Cristian Ghinea: „Colonel din SRI, infiltrat director general în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene”

Data:

Acuzații grave lansate de fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Cristian Ghinea (USR). Acesta susține, într-o postare pe Facebook, că o fostă secretară de stat în minister, care după demitere s-a prezentat drept colonel SRI și reprezentant al serviciului, urmează să fie angajată pe un post de director general în ministerul condus acum de Marcel Boloș.

Apropierea de servicii este o marotă chiar când e vorba de politici publice

Hellvig, destul! Sunt pe cale de a preda la editură o carte care se numește ”«Cine a făcut România – Un plan liberal de țară». Este o perspectivă liberală asupra istoriei României și propuneri pentru viitor, unde adaug experiențe proprii legate de aceste subiecte.

Are un capitol mare despre serviciile secrete. România are de trecut niște răscruci pentru a continua cursul modernizator. Una dintre ele este controlul serviciilor secrete și scoaterea acestora din sfera media, politică și instituțională. Ce urmează este un fragment din acest capitol. La final veți găsi explicația faptului că îl public astăzi.

Tot ce am scris mai sus aș fi scris – și chiar am făcut-o – și înainte de decembrie 2015, când nu avusesem demnități publice. Ce nu aș fi scris atunci, pentru că nu știam, era partea legată de psihoza serviciilor, care bântuie mediul politic și instituțional la nivel înalt. Asta nu ai cum să o vezi din afară. Dinăuntru, o bănuiești. Toți se suspectează cu toți că sunt susținuți de servicii – vorbesc de partidele vechi și de instituții, în USR ne amuzăm pe subiect.

Apropierea de servicii este o marotă chiar când e vorba de politici publice – și spun asta nu doar ca fost ministru în două mandate, ci, mai ales, ca participant în aproape fiecare săptămână la reuniunile liderilor Coaliției PNL – USR – UDMR, timp de opt luni.

Ca să nu mai vorbesc despre văicăreala impotentă și arătatul cu degetul în sus, care înseamnă că am putea vorbi despre asta sau am putea face ceva, dar nu stă în puterea noastră, ci a băieților din servicii. După ce ai învățat democrația la Dilema și la Londra, îți vine să urli: suntem guvernul României, noi am fost aleși să conducem țara asta, noi suntem coaliția care are majoritate în Parlament, despre ce băieți e vorba? Și reacția e o privire în gol, care înseamnă că n-ai înțeles cum merg lucrurile”, a scris Cristian Ghinea.

Citește și: Ce trebuie să faci dacă ai poliță RCA la Euroins

Bode semnaliza încă o dată că el e cu serviciile

Liderul USR, fost ministru al Fondurilor Europene în 2021, arată că în PSD și PNL după schema asta se câștigă alegerile, căci se insinuează imaginea cum că „ești cu băieții”.

„Lucian Bode face asta aproape deschis, lăutărește. Sunt convins că explicația reală pentru care și-a plagiat doctoratul în 2018 (la mulți ani după ce erau scandaluri publice pe subiect) ține de faptul că l-a făcut cu șeful Academiei SRI și prietenul adus de Hellvig de la Cluj la București.

Bode semnaliza încă o dată că el e cu serviciile. Uite, îi dau și doctorat.

Din afară pare absurd și amuzant, știind cultul pentru servicii de la vârful PNL și PSD e cu totul logic. E chiar serios, așa funcționează băieții ăștia, ca un fel de chelneri pentru servicii.

În instituții, la nivel de directori, este cam la fel. Zvonul că «ăla e cu serviciile» îl ajută pe fiecare.

Frica pe care Sebastian Ghiță o inspira în 2016 la Fonduri Europene era aproape tangibilă. Omul devalizase zeci de milioane de euro din fonduri europene și nenorocise digitalizarea sectorului public. Funcționarii care refuzau să semneze de primire softuri care nu existau sau nu funcționau niciodată, erau băgați în comisii de disciplină”, a dezvăluit Cristian Ghinea.

Rețeaua lui Ghiță din ministere, activă și azi

Fostul ministru povestește că oameni aduși din firmele lui Ghiță pe post de directori erau promovați și se crease o întreagă rețea în minister.

„Care a revenit după mine și e și azi. Problema cu Ghiță nu era doar că era un prieten al celui care fusese prim-ministru trei ani, Victor Ponta, șef de televiziune și șef prin PSD. Era și omul care «controla» SRI din comisia parlamentară de control. Angaja foști generali la el.

Nu era clar unde începe SRI și unde se termină Ghiță. Nu era o teroare a lui Ghiță, era teroarea SRI – Ghiță.

Încă un caz care până nu va fi investigat – de către SRI sau din afară SRI – nu cred în controlul civil asupra serviciului. Vreau să văd cu nume și prenume cine a permis asta din SRI. Și, dacă nu mai sunt în SRI, vreau să văd unde sunt, dacă au pensie specială și dacă au fost anchetați penal.

Deocamdată, Ghiță duce o viață de lux în Serbia, ne face agenda la TV, a negociat cu George Simion să aibă niște deputați în viitorul parlament și în schimb Simion (băiat vulnerabil din tinerețe, controlabil de băieți) se lăfăie la RTV.

Falsa idee că serviciile sunt eficiente și profesioniste

Statul român democratic nu face absolut nimic serios să fie extrădat în România. Zero atitudine diplomatică a unui stat din UE care se vrea lider regional, când justiția din Serbia declară că Ghiță merită azil politic”, a precizat liderul USR.

Cristian Ghinea amintește că, în 2016, când a vorbit de Ghiță în Parlament, „în fața lui Ghiță care venise să-mi dea lecții de atras fonduri europene, am șocat multă lume, nu doar pentru că demascam corupția, ci pentru că, de fapt, afectam binomul SRI – Ghiță”.

„Când am revenit în minister, unii funcționari, care tăcuseră rușinați, mă priveau ca pe un erou ușor inconștient, și alții erau convinși că am un grad atât de mare încât am îndrăznit să mă iau de Ghiță. Mi-au spus ulterior.

Bun, dar totuși, când ai un stat nefuncțional, nu e bine să pui serviciile să se ocupe de diverse situații? Aici intervine partea cu adevărat perversă: există o percepție generală că ar fi eficiente. De nimic susținută de fapt.

Doar pentru că sunt secrete și necontrolate democratic de politicieni mămăligă, s-a creat ideea că ele ar fi profesioniste și bune la orice.

Cum am scris mai sus, este o legendă creată de servicii însele încă din perioada interbelică, când au atacat agresiv partidele democratice pentru a sugruma democrația în favoarea lui Carol II și au susținut legionarii.

Preponderența securiștilor după 1990 și chiar crearea SRI pe scenariul piromanului care dă foc la Târgu Mureș pentru ca apoi să pară pompier necesar, face ca scenariul «”servicii competente-stat slab» să fie un narativ esențial pentru serviciile secrete.

Este un mit care creează realitate și se autoperpetuează. Am demonstrat anterior să statul român așa cum este organizat azi nu poate împinge mai mult modernizarea și a devenit o piedică, iar tendința de a băga serviciile secrete să se ocupe de teme de guvernare e departe de a fi o soluție.

De fapt, e mai rău, este o cale de a sugruma soluțiile adevărate, este un rău în sine. Sau ca să zic altfel, nu vom ieși din scenariul negativ dacă nu controlăm serios serviciile secrete și nu le interzicem activitățile în media, partide și instituții.

Altfel, în exasperarea unui stat slab și ineficient mergem fix spre capcană: a aștepta ca serviciile să fie mai bune decât restul statului nu facem decât să îl facem și mai slab și mai ineficient. Și am să vă dau două exemple din experiența proprie”, a menționat Cristian Ghinea.

Citește și Ghinea: „Documentele legale sunt trimise şi agreate. Acum PNRR e închis”

Cum a aflat Ghinea de agentul SRI infiltrat la Ministerul Fondurilor Europene

Cristian Ghinea arată că atunci când a preluat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a găsit un draft de PNRR prost, făcut de Marcel Boloș, ministrul anterior, liberal.

„Pe acest fond ajung eu ministru să mă ocup de PNRR. Dacă aș fi luat-o de la zero era mai bine, pentru că nu ar fi trebuit să dezumflu așteptările baronilor din județe, care aveau ei în anexă o promisiune de la Boloș, și nici credința PNL că ei făcuseră un PNRR cu care se lăudau în campanie deci e bun.

Și toate astea când eu nu aveam voie să zic aproape nimic despre PNRR-ul făcut de Boloș, că noi eram miniștri disciplinați, care nu ne atacam partenerii de guvernare.

Ajung la minister și se prezintă la mine o doamnă secretar de stat, pe nume Liliana Anghel. Oamenii din aceste funcții sunt numiți politic, deci se schimbă o dată cu guvernul. Doamna Anghel avea față de mine un comportament contradictoriu.

Când protector, când iritat și superior. A ținut să-mi spună că ar fi fost mai bine pentru mine ca ea să rămână secretar de stat, căci îi fusese delegat PNRR-ul și s-a ocupat îndeaproape de subiect”, a povestit fostul ministru.

Citește și De ce a declasificat SRI documentele Revoluției atât de târziu?

Cristian Ghinea susține că această precizare legată de PNRR l-a făcut brusc suspicios.

„Știam ce făcuseră, era un motiv solid să plece cât mai repede. Știam pe cine vreau să aduc secretar de stat și că o să mă implic oricum personal la PNRR. I-am luat atribuțiile legate de PNRR, dar procesul de demitere/numire al secretarilor de stat, de către primul-ministru, dura bizar de mult, a trebuit să insist și abia în februarie a eliberat-o Florin Cîțu din funcție.

Timp în care s-au întâmplat mai multe faze ciudate, pe care mi le-am explicat ulterior, dar punctul de legătură era că cineva credea că sunt un fel de chiriaș în casa altcuiva și refuzam să mă prind. Au început să se scurgă direcționat informații la Newsweek, tot tacâmul.

Am insistat la Cîțu să o demită mai repede. Iar când prim-ministrul a semnat decizia a fost șocată. Nu înțelegeam de ce era șocată, în fond, aceste posturi sunt politice. De ce ar fi numit USR un secretar de stat cu care nu aveam nici o legătură și care lucrase la o variantă de PNRR jenantă?

Dacă era după mine îi trimiteam și pe ea și pe Boloș în judecată pentru iresponsabilitate, dar nu există infracțiunea asta. Apoi povestea a devenit cu totul bizară.

Doamna refuza să elibereze biroul. S-a încuiat înăuntru, fizic. Am considerat că femeia s-a țăcănit de la funcție și nu poate să se despartă de ea. În cele din urmă, șefa mea de cabinet a reușit cu diplomație s-o convingă să plece din birou.

Uitasem de personaj. Câteva luni mai târziu, la consultări între instituții, doamna Anghel s-a prezentat ca fiind colonel SRI și reprezentând acest serviciu. Odată s-a întâmplat într-o întâlnire unde se discutau alternative pentru finanțarea unor propuneri ale SRI, pe care nu le-am finanțat din PNRR. (Elicoptere. Cineva le promisese elicoptere din PNRR, care erau cu totul neeligibile, dar credeau că li se cuvin cumva).

A doua era o consultare între instituții legată de sistemul informatic al PNRR. Eu nu am participat la nici una dintre ele, au fost secretari de stat și directori, oricum înțeleg că a fost multă stupoare că elicopterele SRI nu sunt în PNRR.

Întâlnirile au avut loc în 23 iunie și 27 octombrie 2021, există tabele de prezență care pot fi cerute și zeci de oameni au auzit cum s-a prezentat, nu e vorba de zvonuri sau de informații clasificate.

Acum, ori doamna era ofițer SRI când a fost numită secretar de stat, ori nu era și a ajuns direct colonel după ce nu a mai fost. Ceea nu îmi vine să cred. Ce caută un serviciu secret să se ocupe de PNRR? De programul de reforme, de programul de țară.

Și, mai ales, cine este responsabil pentru dezastrul lansat înainte de alegeri cu numele de PNRR? Cine răspunde că a pus România într-o poziție penibilă. PNL sau SRI? Boloș sau Hellvig?”, se întreabă Cristian Ghinea.

Postarea integrală a lui Cristian Ghinea poate fi citită aici.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent, redactor-șef la publicația Vrancea24, corespondent G4 Media și editor la PRESShub, cu o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, radio și televiziune. Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent la mai multe publicații și televiziuni naționale. Este singurul ziarist român menționat de două ori în Raportul de Stat al Statelor Unite ale Americii, în anii 2006, respectiv 2020, la capitolul Libertatea de exprimare. A fost cercetat de DIICOT pentru că a refuzat să dezvăluie sursa unor scurgeri de informații din NATO - MApN și a câștigat 5 procese intentate de fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Prea mulți români nu știu ce trebuie să facă un primar. De aceea sunt ușor de păcălit

„Uite ce frumos aranjează Chirica grădinile, a renunțat la...

Încep lucrările la Filarmonica Iași, după o aşteptare de peste 15 ani

Încep lucrările la Filarmonica Iași, după o aşteptare de...

Comunitatea Declic a primit Premiul GDS pe anul 2023

Comunitatea Declic a primit Premiul GDS pe anul 2023....