Emilia Șercan despre șefii Academiei de Poliție care au amenințat-o cu moartea: „Am fost hărțuită de ei și în instanță”

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Emilia Șercan consideră că pedeapsa de închisoare cu suspendare pentru cei doi foști șefi ai Academiei de Poliţie care au orchestrat trimiterea amenințărilor cu moartea la adresa sa este una inechitabilă și nu reprezintă o formă de reparație morală. Jurnalista spune că a fost o perioadă „absolut înfiorătoare”, relatând pentru HotNews.ro ce a însemnat pentru ea acest proces care a durat mai bine de trei ani.

​Fostul rector al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Adrian Iacob şi fostul prorector Petrică Mihail Marcoci au fost condamnați definitiv joi la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj, fiind acuzaţi că l-au determinat pe un poliţist de la Academie să-i trimită mesaje de ameninţare cu moartea jurnalistei Emilia Şercan.

Emilia Șercan a povestit pentru HotNews.ro despre momentul primirii mesajului în care era amenințată că va avea soarta Elodiei, dar și despre ce a urmat – un proces lung, pe durata căruia spune că a fost hărțuită și calomniată în permanență.

Citește articolul integral pe HotNews.ro

Citește și: Oxford Analytica, analiză critică despre Iohannis: „Președintele erodează democrația din România”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

În Transnistria, frazele se opresc înainte de a ajunge la capăt

Articol scris de Ana Pisarenco La marginea Europei, controlul nu...

ROMÂNIA CURATĂ Pe urmele marilor profitori ai marilor proiectelor inutile ale Hidroelectrica

O investigație transfrontalieră, realizată de Mihai Goțiu (pentru Verde...

Dronă căzută în zona localităţii Plauru. Echipele MApN fac cercetări la faţa locului

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, vineri dimineaţa, că o...

Cât ne costă schimbările climatice și cum ne asigurăm pensiile sau asigurările de viață

Valurile de căldură tot mai frecvente și îmbătrânirea populației...