Dunărea și contribuția de miliarde de euro la economia Europei. De ce ratează România oportunitățile

Data:

Afacerile românești de pe Dunăre abia trec de 200 de milioane de euro și se concentrează exclusiv pe traficul de mărfuri, la care se adaugă turismul și pescuitul din Deltă. Între timp, la nivel european, contribuția apelor Dunării la economia continentului ar trebui să atingă câteva de miliarde de euro până în anul 2030.

Poluarea cu PET-uri sau uzarea excesivă a apelor, lipsa investițiilor în infrastructura portuară și în șenalul navigabil necesare transportului de mărfuri, dar și lipsa oportunităților economice sunt principalele motive pentru care orașele românești de pe cursul Dunării nu profită economic de cursul fluviului.

Asta în condițiile în care România beneficiază de 1.075 de kilometri, adică aproape 29%, din cursul fluviului cu o lungime de aproape 3.000 de kilometri, care pleacă din Germania și se varsă în Marea Neagră.

Fluviul trece de-a lungul a zece state de pe teritoriul Bătrânului Continent și nu doar România nu este în stare să folosească la maximum cursul Dunării, ci și restul statelor europene, însă datorită lungimii sale pe teritoriul românesc, potențialul aici este unul mult mai mare.

Citește articolul integral pe Romania.europalibera.org

Citește și: EXCLUSIV Ce raportează că au făcut Comisiile SRI si SIE din Parlament, în timpul războiului din Ucraina

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Alte cinci terenuri din stațiunea Mamaia urmează să fie vândute de Primăria Constanța | Info Sud-Est

Primăria Constanța vrea să vândă alte cinci terenuri din...

Instanța a respins contestația împotriva candidaturii lui Piedone la Primăria Capitalei

Contestația împotriva candidaturii lui Cristian Popescu Piedone la Primăria...