Deși pot înțelege nevoia strategică de discreție în anumite zone, nu înțeleg deloc lipsa de leadership mai conturat, transparent și ofensiv al Ministerului de Externe (MAE) al României în războiul provovat de Rusia împotriva Ucrainei.
Am asistat la declarații, trecute pe sub radar, ale ministrului de Externe (cum a fost cea referitoare la afirmația lui Biden despre Putin, cum că e „criminal de război”, amendată de Aurescu drept „declarație politică„), dar și la alte sincope, tăceri stânjenitoare, întârzieri care pot sugera ambiguități tacite.
Așteptăm ce spun alții.
Abia apoi repetăm și noi. Să vă dau un simplu exemplu: România nu recunoaște Holodomorul. De ce? Nu știm. E o eroare strategică? Este.
Citește mai multe despre Holodomor, inclusiv cu mărturii de la un supraviețuitor, aici.
Cultura secretului, de care amintește și profesorul Armand Goșu, este o boală structurală a establishmentului autohton, care are vechi rădăcini în comunismul profund. Dar și în lipsa de încredere a oficialilor în discernământul public, căruia ar fi riscant să-i dezvălui pozițiile conturate ale României într-o criză din care facem parte (nu e doar războiul Ucrainei împotriva invadatorului).
Încălcându-se legislația internațională, ești parte a acuzării. Intenționându-se o lovitură de stat la Kiev de Federația Rusă, ești obligatoriu parte a publicei condamnări. Producându-se crime de război, ești obligatoriu de parte victimelor. Ești parte, nu spectator.
Istoria Securității m-a învățat un lucru (printre altele): MAE comunist nu avea autonomie în chestiunile strategice. Ministerul era profund inflitrat de ofițeri sub acoperire ai Securității. Sunt extrem de multe situații, la cel mai înalt nivel, la sfârșitul anilor ’80, când observi că deciziile se luau de către DSS și de cei câțiva inși din jurul „Marelui Arhitect”.
Citește și: Mini-ghid de recunoaștere a ideilor Kremlinului vânturate în spațiul public românesc
Cultura instituțională poate fi o imensă piedică, etică și politică (în sens larg), în contexte dificile, de real benchmark, cum este cel de acum. SIE ar trebui să mediteze, poate, privitor la eșecul unor operațiuni (y compris pariuri greșite) din ultimul deceniu pe spațiul RM.Societatea s-a dovedit mai flexibilă, matură și realistă în situația războiului.
Cu ani buni peste reacțiile anumitor autorități. Nu mă înscriu în corul criticilor de profesie, pentru care totul e o apă și un pământ, relativizând, pt uzul personal, eforturi instituționale imense și uneori foarte dificile. Am cunoscut câțiva din specialiștii bagatelizării, pt care efortul cunoașterii e inutil în fața vervei critice.
Dar uneori semnele se adună, iar în cazul MAE, relația dintre fapte, comunicare și asumare etică, ceea ce un fost șef al FBI numea „leadership etic” (James Comey), nu e deloc una sincronă vremurilor.
Comentariul a fost publicat inițial pe Facebook, Mihai Demetriade.
