Echipă românească de fotbal, prinsă în nebunia generată de cutremurul din Turcia

Data:

Un cutremur puternic a lovit sudul Turciei. Fotbaliștii de la Unirea Dej, aflați în cantonament în Turcia au transmis un mesaj la puțin timp după producerea cutremurului cu magnitudinea de 7,8 grade pe scara Richter.

Un cutremur cu magnitudinea 7,8 a lovit luni sudul Turciei, în apropiere de oraşul Gaziantep, a raportat Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS). Fotbaliștii de la FC Unirea Dej se află în Antalya în cantonament. Conducerea clubului a transmis un mesaj pe Facebook în care a informat că delegația este în afara oricărui pericol.

„FC Unirea Dej informează că delegația clubului nostru, aflată în Turcia, este în siguranță, iar stagiul centralizat de pregătire va continua conform programului.

Un cutremur cu magnitudinea 7,8 a lovit, azi, sudul Turciei, fiind urmat de 42 de replici. Seismele s-au resimțit în toată zona de sud-est a Turciei, dar și în Siria, Liban, Grecia, Israel și în Cipru. La ora publicării acestei informări, bilanțul a ajuns la 568 de morți și peste 2.300 de răniți”, au transmis reprezentanții echipei FC Unirea Dej.

Citește și: VIDEO Cutremur de 7,4 grade pe scara Richter în Turcia/ Sute de morți în Turcia și Siria

Un seism cu magnitudinea 7,8 a lovit luni Turcia şi Siria şi a provocat sute de morţi şi răniţi, au anunţat autorităţile din ambele ţări. 

Seismul a avut loc la ora locală 04.17 (01.17 GMT), la o adâncime de aproximativ 17,9 kilometri, a anunţat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS). Un alt seism, cu magnitudinea 6,7, a avut loc în aceeaşi regiune, aproximativ zece minute mai târziu, la ora 4:28 (1:28 GMT), la o adâncime de aproximativ 9 kilometri. Guvernul României a decis, luni, trimiterea în Turcia a unei echipe RO-USAR, personal specializat în intervenţii de salvare-căutare din cadrul IGSU, informează Monitorul de Cluj.

Foto: @EGezek – Twitter

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Monitorul de Cluj
Monitorul de Clujhttp://monitorulcj.ro
Monitorul de Cluj este cel mai important cotidian local din judetul Cluj, care apare in format tiparit si online din 1998. Ziarul tiparit apare in format standard 12 pagini, din care 4 color (luni-joi), si o editie de weekend (vineri-duminica). Continutul este preponderent comunitar (stiri si analize din domeniile administratie publica, sanatate, educatie), precum si pagini tematice (economie, mapamond, sport).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Soția se luptă cu soțul ei pentru primărie. Campanie electorală în Mehedinți

Soția se luptă cu soțul ei pentru primărie. Primarul...

Un nou contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai din București

Un nou contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai din...

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată. Ce i se reproșează | Revista 22

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată, joi, într-un...