesc în sfera de influență din spațiul ex-sovietic, pus în practică prin două elemente definitorii: limba și Biserica rusă.

„Un rol foarte important în prezervarea valorilor spirituale tradiționale îl joacă activitatea Bisericii Ortodoxe Ruse și a bisericilor de alte confesiuni”, precizează, de pildă, Strategia de Securitate a Rusiei din anul 1997.

Într-o formă sau alta, rolul Bisericii Ortodoxe Ruse în formarea mentalitățllor apare în toate strategiile Rusiei.

Noul termen: „compatriot”

Imediat după invazia Rusiei în Ucraina în anul 2014, regimul de la Kremlin și-a reînnoit strategia, pentru a justifica noile operațiuni militare, în care apare un termen nou, cel de compatriot: „protejarea drepturilor compatrioților în afara granițelor”.

În numele acestor obiective militare de a proteja drepturilor etnicilor ruși care trăiesc în statele formate după dizolvarea URSS, regimul de la Kremlin a invadat Ucraina (2014 și 2022), a încurajat mișcările separatiste din Abhazia care au dus la războiul ruso-georgian în anul 2008 sau separatiștii din Transnistria.

Este util de precizat că obiectivele din strategiile de securitate presupun inclusiv operațiuni ale serviciilor secrete rusești, iar acest lucru explică faptul că nu de puține ori preoții Bisericii Ortodoxe Ruse au fost acuzați de serviciile secrete ucrainene, în timpul războiului din acest an, că depozitau arme, culegeau informații sau spionau în favoarea rușilor.

Bisericile ruse din Ucraina s-au transformat în huburi de spionaj rusesc

Când, într-o strategie de securitate a unui stat, obiectivul de control și de influențare al statului respectiv asupra populației se face prin biserică, relația dintre membrii acelei biserici și structurile militarizate devine firească.

Reacția Ucrainei la războiul cu arme și la războiul cultural

Odată cu războiul cultural identitar pe care Rusia l-a lansat împotriva Ucrainei, instrumentalizând politic „protejarea identității etnicilor ruși” și nerecunoscând istoria, limba și identitatea proprie pentru ucraineni, în ideea revenirii a „fraților ruși la Patria Mamă”, Ucraina și-a dezvoltat, la rândul ei, propria strategie pentru protejarea identității și culturii naționale.

În acest context al războiului ruso-ucrainean trebuie înțeleasă Legea Educației din 2017, în care statul ucrainean impunea un sistem de învățământ bilingv pentru minoritari.

Potrivit ultimului recensământ din 2001, grupurile minoritare din Ucraina sunt rușii (17,3%), românii și moldovenii (0,85%), belarușii (0,6%) și tătarii crimeeni (0,5%).

Un procent de sub 1% cât reprezintă românii din populația totală a Ucrainei (și acela divizat între cei care s-au identificat români și cei care s-au identificat în mod controversat moldoveni) nu ar fi reprezentat nicio amenințare pentru statul respectiv ca să nu le permită un sistem de învățământ integral în limba maternă.

Altfel spus, fiind atât de puțini, românii nu constituie o problemă pentru identitatea poporului ucrainean și nu pe ei în viza legea, ci mai degrabă reprezintă victime colaterale ale agresiunii rusești.

Mai mult, liderii comunității românești cu agendă naționalistă nu explică toate nuanțele pentru o înțelegere mai adecvată a situației lor.

România poate finanța școli private în Ucraina

Statul ucrainean nu permite predarea integrală în limba maternă în școlile publice, dar o permite în cele private. Dacă într-adevăr reprezentanții statului român ar fi interesați de soarta acestor oameni, așa cum clamează la nivel declarativ, câteva milioane de euro de la bugetul român de stat pe an pentru finanțarea unor școli cu predare integrală în limba maternă în Ucraina ar reprezenta o nimica toată.

Într-o perioadă în care statele vestice alocă miliarde de euro pentru a ajuta Ucraina să supraviețuiască războiului, să faci un mic efort bugetar pentru finanțarea unor școli private pentru comunitatea românească ar reprezenta mai degrabă un gest de normalitate. Iar diferendul ar fi depășit pe agenda diplomatică bilaterală.

Din orice lecție elementară de economie poți deduce că regiunile fără viață economică devin regiuni cu populație îmbătrânită, pentru că generația tânără părăsește zona și caută oportunități în alte zone.

MAE București blocase relațiile economice cu Ucraina, înainte de pandemie, în loc să încurajeze strategii pentru depistarea unor investitori potriviți pentru regiunile în care trăiesc românii. Înainte de limbă, problema principală a acestor oameni rămâne sărăcia.

Citește și: Ce a făcut Bucureștiul pentru minoritatea românească din Ucraina: multe discuții, puține fapte | DOCUMENT

O altă nuanță care nu este explicată public este faptul că în Ucraina nu există universități cu predare în limba română, drept care unui tânăr etnic român care nu ar stăpâni în scris și vorbit limba ucraineană îi este mai greu să fie admis în universitățile din Ucraina.

Desigur, dezavantajul poate fi depășit printr-un efort suplimentar de învățare, dar poate reprezenta și o piedică. În timp ce etnicii români cataloghează sistemul de învățământ bilingv drept „ucrainizare” în sens peiorativ, partea ucraineană vede această măsură o formă de adaptare a acestor minoritari în societatea ucraineană. Pe de altă parte, MAE are date despre câți dintre minoritarii români cunosc și limba ucraineană?

Cu mult mai grav decât faptul că Guvernul român nu alocă fonduri decente pentru educația acestor minoritari români, dar îi folosește populist pentru hrănirea electoratului naționalist din România, este faptul că Biserica Ortodoxă Română nu și-a construit, de-a lungul timpului, propriile biserici în Ucraina și a lăsat întreaga comunitate în brațele Bisericii Ruse.

Nici președintele Klaus Iohannis nu a manifestat vreun interes în cei opt ani de mandat pentru combaterea influenței ruse, prin cele 124 biserici ruse care oferă slujbe în limba română de zeci de ani în Ucraina.

Tocmai pentru că Biserica Ortodoxă Rusă este folosită de către regimul de la Kremlin ca instrument geopolitic în spațiul ex-sovietic, regimul Zelenski a încurajat desprinderea Bisericii Ortodoxe Ucrainene de sub Patriarhia Rusă, iar românii au rămas singurele victime din nepăsarea reprezentanților statului român.

Românii din Ucraina trăiesc în mod preponderent în medii închise rurale, în care preotul reprezintă o autoritate importantă, cum de altfel se întâmplă și în satele din România.

La nivel de mentalitate, în fapt, Rusia și-a atins obiectivele în rândul etnicilor români din Ucraina: aceștia resping Biserica Ortodoxă Română pentru că este prea liberală, prea progresistă pentru filosofia lor de viață și nu o recunosc la nivel canonic pe cea ucraineană.

Conservatorismul ortodox rusesc este câteva trepte mai sus decât cel românesc și este îmbrățisat de către minoritarii români. În statele românești din Ucraina, de pildă, o femeie îmbrăcată în pantaloni nu are voie să intre în biserica rusă și este aspru criticată de comunitate.

Cutuma îi ceră să fie îmbracată în fustă și cu capul acoperit.

Să participi la o slujbă în limba ucraineană este deja blasfemie, un fapt bizar pentru cineva din exterior, câtă vreme minoritarii români sunt și cetățeni ucraineni, iar ortodoxia este aceeași la nivelul dogmei. În actul intim al credinței, în ce limba rostești o rugăciune devine irelevant. De ce există această aversiune a minoritarilor români în a asculta o slujbă în limba ucraineană?

România nu a depășit abordarea naționalistă, învechită

Cum strategia statului român privind diaspora istorică nu a depășit viziunea naționalistă, care pune un accent exagerat pe puritatea limbii și rolul bisericii în formarea personalității unui om, cine este actorul care câștigă inimile acestei comunități în această perioadă? Desigur, nimeni alta decât Biserica Ortodoxă Rusă.

O altă nuanță care nu se regăsește în dezbaterea publică este faptul că unii lideri ai comunității din Ucraina care influențează poziția oficială a MAE românesc, au avut, de-a lungul anilor, o agendă politică bogată, inclusiv pentru partidele pro-ruse. Acești lideri ar fi trebuit abandonați de către MAE.

Un astfel de exemplu este de pildă Aurica Bojescu, președinta Centrului Bucovinean Independent de Cercetări Actuale din Cernăuți, extrem de vocală în presa din România pentru a condamna limitările de limbă care au apărut în școlile românești din cauza agresiunii ruse.

Ce scria presa din anul 2009 despre activitatea politică a Auricăi Bojescu?

„Liderul Partidului Regiunilor, Viktor Ianukovici, candidat la prezidenţialele din 17 ianuarie 2010, a încheiat un parteneriat cu Uniunea Interregională «Comunitatea Românească din Ucraina», prin care se obligă să facă tot posibilul pentru ca limba română să devină limbă oficială la nivel regional.

«Fără o forţă politică puternică nu putem reuşi», spunea Aurica Bojescu, secretar executiv al Uniunii Interregionale «Comunitatea Românească din Ucraina».

Ea a precizat că reprezentanţii românilor, ruşilor şi ai maghiarilor din Ucraina – cele mai numeroase comunităţi de pe teritoriul ucrainean – au semnat la sfârşitul lunii noiembrie un acord cu formaţiunea lui Viktor Ianukovici în vederea alegerilor prezidenţiale din ianuarie”, scria, de exemplu, Ziare.com.

Așadar să folosești limba română drept temă de campanie electorală ca să obții voturi pentru regimuri politice favorabile Moscovei este o practică întâlnită din regiune.

Altfel, cu ce diferă strategia lui Ianukovici de a le promite drepturi în limba română pentru voturi, de strategia BOR rus de a le permite slujbe în limba română tocmai pentru a-i atrage de partea sa?

Mai mult, nu există numai lideri ai comunității care au promovat agendă pro-rusă, dar și preoți cu influență în acea zonă. De pildă, PS Longhin( Mihail Jar), Episcop vicar de Bănceni care declara în septembrie 2022: „Conducătorii Ucrainei au spus: “credinţa ortodoxă este cel mai mare vrăjmaş al Ucrainei”. Aşa le-au dictat străinii, care nu pot suporta adevărul, pentru că sunt orbi (..) Când blestemaţii apără Statele Unite, vor să vadă cum se omoară ortodocşii, cum se împuşcă ortodocşii, şi ei stau şi beau, mănâncă şi se veselesc, şi se bucură de sângele care se varsă pe un pământ sfânt.”.

În acest context, poziția MAE român care invocă argumente pe care le regăsim câteva zile mai târziu în poziția MAE rus devine mai mult decât problematică.

Sigur, într-o perioadă de pace, într-o sistem democratic, pentru ceea ce luptă Ucraina, cetățenii, inclusiv minoritarii se bucură de cele mai multe drepturi posibile.

Orice om rațional ar argumenta că visează la ziua în care minoritarii ruși împreună cu toți ceilalți minoritari și cu majoritarii ucraineni vor putea conviețui în pace în Ucraina. Și fiecare va învăța în limba care dorește fără ca asta devină o amenințare de securitate existențială. Fără ca acest lucru să îngrădească altuia alt drept.

Dar în această perioadă, Ucraina duce un război ca să-și apere dreptul la existență ca stat, inclusiv prin respectarea limbii, istoriei și culturii sale. Etnicii tătari, și ei extrem de asupriți de istorie, care trăiesc teama de dispariție, au făcut o alegere în 2014: indiferent cât de grea a fost viața sub Ucraina, ea a fost infinit mai grea sub regimurile ruse. Tătarii disidenți au ales Ucraina.

Românii, inclusiv prin statul român, până la urmă, ce aleg?

Urmăriți PressHUB și pe Google News!













Sidonia Bogdan
Sidonia Bogdan
Sidonia Bogdan este un jurnalist cu peste 17 ani de experiență în presă.A publicat anchete, reportaje, interviuri, analize sau opinii în Libertatea, Newsweek România, Vice România, Eastern Focus Quarterly, Dilema Veche, România Liberă, Digi24 și Jurnalul Național.

4 COMENTARII

  1. Sa incepem cu faptul ca ‘experta’ Sidonia Bodgan ignora faptul ca legea ucraineana incalca atat tratatul de aderare la UE al Ucrainei cat si tratatul bilaterai RO-UKR din 1998. Sigur, o nimica toata, dar e bine sa tinem cont.

    Acum, cateva aspecte punctuale la ce sustine S. Bodgan:
    1. invatamantul nu va mai fi bilingv, asta insemnand o oarecare egalitate intre predarea in RO si cea in UKR. Este unul aproape in intregime in ucraineana, adica unul care incalca drepturile comiunitatii Ro, si o politica asimilationista.
    2. S. Bogdan considera ca e de datoria RO sa asigure invatamant in lb materna integral pentru romanii din Ucraina. Totusi, acei oameni sunt cetateni care platesc taxele acolo, ba si lupta si mor pentru Ucraina la ora aceasta. Deci au tot dreptul ca sa primeasca de la statul ucrainean invatamant adecvat. Daca nu, pe acelasi considerent hai sa scoatem si noi invatamantul in lb materna pentru… sa zicem ucraineni si/sau unguri, ca se gasesc fonduri UE sau nationale (unguresti, ucrainene) pentru acesti oameni. Oare e de acord Sidonia Bogdan? Daca da, sa o spuna public.
    3. Nu exista romani care sa nu vorbeasca ucraineana in Ucraina, deci ‘grja’ ca nu ar fi integrati este una falsa. A prezentat autoarea vreo dovada ca sunt romani acolo care nu stiu limba si deci ar fi neintegrati? Nu, pentru ca nu are… .
    4. Aruncarea cu ‘cacao’ in liderii comunitatii romanesti de acolo. Ei, aici Sidonia Bodgan se distinge un pic de restul ‘idiotilor utili’ ai Kremlinului. Face referire la sustinerea lui Ianukovici in schimbul drepturilor comunitatii RO. Ea a ales interpretarea ‘l-au sistinut pe Ianukovici ca e pro-rus’, dar nu s-a uitat la faptul ca sustinerea a fost pentru ca romanilor li s-au promis drepturi, drepturi restranse inclusiv sub guvernarea ‘pro-occidentala’ a lui Iushchenko, cu putin inainte. Nu conteaza nici ca aproape jumatate din populatia Ucrainei, rusofoni si nerusofoni, l-au votat atunci pe Ianukovici., si ca acum mare majoritate a fostilor votanti ai pro-rusului (ucraineni, romani, alte nationalitati) sunt partea a luptei contra invadatorului rus. Important e ca Sidonia Bogdan sa isi faca articolul 😉

  2. Ar fi frumos că doamna Sidonia Bogdan să meargă în Ucraina și să țină o prelegere in limba română despre orice subiect. Dacă scapă cu viață (nu vorbesc din auzite) o să ne bucurăm să auzim impresii de călătorie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Procesul lui Dan Hosu, amânat peste trei zile. Urmează termenul final

Procesul în care era judecat Dan Hosu, fostul soț...

De ce este Turcia zguduită de cutremure atât de puternice. Explicațiile seismologilor

Turcia și Siria au fost zguduite luni de cutremure...

Luvrul, snobul, Lipițanul și penele struț

Cuvintele pierdute în eter de ministrul Culturii, cu scurt...

Avalanşa de la Cabana Capra. Anchetatorii au deschis dosar penal pentru înşelăciune

Anchetatorii argeşeni au deschis un dosar penal după ce...