Federația Rusă prevăzuse un buget de 700 miliarde de dolari pentru perioada 2013-2020 pentru modernizarea armatei, conform unui plan multianual de înzestrare.
Datorită acestei sume, ce urma să crească de la an la an, precum și a secretomaniei specifice unei dictaturi, în anul 2016, un sfert din bugetul Rusiei urma deja să aibă un caracter clasificat, arată calculele Institutului Rus de Politici Economice Gaidar.
Dar întrucât capitolul bugetar avea un caracter secret, chiar și la acea vreme existau deja temeri că banii nu vor fi cheltuiți în totalitate în conformitate cu destinația lor.
În acest context, încă din 2008 Alexandr Kanshin, citat de BBC în calitate de președinte al comisiei militare de control intern, înființată chiar de către Vladimir Putin, atrăgea atenția asupra faptului că o treime din bugetul acordat de guvern armatei se pierde din cauza corupției.
Potrivit spuselor sale, numai în anul 2007, 16 generali şi 180 de colonei au fost anchetați pentru corupție. Același înalt oficial anunța public faptul că alți 600 de ofițeri superiori fuseseră condamnați în anul precedent.
Corupție chiar și la ministrul Apărării
Alexandr Kanshin susţinea că în sistemul militar, de la primirea unei locuinţe, alocarea de contracte pentru dotări până la obţinerea unui loc pentru copii într-o grădiniţă finanţată din bugetul armatei, totul se obţine pe bază de mită.
Potrivit lui Steven Eke, analist BBC, dacă cifrele anunţate de Kanshin sunt corecte, sumele deturnate s-ar ridica la aproape 13 miliarde de dolari anual.
Inclusiv procurorul-şef al Parchetului Militar din Moscova la acea vreme, Yuri Kalininchenko, a declarat într-un interviu că fenomenul corupţiei are rădăcini adânci în eşaloanele superioare ale armatei, mai ales în departamentul care se ocupă de dotări, precum şi în serviciile de aprovizionare cu mâncare şi servicii medicale.
În perioada ce a urmat, pe întreg parcursul programului de înzestrare multianuala a armatei ruse, scandalurile de corupție s-au ținut lanț.
În noiembrie 2012, preşedintele rus Vladimir Putin l-a destituit personal pe ministrul Apărării Anatoli Serdiukov, în urma mai multor anchete pentru fraudă, în legătura cu societăți comerciale afiliate Ministerului Apărării, în cadrul unor vânzări de bunuri publice la prețuri subevaluate.
Tot lui Serdiukov i s-a imputat cheltuirea nejustificată a aproximativ 56 milioane ruble (1.3 milioane de euro) pentru amenajarea unei baze sportive a Ministerului Apărării.
De la vânzarea de bunuri la vânzarea de locuri în locuințe
Un an mai târziu, general-colonelul Vladimir Cirkin, comandant al forțelor terestre ruse, a fost destituit din funcție pentru fapte din perioada decembrie 2010-aprilie 2012, pe când ocupa postul de comandant al Regiunii Militare Centrale, din care fac parte regiunile Volga, Ural şi o parte din vestul Siberiei.
Anchetatorii îl suspectau pe Cirkin că a autorizat mai multe „tranzacții dubioase” în vederea vânzării unor bunuri imobile aparținând Ministerului Apărării la prețuri mult inferioare pieței, primind în schimb sume de bani necuvenite. Dar și pentru favorizarea unor subordonați în vederea obținerii unor locuințe de serviciu, bineînțeles tot in schimbul unor sume de bani.
Procurorul militar rus Serghei Fridinski denunțase în cotidianul Pravda dimensiunile astronomice ale corupției din armata Rusiei, fenomen care a luat amploare în anul 2011. Potrivit afirmațiilor sale, valoarea prejudiciului cauzat de actele de corupție se situa în jurul valorii de 75 de milioane de euro anual, în creștere constantă. Corupția în domeniul militar a fost mereu dintre cele mai grave probleme care a afectat dezvoltarea capacitaților de luptă.
GPS-ul rusesc și furturile de miliarde de euro
Rusia a avut ambiții mari în a-și crea propria logistică în diverse forme, una dintre direcțiile în care a acționat fiind încercarea de a crea propriul sistem de comunicații, astfel încât să nu depindă de rețelele de comunicații occidentale. În acest context a fost lansat programul GLONASS.
Însă, în anul 2013, odată cu punerea parțială în funcțiune a sistemului GLONASS – echivalentul rusesc al GPS-ului, dar cu destinație militară, s-a constatat că din programul de dezvoltare al comunicațiilor spațiale ar lipsi nejustificat circa 200 milioane dolari.
Cu un buget total de 4,7 miliarde dolari, întins pe perioada 2010-2020, incluzând aici mentenanța sistemul și modernizările, proiectul a avansat lent și datorită ratării lansării a cel puțin 3 sateliți și prăbușirii lor în ocean.
Pierderea celor 3 sateliți dintr-un dintr-un total de 18 necesari pentru acoperirea teritoriului Federației Ruse și 26 pentru întreg globul s-a datorat unor componente defecte și a generat o pagubă de aproximativ 160 milioane dolari per lansare. Oficial a fost invocată funcționarea necorespunzătoare a unor senzori, justificare menținută constant chiar și în condițiile în care acest lucru se întâmplase de trei ori la rând. O scuză destul de stranie pentru o țară cu 70 de ani de experiența cosmică.
Mai degrabă părea fi credibilă şefa Curţii de Conturi din Rusia, care a anunțat public în anul 2015, declarând-se șocată, faptul că numai în anul 2014 au dispărut 1,8 miliarde de dolari din conturile agenției spațiale Roscosmos, banii fiind cheltuiți în principal pe achiziții suspecte.
În 2017, aceeași Curte de Conturi Curte de Conturi a Federaţiei Ruse a spus că încălcările legislației financiare de către angajații Roscosmos din anul 2017 au însumat 760 de miliarde de ruble (în jur de 11,7 miliarde de dolari), reprezentând aproape 40 la sută din totalitatea neregulilor financiare ale întregii economii ruse din acel an.
Alexander Bastrikin, şeful Comitetului rus de Investigații, a confirmat lipsurile uriașe din gestiunea agenției, iar pe parcursul cercetărilor, Iuri Iașkin, directorul Institutului de Cercetare în Domeniul Echipamentelor Spaţiale, a părăsit Rusia, fugind într-o ţară europeană, de unde şi-a anunţat demisia, potrivit publicaţiei Kommersant.
Având în vedere identificarea cauzei, respectiv piesele defecte, există suspiciunea că aprovizionarea s-a făcut în mod necorespunzător, cu produse de proastă calitate, cauza putând consta în diverse acte de corupție ale angajaților din zona unităților de aprovizionare a armatei.
Până la urmă, să pui pe satelit „piese aftermaket” pare a fi ori prostie, ori corupție sau mai degrabă ambele.
Nu avem date cu privire la eficiența sistemului GLONASS, dar după examinarea de către militarii ucraineni a aeronavelor de luptă rusești doborâte în Ucraina s-a constatat că acestea foloseau tot GPS-ul comercial cunoscut de către lumea întreagă.
Prejudiciile au crescut de 4 ori
În anul 2018, Valery Petrov, procurorul șef al parchetelor militare ruse, exprimând-se în cadrul reuniunii anuale a consiliului procurorilor militari (un fel de bilanț), spunea că infracțiunile legate de corupție nu sunt deloc în scădere, iar prejudiciile au crescut de patru ori față de 2017, pentru a depăși șapte miliarde de ruble”. Același procuror șef a arătat că peste 2.800 de responsabili militari ruși au fost aduși în fața justiției pentru corupție, în 2018.
Dacă luăm ca și bază de calcul cei 766.000 militari care reprezintă personalul activ al armatei ruse, rezultă că la fiecare 274 de militari ruși, un ofițer este corupt. Adică 2-3 ofițeri la nivelul fiecărui batalion. Vorbim doar de actele de corupție descoperite.
Într-un asemenea context, corupția s-a răspândit și asupra industriei militare rusești, respectiv a calității armelor produse, care deși proiectate foarte bine, au rateuri din cauza componentelor de slabă calitate, livrate de către firme private, dar care au relații la nivele înalte de decizie ale armatei ruse.
Însuși Șeful Statului Major al Trupelor de Uscat se plângea de calitatea precară a tancurilor model T-90, care „nu prea fac ce scrie în pliant”, dând mult de furcă industriei militare ruse.
O lume întreagă a văzut, de altfel, și „minunea tehnici ruse”, Tancul T14, care s-a defectat în anul 2015 chiar la parada de 9 Mai, sub zidurile Kremlinului.
În aprilie 2018, alți 11 generali au fost concediați, invocându-se aceleași acuze de corupție, scrie Newsweek. Nimeni de la vârf nu este curat, însă există o zonă a „corupției neaprobată”, spune Yuval Weber, expert al DMGS-Kennan Institute.
Inclusiv Andrei Kozyrev, fostul ministrul rus de externe din perioada 1990 – 1996, o spune mai drastic.
„Rusia încearcă de 20 de ani să-și modernizeze armata. Cu toate acestea, mari părți din buget au fost furate”, a scris fostul politician pe contul sau de Twitter, conform mdr.de, radiodifuziunea Germaniei Centrale.
Rusia a investit sume imense în armata sa și în tehnica militară, dar „fondurile destinate Apărării au fost furate”, a declarat și general-colonelul Vasily Burba, fostul șef al Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei.
În aceeași notă, Revista Forbes arăta în anul 2015f aptul că „armata rusă este «o coajă goală a fostei puteri sovietice». Astăzi este slăbită de o «combinație mortală» de luare de mită, lipsă de reformă, incompetență și lăcomie”.
Fără a rezolva problema corupției și incompetenței, armata rusă nu poate dobândi capacitate de luptă și deveni un rival egal cu NATO.
În anii ce au urmat, s-a instituit un control din ce în ce mai strict asupra situației din armata rusă preocupările pentru prezentarea acesteia în mod triumfalist începând să domine strategiile de imagine.
Corupția din armată a fost ascunsă în general destul de bine, însă a ieșit la iveală odată cu războiul din Ucraina.
Comandantul care s-a sinucis că a rămas fără tancuri
În plină desfășurare a operațiunilor, un comandant rus și-ar fi pus capăt zilelor, după ce a descoperit că toate tancurile unității sale, cu excepția unuia, erau demontate de părțile lor esențiale, făcându-le imposibilă utilizarea, anunță armata ucraineană. În cadrul Diviei 4 blindate ruse, unul din zece tancuri era în stare de funcționare.
Pe parcursul conflictului, armata ucraineană a descoperit că protecția tancurilor rusești T-72 și T-80 a fost realizată din cofraje de carton din cele folosite pentru păstrarea ouălor. Blindajul reactiv, căci despre el este vorba, este alcătuit din niște casete metalice (sunt foarte vizibile pe toate tancurile la exterior), care ar trebui să fie pline cu exploziv. În teorie, lovite de proiectile sau grenade antitanc, explodează controlat, iar suflul care merge spre exteriorul tancului neutralizează lovitura antitanc.
Asta doar în teorie, pentru că în practică, industria rusă umpluse casetele respective cu cofraje de ouă. Este foarte probabil că explozibilul a fost plătit, dar nu s-a mai livrat niciodată. Așa se fac afacerile „profitabile” în Est.
De altfel, pe parcursul ostilităților, N.A.B.U. (agenția ucraineană anticorupție), prin vocea lui Oleksandr Novikova, transmis o „scrisoare de mulțumire” plină de ironii Ministerului Apărării Rus, în cuprinsul căreia își exprima satisfacția pentru nivelul ridicat de corupție din fabricile ruse, care au trimis la luptă tancuri blindate cu cofraje de ouă.
Nici măcar comunicațiile dintre subunitățile armatei ruse nu au funcționat, militarii ruși utilizând telefoanele mobile personale și liniile comerciale, fiind ușor de interceptat pentru armata ucraineană.
Sistemul ERA de comunicații criptate, introdus cu multă pompă în urmă cu câtva ani în armata rusă și care a fost și supercostisitor, nu a funcționat nici un moment.
Mai mult decât atât, din totalul blindatelor pregătite pentru invazia în Ucraina, doar o treime dintre acestea fuseseră dotate cu acest sistem.
Nu se cunosc încă motivele pentru care sistemul nu a fost instalat integral pe mașinile de luptă, însă judecând după ce s-a întâmplat cu fondurile alocate Roscosmos, nu poate fi exclusă nici în acest caz o fraudă cu sumele destinate echipamentelor de comunicații.
De ce au rămas tancurile în pană de benzină
Analiștii militari spun că blindatele ruse au rămas în pană de combustibil întrucât se așteptau la un război de două zile și nu au prevăzut provizii.
Poate că nu sunt motive să îi contrazicem, dar putem lua în calcul o versiune mai completă a acestor evenimente . Chiar dacă rușii se pregăteau de o paradă de joi pe sâmbătă, nici un tanc nu poate să parcurgă mai mult de 400-500 km fără realimentare, iar Ucraina este de două ori mai mare decât România.
Cu excepția blindatelor care veneau din Belarus, adică de la o aruncătură de băț, toate celelalte ar fi trebuit să aibă autocisterna venind în spatele lor.
Măcar pentru dus, dar nici pe aceea n-au avut-o. Probabil că motivul o fi fost și proasta planificare a invaziei, dar în același timp, nu poți să nu te gândești că dacă e sa faci rost de zeci de mii de litri de motorină destinate pieței negre, ce moment mai bun poate fi exact înainte de o „victorie anunțată”, când nimeni nu te vede, nimănui nu-i va păsa și toata lumea va sărbători „alipirea Ucrainei la patria mamă”.
Putem bănui că motorina vândută de soldații ruși în Belarus în zilele dinaintea invaziei este doar ce a rămas din cea nevândută de către comandanți. Și în felul acesta nu le-a mai rămas nici pentru cei aproximativ 100 km până la Kiev.
Nu ar fi surprinzător să se constate acest lucru, întrucât furtul de combustibil de către militari și angajații depozitelor armatei este frecvent în Rusia. De exemplu F.S.B. a dezvăluit faptul că între 2013 și 2015, doi angajați de la un depozit de combustibil al armatei au furat motorină în valoare de aproximativ 400.000 de euro din cisterne de cale ferată și au vândut-o la benzinăriile din regiunea Volgograd.
Un caz similar a fost documentat în regiunea Tver din Rusia, la nord de Moscova, în urma cu câțiva ani. Acolo, șeful unui depozit de combustibil pentru avioane a scos din cisterne kerosenul în valoare de peste jumătate de milion de euro și ulterior l-a vândut.
Alimente expirate și alimente vândute la negru
Alimentele ce fuseseră livrate soldaților de către un oligarh al lui Putin, Evgheni Prigojin, care a prins toate contractele de aprovizionare, este extrem de slabă calitativ, cu rații de hrană nerezonabil de mici, unele fiind infectate cu bacterii Escherichia coli”, scrie Politico.eu. Fotografii publicate recent din zona de război arată că rațiile de mâncare oferite trupelor aflate în Ucraina erau expirate din 2015.
Situația nu e un simplu accident, ci se înscrie în seria fraudelor din cadrul armatei ruse. În 2019, procurorul militar al regiunii Samara a descoperit faptul că dintr-o bază militară, 11.000 de rații de alimente au fost furate și vândute unor terți, iar prejudiciul la acea vreme s-a ridicat la aproximativ 100.000 de euro.
Corupția din armata rusă se manifestă chiar si la cele mai mici nivele, soldații trebuind să contribuie lunar fiecare cu 2.000 de ruble la veniturile comandantului. Un fel de fondul clasei. Orice favor se plătește, inclusiv permisia sau o învoire de câteva ore în oraș.
„Rușii luptă prostește…”
Se spune în mediul online și mulți analiști apreciază că ofițerii de rang superior nu îndrăznesc să-i spună lui Putin adevărul despre război și în general despre starea armatei.
Cauzele sunt simple. Daca ești avansat pe merite și pe propriile forțe, de regulă ești o persoană care nu ai de ce să te temi și ești destul de vocal, pentru că nu ești dator nimănui cu nimic.
Dacă, în schimb, avansarea este rezultatul bunăvoinței unor superiori, atunci desigur cel avansat va avea grijă ca bunăvoința să se perpetueze, iar el să nu deranjeze cu informări incomode, care l-ar putea enerva pe cel de sus. Nu mai vorbesc despre faptul că bunăvoința promovării atrage de regulă și pe cel promovat cu merite reduse sau chiar incapabil profesional. Și asta pentru că dacă el era bun și sistemul corect putea avansa de unul singur.
Incompetența comandanților ruși este reflectată și de relatarea făcută de locotenentul Tatiana Hornovol într-un interviu acordat joi pentru CBS News, citat de Business Insider: „Rușii luptă prostește. (…) Nu au strategie sau tactici și cad mereu în aceleași capcane”.
Corupții nu vor să moară în luptă
Armata rusă, din punct de vedere instituțional, este nefuncțională de la cap la coadă.
A fost nevoie însă de o Ucraină curajoasă, care să-i aplice un upercut hotărât, pentru ca să putem vedea cu toții acest lucru.
Cât despre arsenalul nuclear aș dori să fac câteva precizări. Eu n-am văzut corupt să vrea să moară în luptă. Sau măcar să vrea să sufere.
Coruptul vrea o viață bună, ușoară, liniștită și tihnită. De aceea, face ceea ce face. Și eventual să se mai și laude la vecini și prieteni ce descurcăreț este el.
Eu nu îi văd dându-i lui Putin valiza nucleară și detonând-se singuri deodată cu întreaga planetă doar de dragul lui.
Și, dacă cumva tot i-o va da careva, se vor găsi destui alții care să scoată din priză tot ceea ce e de scos, pentru ca ordinul dat de „gaspadin prezident” să nu ajungă la soldatul care doarme, cu capul pe masa cu butoane a lansatorului de rachete și o ascultă la căști pe Alla Pugaciova. O va asculta și nu va ști niciodată decât ceea ce trebuie să știe.
Iar în spatele lui, corupții mai degrabă se vor târgui dacă cineva le va face vreo ofertă.
În fond, un război dintre două armate este de cele mai multe ori războiul civilizațiilor care au trimis acele armate pe câmpul de luptă.
Iar în cazul de față, pe de o parte avem armata ucraineană, cu soldați instruiți pe bune, cu ofițeri avansați pe bune, dotată cu armament occidental fabricat tot pe bune și cu o pregătire psihologică de luptă care constituie însă și visul unei întregi generații și anume alăturarea la civilizația europeană.
Pe de cealaltă parte, avem armata rusă descrisă suficient mai sus și cu pregătirea psihologică de luptă compusă din fantasme țariste și minciuni penibile.
Who’s gonna win?
Urmăriți PressHUB și pe Google News
[…] CITESTE CONTINUAREA PE PRESSHUB […]
[…] CITESTE CONTINUAREA PE PRESSHUB […]
Da, ar trebui sa fie un mare semnal de alarma pentru Romania, care are acelasi tip de coruptie sistemica, si in armata, a se vedea cum cad avioanele, elicopterele, etc
adevarat
din pacate butonul nuclear este langa mana lui putin, fara alti intermediari…
nemaivorbind de submarinele ascunse sau de programul de declansare automata…
Va inselati, sint multi intermediari. In plus, vestitul buton nu exista, e doar o metafora.
Exista o valiza cu niste coduri, iar dupa codurile alea vreo doua rinduri de intermediari.
[…] Pe baza unui plan multianual de înzestrare, Federația Rusă plănuia să bată în cuie un buget de 700 de miliarde de dolari pentru perioada 2013-2020 pentru modernizarea armatei, potrivit pressHUB.ro. […]
Eu nu cred, mesterul Dorneanu si CCR-ul ne-au spus ca nu, coruptia nu afecteaza siguranta nationala.
Si eu ii cred p-astia de la CCR. 😉
[…] El a spus că 16 generali și 180 de coloniști au fost anchetați pentru corupție doar în 2007. Același oficial înalt a anunțat public că încă 600 de ofițeri superiori au fost condamnați anul precedent, potrivit Apăsați Hub† […]
Intrebarea este una singura .A stiut Putin de toate acestea sau totul i-a fost prezentat in nuante de roz pina si invazia presupusa a fi doar un „galop de sanate ” catre Kiev ? Au dorit generalii sa isi acopere neconcordanta intre „scripte ”si realitatea din teren pornind la razboi doar pentru as ascunde anumite fapte de coruptie ?Daca asta s-a intimplat putem fi convinsi cum si in alte domenii coruptia a fost definitia de baza ?Putem aprecia sau poate cineva a ne spune ce s-a intimplat , la nivel de coroptie , pe segmentul Energie ?Privelistea ar fi dramatica . Exista posibilitatea ,ca timp de zeci de ani, cantitatile trimise in Europa sa nu corespunda sumelor astfel obtinute si daca privim „mortile suspecte ” ne putem gindi cit de mare a fost si acolo, furaciunea? Oare cantitatile estimate ca resurse(gaze petrol )in Rusia mai corespund ele adevarului ? Devine astfel razboiul doar o razbunare a sefului statului atunci cind a constat cum au fost jefuite resursele din Rusia din interior si exterior ? Oare putem aprecia sau cineva ne poate spune care a fost impactul corupator si unde au fost facute cele mai mari actiuni de coruptie pe traseul energiei ce trecea, pina mai ieri , prin Ucraina ?Nord Stream 1 si 2 si aparitia acestora ce eliminau oarecum traseele de transport gaze si petrol , prin Ucraina,fac oare si ele parte din jocul razboiului ? Distrugerea totala a identitatii ucrainiene in Donbas si Crimeea este si ea parte a razbunarii ? Daca raspundem afirmativ atunci avem o alta priveliste si intelegem cresterea gradului de amenintare la adresa Ucrainei .
[…] perioada 2013-2020 pentru modernizarea armatei, conform unui plan multianual de înzestrare, scrie PressHub.ro. Datorită acestei sume, ce urma să crească de la an la an, precum și a secretomaniei specifice […]