Cel mai mare proiect pe fonduri europene din Focșani, sabotat de constructori

Data:

Cel mai mare proiect pe care Primăria Focșani îl derulează pe fonduri europene, prin programul Operațional Regional (POR), în valoare de circa 12 de milioane de euro, privind resistematizarea traficului rutier, este sabotat de constructor. 

Contractul a fost câștigat de Asocierea SC Hidro Salt B92 SRL – SC Trace Group Hold PLC – SC Dineng Dev SRL, cu prima firmă focșănenii având deja experiențe neplăcute pe un al proiect.

Lucrurările au început prost, chiar în prima zi fi reușind performanța să mutileze, cu utilajele, zeci de copaci aflați pe domeniul public, fapt sancționat de Garda de Mediu din Focșani.

Revenind la lucrările propriu zise din cadrul proiectului, acestea ar trebui să se desfășoare pe străzile Anghel Saligny, 1 Decembrie 1918, Bârsei, Bicaz şi Odobeşti. Pe acestea trei din urmă, muncitorii au demarat în trombă lucrările la carosabil și trotuare, prin decopertarea stratului de asfalt, fiind realizate inclusiv săpături pentru ca ulterior solul să fie întărit cu balast.

În toamna anului trecut, în mod cu totul neașteptat, când treaba părea că merge strună, cu tot disconfortul creat locuitorilor care stau în zonă, constructorul a sistat activitatea și a plecat.

Citește și: Ce înseamnă UE pentru România: 76 de miliarde de euro gratuit și o economie de 2,4 ori mai mare

Explicația oferită de municipalitate la vremea respectivă a fost că operatorul de apă-canal, Compania de Utilități Publice (CUP), care derulează la rândul ei un mare proiect european privind înlocuirea conductelor de apă și canalizare, vrea să profite de faptul că s-au făcut săpături pentru a schimba țevile din subteran.

Ceea ce s-a și întâmplat, ne spune directorul CUP, Gheorghe Vasilescu.

„Noi am schimbat niște conducte în colaborare cu ei pe străzile Bîrsei și Odobești. Mai avem pe strada Bicaz, dar nu știu de ce s-au oprit lucrările, nu din cauza noastră sunt întârzieri. Am înțeles că de săptămâna asta se vor apuca din nou de treabă”, ne-a spus Gheorghe Vasilescu.

Reprezentanții firmei SC Hidro Salt B92 SRL, care au termen până pe data de 17 septembrie 2022 să finalizeze lucrarea, au venit cu explicații ciudate în legătură cu derularea proiectului.

Lucrează… nicăieri

„Lucrările au fost sistate în toamnă și iarnă, dar au fost reluate pe 4 aprilie. Se lucrează, dar nu vreți dumneavoastră să vedeți acest lucru. La revedere”, ne-a închis telefonul în nas Sorin Maholea, liderul asocierii de firme.

Facem precizarea că până pe 15 aprilie 2022 nimeni nu a văzut picior de muncitor pe șantier. Ceea se știe, este că aceste firme au lucrări în derulare și în alte orașe, precum Constanța, Buzău, Brăila, iar municipalitățile de aici s-au plâns la rândul lor de neseriozitatea constructorului.

Primarul din Focșani spune că trebuie schimbată legea achizițiilor publice, astfel încât atunci când un constructor licitează pentru mai multe lucrări să prezinte o situație exactă a utilajelor și muncitorilor pe care îi va folosi la fiecare lucrare.

„Legislația de la acest moment dă posibilitatea firmelor să se înscrie la mai multe licitații  și să prezinte aceleași utilaje că sunt disponibile pentru a derula o lucrare și la primăria municipiului Focșani, și la primăria Buzău, și la Constanța. În momentul în care lucrările se derulează în același timp, este logic că nu are cum să facă față cu același lot de utilaje în toate municipalitățile.

Și de aici apare marea probleme pe șantiere. Vedem la deschiderea lucrărilor că sunt foarte mulți muncitori apoi, pe măsură ce timpul trece, vedem că mai dispare o grupă de muncitori, ba un utilaj”, spune primarul Cristi Misăilă.

În acest timp, locuitorii care stau în zonă trăiesc un adevărat calvar, mai ales în zilele ploioase, când nu port ieși din case fără cizme.

 „Când nu e noroi, este praf și invers. Starea mașinilor este și ea proastă, pentru că suntem nevoiți să rulăm cu ele pe aceste hârtoape. Eu, spre exemplu, îmi las mașina la câteva străzi distanță, pentru că în dreptul casei mele este săpat un șanț de un metru adâncime de mai bine de jumătate de an. Așa o bătaie de joc nu mi-a fost dat să văd demult”, ne spune Vasile Coman, localnic.

Citește și: Castelul contelui Bethlen de la Arcalia, restaurat cu bani europeni

Probleme și în trecut

Firma Hidro Salt B-92 Bucureşti este aceeaşi care a reabilitat în urmă cu un deceniu, pe fonduri europene, Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” din Focșani. La vremea respectivă s-a aflat în litigiu cu primăria Focșani, pentru o sumă de bani suplimentară la unele lucrări.

Firma câştigase contractul şi pentru reabilitarea cu fonduri europene a Corpului B al Colegiului Naţional „Al. I. Cuza”, dar a tergiversat începerea lucrărilor mai bine de un an, iar suma de  1.117.913 lei, care reprezenta valoarea proiectului, s-a pierdut. Contractul a fost reziliat iar clădirea nu a mai fost reabilitată. Între timp s-a degradat atât de tare încât urmează să fie demolată.

Ce prevede proiectul

Proiectul „Resistematizarea infrastructurii de transport la nivelul Municipiului Focşani în vederea creşterii atractivităţii şi accesibilităţii deplasărilor cu transportul public, cu bicicleta şi pietonale” va produce schimbări majore în primul rând în ceea ce privește circulaţia maşinilor din municipiul reşedinţă de judeţ. Acesta copiază modele din oraşele mari, care au rezolvat problema aglomeraţiei din trafic prin realizarea de sensuri unice pe principalele artere.

Proiectul prevede benzi dedicate transportului public și realizarea a nu mai puţin de 50 de kilometri de piste de biciclete. În cadrul proiectului ar trebui să mai fie achiziţionate şi 285 de biciclete inteligente, dar şi 8 triciclete pentru seniori sau persoane cu dizabilităţi.

Bicicletele vor fi amplasate în 30 staţii de închiriere din Focşani.Vor mai fi realizate prin proiectul european 59 de staţii de transport public inteligente, mai ales că municipalitatea va cumpăra cu alţi bani europeni 36 de autobuze electrice.

Totodată, va fi pregătită infrastructura de comunicaţii pentru sistemele inteligente de transport a căror implementare este avută în vedere prin alte proiecte, dacă ar fi să amintim managementul traficului, informare călători, supraveghere video, bike-sharing, ticketing.

Este un proiect integrat cu alte patru  proiecte cu fonduri europene legate de resistematizarea infrastructurii rutiere, printre care şi un management inteligent al traficului, cu monitorizarea video prin senzori cu bucle de inducţie cu tot ce trebuie pentru 30 de intersecţii.

spot_imgspot_img
Stefan Borcea
Stefan Borcea
Ștefan Borcea are o experiență de 25 de ani în presa scrisă și televiziune. A debutat la în 1995 la Ziarul „Milcovul” din Focșani, iar după opt ani a schimbat condeiul de redactor cu microfonul de reporter la postul local „Diplomatic TV”, pentru care a lucrat cinci ani. A mai fost angajat al rețelei „Realitatea TV”, redactor șef al săptămânalului „Ziarul Tău” iar din anul 2009 scrie neîntrerupt pentru cotidianul „Adevărul”, al cărui angajat este.
2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Mediocritatea liderilor politici | Revista22

Mediocritatea liderilor politici români din ultimul deceniu a dus...

Cătălin Cîrstoiu despre retragere: Până acum o săptămână eram un om respectat

Cătălin Cîrstoiu despre retragere: „până acum o săptămână eram...

Noi achiziții pentru creșterea securității României | Monitorul de Cluj

Noi achiziții pentru creșterea securității României, în contextul creșterii...