Emmanuel Macron consideră că valorile pe care a fost fondată UE sunt amenințate

Data:

Emmanuel Macron a prezentat miercuri eurodeputaților principalele obiective și strategia politică pentru cele șase luni în care Franța deține Președinția UE.

Emmanuel Macron a explicat, în cadrul unei dezbateri în hemiciclul de la Strasbourg, că valorile pe care a fost fondată UE – democrație, progres și pace – sunt în prezent amenințate și a solicitat un angajament pentru „a le da o nouă viață”. El a avertizat că sfârșitul statului de drept este începutul autoritarismului și a subliniat că UE trebuie să utilizeze dialogul pentru a-i recâștiga pe cei care „deviază” de la principiile democratice.

Președintele Macron i-a asigurat pe eurodeputați că Președinția franceză va acorda prioritate dosarelor legislative care îmbunătățesc calitatea locurilor de muncă, asigură salarii decente, reduc diferențele de remunerare între femei și bărbați, acordă drepturi lucrătorilor pe platforme online, combat discriminarea și garantează echilibrul de gen în consiliile de administrație ale întreprinderilor.

„Avem forța și mijloacele necesare”


Emmanuel Macron a propus, de asemenea, includerea dreptului la avort în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Președintele Macron s-a referit, de asemenea, la provocările climatice, digitale și de securitate, domenii în care proiectele de lege ar trebui să avanseze în cursul acestui semestru.

În domeniul apărării, președintele Macron a subliniat că Europa trebuie să fie capabilă să anticipeze riscurile și să își garanteze propria siguranță. El a subliniat că trebuie să rămânem fermi în fața interferențelor și încercărilor de a destabiliza Europa, în special cele venite din Rusia, și să îi pedepsim efectiv pe cei care încalcă normele internaționale.

„Europa ar trebui să devină o putere culturală, democratică și educațională, avem forța și mijloacele necesare pentru a realiza acest lucru”, a conchis acesta.

„Să readucem tehnologia înapoi în Europa”

În numele Comisiei, vicepreședintele Maroš Šefčovič a subliniat faptul că securitatea europeană este contestată: „Suntem pregătiți să acționăm dacă este necesar”.

El a menționat parteneriatul strategic cu Africa, relațiile cu țările din Balcanii de Vest, precum și suveranitatea economică și tehnologică a Europei („să readucem tehnologia înapoi în Europa”) ca priorități pentru lunile următoare. El a afirmat că, în ceea ce privește Regatul Unit, Comisia va da dovadă de bunăvoință, dar că UE are nevoie de un partener care să facă același lucru.

În reacțiile lor la discursul președintelui Macron, liderii grupurilor politice au salutat în mare măsură prioritățile Franței, dar au adăugat și alte acțiuni necesare, inclusiv încetarea votului unanim în Consiliu în domeniul afacerilor externe pentru a putea răspunde ferm, printre altele, la „comportamentul președintelui Putin”, abordarea diferențelor de remunerare dintre bărbați și femei, și revizuirea Pactului fiscal.

Mai mulți vorbitori au solicitat progrese în ceea ce privește chestiunile legate de statul de drept referitoare la Ungaria și Polonia și au criticat sprijinul guvernului francez pentru includerea energiei nucleare în noua taxonomie verde.

Înregistrarea video a dezbaterii este disponibilă aici.

Sursă: Biroul Parlamentului European în România

Citește și: Roberta Metsola, cel mai tânăr președinte al Parlamentului European (presshub.ro)

spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Piedone și jocul lui Voiculescu. Urmează o retragere în favoarea Gabrielei Firea? | Aktual24

Piedone și jocul lui Voiculescu. Urmează o retragere în...

Chirica a curățat râul care traversează Iașul chiar când s-a umplut de pești | Reporter de Iași

Chirica a curățat râul care traversează Iașul tocmai când...

Piedone și-a majorat salariul cu 50% în prima zi când s-a întors la primărie

Candidatul Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) la primăria Capitalei,...

PSD-PNL renunță la Cîrstoiu. Reintră Firea în cursă. Și Burduja

PSD-PNL renunță la Cîrstoiu, după o ședință maraton, care...