Corupția, unul dintre „super-factorii” care slăbesc un stat. Ce înseamnă reziliență în timpul războiului

Data:

Odată cu invaziile Federației Ruse în Ucraina, conceptul de reziliență a căpătat o importanță deosebită în NATO. Drept consecință, în România a fost inaugurată o instituție de pionierat, Centrul Euro-Altantic pentru Reziliență. Ce ar trebui să facă statele pentru a-și forma anticorpi puternici, rezistenți la interferențele maligne externe?

Pentru a înțelege de ce un sistem de justiție puternic, lupta anticorupție și integritatea clasei politice sunt capitale pentru atingerea obiectivelor unui stat rezilient, am invitat-o la Interviurile PRESShub pe Corina Rebegea, consilier la National Democratic Institute for International Affairs la Washington DC.

Corina Rebegea a coordonat programe privind creșterea rezilienței și dezinformare la think tank-ul american CEPA. A absolvit, prin programul de burse Fulbright, studiile de masterat în Administrație Publică la Universitatea din Syracuse, SUA, și de asemenea un alt masterat în drepturile omului la Universitatea din Manchester, UK.

Cele mai importante declarații ale Corinei Rebegea

Abordarea americană este mult mai fragmentă, în sensul că nu există o instituție sau un document programatic care să își propună creșterea rezilienței în general.

În timpul Administrației Obama, au fost făcute simulări care au semănat foarte bine cu ce s-a întâmplat mai târziu în timpul pandemiei COVID-19, tocmai pentru a crește capacitatea de răspuns în cazul în care o astfel de pandemie ar fi devenit realitate – ceea ce s-a și întâmplat.

Administrația Biden a publicat o strategie anticorupție, pentru prima dată în istoria acestei administrații, care acoperă o paletă largă de domenii de risc și posibile răspunsuri atât în plan intern, cât și internațional

Încrederea în instituții foarte, foarte scăzută a deschis atâtea oportunități pentru tot felul de actori și motivați din diverse rațiuni politice sau geopolitice sau motivați de profit, să acapareze narațiunile  despre virus, să submineze aproape complet eforturile autorităților de a convinge populația să accepte măsurile restrictive sau măsurile de protecție sanitară.

Sunt multe studii făcute de Centrul de Excelență NATO de la Riga, de exemplu, despre industria de manipulare online și acele firme care îți vând conturi de Twitter. Aș sugera  seria de rapoarte  Robotrolling.


PRESShub: Ce înseamnă reziliența statului din experiența americană?

Corina Rebegea: În Statele Unite nu există o institutie integratoare care să unească mai multe funcții împreună și să gândească ce înseamnă acest concept de „rezilienta” pentru țară. Modelul care îmi vine în minte este cel suedez.

Suedezii au un centru (MSB) pentru pregătirea situațiilor de urgență și a crizelor, iar exemplul care îmi vine în minte legat de creșterea rezilienței este felul în care s-au pregătit înaintea alegerilor din 2018. În cazul acestor alegeri, suedezii s-au uitat la reziliență exclusiv din perspectiva interferențelor actorilor maligni, autoritari, care ar fi putut încerca să influențeze procesul electoral, rezultatele sau să încerce să creeze situații critice la nivel social.

Au văzut ce s-a întâmplat la alegerile din Statele Unite din 2016 și, știind că în doi ani vor avea alegeri generale, au apreciat că riscul din partea unor actori conectați la Federația Rusă de exemplu e foarte ridicat.

Astfel, au organizat training-uri pentru pregătirea populației, a oficialilor de la toate nivelurile – autorități locale, centrale etc – pentru cei care lucrează în birouri electorale, pentru jurnaliști, societatea civilă etc. Acesta mi se pare un model interesant de analizat în privința rezilienței sau despre cum ne pregătim pentru crize care ar putea să apară.

Știu că ambiția centrului de la București este să servească Alianța Nord-Atlantică prin expertiză. Ideea nu este rea, pentru că este un subiect care a crescut foarte mult ca interes la nivel global, dar în același timp este și un concept complicat de definit, de înțeles și mai ales de pus în aplicare – mai ales dacă vorbim în general de reziliența democratică.

Pentru că atunci când începi să-l deșiri un pic, să vezi ce înseamnă, de fapt, reziliența cui, în fața a ce, pentru ce – sunt foarte multe întrebări de răspuns aici. Din perspectiva anticipării unor crize sau situații de urgență sau conflictuale, e mai ușor de gândit de ce elemente e nevoie pentru a pregăti societatea sau instituțiile.

Citește și: 37 de pagini de modificări, aduse în ultimul moment compensării facturilor la energie

Statele Unite ale Americii sunt pățite din perspectiva interferențelor maligne externe. Ce studii au realizat americanii pe această temă?

Abordarea americană este mult mai fragmentă, în sensul că nu există o instituție sau un document programatic care să își propună creșterea rezilienței în general. Depinde despre ce pilon discutăm. Există planuri pentru dezastre, există planuri inclusiv pentru pandemie etc.

De exemplu, în timpul Administrației Obama, au fost făcute simulări care au semănat foarte bine cu ce s-a întâmplat mai târziu în timpul pandemiei COVID-19, tocmai pentru a crește capacitatea de răspuns în cazul în care o astfel de pandemie ar fi devenit realitate – ceea ce s-a și întâmplat.

Din punct de vedere sectorial, există evident planuri de contingență. În zona de think tank și societate civilă, discuția despre reziliență democratică, mai ales față de interferențele actorilor statali autoritari se poartă serios.

După alegerile din 2016, am văzut foarte multe analize din zona guvernamentală, dar și non-guvernamentală: în Congres, de exemplu, a fost un raport consistent pe acest subiect al interferentei ruse în alegeri, la Departamentul de Stat a fost reînființat un centru – se numește Global Engagement Center, care se ocupă de interferențele Rusiei, Chinei și Iranului – crescut dintr-un centru mai mic, care se uita doar la zona de terorism, la un domeniu care acoperă un peisaj mai larg de actori; în cadrul Departamentului pentru justiție există de asemenea planuri mai ales pe tema corupției, oligarhi etc.

Dacă vorbim despre reziliența democratică, aș menționa un studiu realizat de Carnegie Endowment for International Peace, care explică „super-factorii” care influențează reziliența, corupția fiind unul dintre ei, sau mai bine zis felul în care reușim să combatem corupția.

Tot discursul Administrației Biden din ultimii doi ani e foarte puternic conturat în jurul acestui obiectiv de combatere a corupției la nivel national si internațional. Există un efort diplomatic de a convinge statele partenere să ia măsuri pentru combaterea corupției.

Dar au existat și inițiative interne, pentru că legislația care a fost adoptată recent se concentrează și pe ce pot face Statele Unite în plan intern, ca să nu mai permită corupția internațională să prospere prin intermediul unor așa-ziși facilitatori din Statele Unite și din jurisdicțiile occidentale – vă amintesc dezbaterile despre rolul pietei imobiliare și de capital din Londra.

Este un pas foarte semnificativ în plan intern, iar internațional prin mesajul pe care îl transmite aliaților si partenerilor.

Democrații demult pun accentul pe principiile statului de drept în politica externă. A adus Administrația Biden ceva nou?

Prin acțiunile pe care le-au luat înainte și în preajma Summitului pentru Democrație, eu cred că da. Anul trecut, în vară, în Congres a fost înființat un grup bipartizan anti-cleptocrație (Caucus Against Foreign Corruption and Kleptocracy).

Acest grup a început să lucreze la proiecte de lege, unele deja în vigoare, de exemplu, privind bunurile confiscate, rezultate din dosare de corupție, care vor fi reutilizate în scop social. Au impus sancțiuni împotriva oligarhilor și cleptocraților care își spală banii în USA.

Și au crescut gradul de transparență pentru aflarea adevăraților investitori în domenii în care există risc de spălare a banilor – de exemplu printr-o nouă definiție a „beneficiarului ultim” (cine deține controlul real al unei companii), pentru a se afla cine se află în spatele offshore-urilor.

În plus, Administrația Biden a publicat o strategie anticorupție, pentru prima dată în istoria acestei administrații, care acoperă o paletă largă de domenii de risc și posibile răspunsuri atât în plan intern, cât și internațional.

Mai nou, Departamentul de Stat are un coordonator pe politicile globale anticorupție, care va integra sau se va asigura de coerența inițiativelor anti-corupție ale Departamentului de Stat [CR1].

Așadar, nu putem să crește reziliența statului fără să existe și o componentă puternică a statului de drept, nu putem să combatem propaganda rusă sau acțiunile rusești doar prin vorbe, la nivel retoric.

Din studiile realizate pe tema rezilienței, există o serie de factori care o influențează: corupția, gradul de încredere din societate, calitatea leadershipului politic etc. În timpul pandemiei, am observat cât de mult contează.

Încrederea în instituții foarte, foarte scăzută a deschis atâtea oportunități pentru tot felul de actori și motivați din diverse rațiuni politice sau geopolitice sau motivați de profit, să acapareze narațiunile  despre virus, să submineze aproape complet eforturile autorităților de a convinge populația să accepte măsurile restrictive sau măsurile de protecție sanitară.

Totodată campaniile de vaccinare au mers greu și din această cauză – lipsa încrederii a populației în autorități. La fel, s-au putut observa efectele corupției în felul în care statele la nivel global au reușit să răspundă în mod eficace la criză. De exemplu, achiziția echipamentelor medicale necesare pandemiei sau distribuirea ajutoarelor sau stimulentelor au fost marcate în multe situații prin lipsa transparenței, politici preferențiale și coruptie.

Avem deci un exemplu foarte direct și recent despre cum acești factori influențează reziliența instituțiilor și a populației în cazul unei crize globale.

Corupția reprezintă un risc la securitatea statului în perioada unui război?

Un exemplu interesant e Ucraina între 2014 și acum. Ucraina se confruntă cu un război din 2014, diferența e una de scară. Așadar, toată discuția despre Ucraina până acum, în privința rezilienței statului ucrainean, s-a purtat în termeni de integritate publică.

Corupția și penetrarea intereselor statului prin intermediul oligarhilor erau principalele riscuri la adresa securității și prosperității Ucrainei. Inclusiv în reforma sectorului de securitate și zona militară s-au depus eforturi foarte mari pentru creșterea integrității. Pe cale de consecință, întărirea capacității statului de a face față amenințărilor de securitate.

Vorbind despre cum poate afecta corupția securitatea sau reziliența unui stat, mai este faptul că anumite interese își fac loc în sistemul economic prin companii off-shore ai căror beneficiari nu-i cunoaștem.

Există numeroase exemple de companii înregistrate fie în paradisuri fiscal fie în jurisdicții credibile (în Uniunea European, de exemplu) care sunt deținute de oligarhi sau uneori persoane aflate pe liste de sancțiuni internaționale, dar care ajung să fie văzute ca investitori respectabili în diferite state, fără să cunoaștem cine controlează de fapt aceste entități.

Banii murdari ajung în societate și creează un cerc de corupție. Pentru a folosi acești bani, a-i spăla, a-i curăța, e nevoie de o serie de facilitatori și intermediari. E nevoie de avocați, de firme de imobiliare, de contabili, de case de licitație de bunuri de lux care să-ți accepte banii murdari etc.

Scandalurile internaționale Panama Papers și Pandora Papers sunt ilustrații foarte detaliate ale modului în care funcționează această complicitate transnațională și, întorcându-ne la ideea de reziliență democratică, a felului în care vulnerabilitățile (sau câteodată ignoranța sau lipsa de acțiune) a statelor democratice permit sau încurajează corupția.

Se dezvoltă deci o întreagă industrie a corupției și influenței maligne, care crește în jurul unei singure investiții de tip oligarhic sau autoritar.

Apoi, trebuie, cred, să ne uităm la cum sunt finanțate campaniile de dezinformare sau de influențare a opiniei, cine sunt persoanele care susțin financiar, de unde au resurse pentru a le susține etc. Cred că ne-am obișnuit să vedem problema dezinformării separat de alte metode de influență, banii iliciți fiind unul dintre ele.

Crezi că lupta împotriva dezinformării este o luptă pierdută? Cum poți combate dezinformarea fără să afectezi libertatea de exprimare?

Nu e o luptă pierdută, mai ales dacă ne concentrăm mai mult pe prevenție și începem să reparăm problemele structurale (la nivel social, politic, economic, legal etc.) care permit campaniilor de dezinformare să își atingă obiectivul.

În plan strict informațional, nu știu dacă o singură campanie de combatere a dezinformării ar fi suficientă, pentru că noi – și prin noi înțelegem cei care luptăm pentru adevăr – suntem în ipostaza de a reacționa și de a răspunde.

Nu suntem în ipostaza de a pregăti terenul. A fost o discuție interesantă încă de la începutul dezbaterilor despre tipul de soluții necesare, când acționezi și cum acționezi? Cum poți tu să intervii în spațiul informațional și să setezi narațiunea înainte ca ea să fie capturată sau cooptată de actori maligni.

Conceptul de comunicare strategică ar putea să funcționeze, dar îți trebuie în același timp multă integritate. Aș menționa că multe state iau foarte în serios acest tip de răspuns, inclusiv în comunicarea de criză, și exista modele interesante de analizat. Dar, am menționat integritatea pentru că trebuie să avem întotdeauna în vedere principiile guvernanței democratice atunci când intervenim în orice fel.

Integritate ca populația să aibă încredere în tine, că ceea ce faci tu este este corect.

Da, dar pentru asta, trebuie să mai faci un pas în spate. Are populația încredere tine, chiar dacă tu comunici etic și cu integritate. Și dacă n-are încredere în tine, de ce n-are încredere în bine? Pentru că instituțiile nu livrează în general sau pentru că populația nu are încredere în politicieni/decidenți și în discursul politicienilor.

Sunt câteva studii de opinie recente (la nivel global) care arată că într-adevăr încrederea oamenilor în instituții este în declin, unul dintre factorii determinanți fiind faptul că nu se simt ascultați și luați în seamă. Și aș mai adăuga un element – nu e doar încrederea sau neîncrederea cetățenilor ca un factor subiectiv sau individual, ci și abilitatea instituțiilor de a fi de încredere (în engleză ar fi trustworthiness, adică dacă ești demn de încredere).

Aici ajungem la ce m-ai întrebat inițial: nu poți face o campanie contra dezinformării fără să te uiți și la factorii structurali care influențează de fapt comportamentul sau reacția, atitudinea oamenilor față de narațiunile, informația sau dezinformarea pe care o primesc.

Revenind la cum combatem dezinformarea apare și componenta cognitivă. Mă refer la mecanismele psihologice care intervin (de exemplu, prima știre citită e știrea cea mai ușor de memorat și influențează felul în care consumăm conținutul pe viitor etc).  

Mai există și componenta de economie de piață – ce facem cu modelul economic care permite dezinformării să se propage? Pe de o parte, e discuția despre platforme și companiile de internet. E o discuție foarte tehnică despre ce fel de date sunt stocate, ce fel de date pot fi făcute publice, cât de mult putem împinge pentru a cerceta aceste date, pentru a respecta dreptul la viață privată și așa mai departe.

De asemenea, transparența și etica utilizării algoritmilor informatici sunt subiecte cruciale de discuție.

Apoi e industria companiilor de market marketing politic, de exemplu, sau cele care angajează troli, subiect documentat în multe state, despre cum au fost folosite mecanismele din social media în timpul campaniilor electorale care au speculat lacune în legislație privind finanțarea partidelor în campaniile electorale și cât de transparentă trebuie să fie activitatea finanțată din bani publici.

Sunt multe studii făcute de Centrul de Excelență NATO de la Riga, de exemplu, despre industria de manipulare online și acele firme care îți vând conturi de Twitter. Aș sugera  seria de rapoarte  Robotrolling.  

Ca o concluzie parțială, nu cred că poți să faci o campanie privind dezinformarea fără să te uiți la toate aceste lucruri – și la altele pe care probabil le-am omis.

Crezi că dezinformarea rusă a fost mai puternică imediat după invazia din 2014 decât în acest an? Parcă ne-am făcut puțin temele..

Cred că suntem mult mai bine pregătiți și știm mult mai multe despre cum operează acești actori. Și populația este mult mai atentă la pericolul dezinformării.

De exemplu, 60% dintre utilizatorii de internet la nivel global se tem de dezinformare.

E greu de cuantificat dacă a crescut reziliența. Cred că s-a mai întâmplat un lucru: s-au multiplicat actorii activi în zona de dezinformare. Acum câțiva ani era mult mai ușor să spunem: aceasta este un canal de comunicare afiliat organelor de presă de stat rusă sau unui oligarh, acum există mai mulți actori. În Statele Unite, comunitatea de intelligence a publicat varietatea actorilor care au vrut să influențeze discursul alegerilor, atât grupări statale, cât și non-statale.

Noi, la NDI, lucram la un studiu despre cum să folosești modele și metode bazate pe transparență pentru a combate dezinformarea. Ne-am uitat puțin la nivel internațional la ce practici există pentru a putea combate dezinformarea fără a pierde din vedere principiile guvernării democratice.

Citește și: 5 judecători anchetați din ordinul lui Netejoru scapă de verificări, după ce CSM a respins acțiunea Inspecției Judiciare

Sunt multe de discutat aici și va voi invita să citiți studiul când va fi gata, dar apropo de principiile bunei guvernări, va exista întotdeauna o tensiune între intervenție prin reglementare și libertățile fundamentale, cum e cea de a informa și a fi informat.

Un model interesant de exemplu este al Consiliului Audio-Vizualului din Marea Britanie, care fără să cenzureze Russia Today, a amendat des Russia Today pentru că viola principiul echidistanței editoriale. Alte state baltice au amendat posturi rusești pentru că incitau la ură. Deci, cred ca pot exista și metode de combatere în concordanță cu principiile democratice.

Ca o concluzie, când vorbim despre creșterea rezilienței unui stat, vorbim despre integritatea clasei politice, de sistem judiciar puternic, de combatere a dezinformării. Toate aceste obiective nu pot fi atinse de o singură instituție.

După mine, rolul instituțiilor care au ca obiectiv reziliența statului este unul la nivel strategic, să sprijine prin idei, proiecte toate aceste lucruri, programe de cercetare si de pregatire etc. Mai pot sprijini și prin acțiuni anticipatorii în privința unor evenimente concrete (apropo de exemplul suedez).

În plus, vorbim de reziliența statului, dar există și reziliența populației. Cum ne pregătim pentru crizele posibile?

Până la urmă, cred că în lumina celor discutate mai sus, a vorbi despre rezilienta înseamnă a vorbi în primul rând despre bună guvernare, despre principiile democrației liberale. Despre bani publici cheltuiți transparent, despre un sistem de justiție eficient ca atunci când banii nu sunt cheltuiți onest, să poată exista căi de a repara lucrurile.

Citește și: INTERVIU Ce se va schimba în Italia și în UE după ce Giorgia Meloni devine prim-ministru

Și să existe organizarea unor alegeri libere, cu adevărat libere, astfel când electoratul să se informeze corect despre fiecare candidat în parte și să ia decizii la vot pe măsură. Dacă avem în vedere aceasta viziune mai largă asupra rezilienței democratice, vom putea fi mai bine ghidați în construirea de planuri concrete de pregătire (sau de creștere a rezilienței) în fața crizelor de tot felul care vor urma.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Sidonia Bogdan
Sidonia Bogdan
Sidonia Bogdan este un jurnalist cu peste 17 ani de experiență în presă.A publicat anchete, reportaje, interviuri, analize sau opinii în Libertatea, Newsweek România, Vice România, Eastern Focus Quarterly, Dilema Veche, România Liberă, Digi24 și Jurnalul Național.

1 COMENTARIU

  1. Aparitia Centrului Euro-Altantic pentru Reziliență este o initiativa binevenita care daca urmeaza pasii inceputi prin deciziile adminstratiei Biden va deveni curind si un formator universal la nivel de rezilienta si de combatere a coruptiei . In primul rind ar trebuia ca acest nou format sa inceapa a-si formata o arhiva , la nivel universal , care sa includa cazuri , rezolvate sau nerezolvate, de mare coruptie si modelul lor de rezolvare juridica introducind totodata si acceptul prin care alte entitati statele si prietene pot accesa aceste fisiere .O colaboare extinsa , ce ar beneficia si de alte modele similare este de preferat .In acelasi timp trebuiesc identificate modalitatile ce tin de punerea in practica a unor procedee ce sustin marea coruptie sau a unor procede asimilate coruptiei in paralel cu identificarea tuturor procedurilor necesare combaterii flagelui .Cresterea spre terminalul de sus al cunosterii fenomenului de coruptie prin digitalizare ,va permite , in viitor , obtinerea unor rezultate imediate.Acum , in acest moment , sunt cunoscute multe dintre modalitatile atasate fenomenului de corutie si sunt identificate nu numai persoanele succeptibile a face parte din acest fenomen dar si modalitatile lor ,transfrontaliere, de lucru .De curind am observat ce efecte ,absolut negative ,produce coruptia . Exemplul ,cel mai nou,este chiar aparitia razboiului dintre ucrainieni si rusi ce are in componenta peste jumatate din decizia luata coruptia . Coruptia aparuta la nivelul celei din Rusia ne-a aratat fata hida a acestui flagel universal .O societate in intregime corupta nu poate functiona .De urmarit ,cu mare atentie ,ceea ce acest centru autonumit Euro Atlantic doreste a face in viitor .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cum împacă primarii orașelor mari din România iluminatul festiv și factura la curent electric

Românii se confruntă cu o perioadă complicată din punct...

Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, vine în România

Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola vine în vizită în...