Roberta Metsola, cel mai tânăr președinte al Parlamentului European

Data:

Roberta Metsola, membră a Parlamentului European din partea Grupului Partidului Popular European (PPE), este noua președintă a Parlamentului European.

„Roberta Metsola va fi cel mai tânăr președinte al Parlamentului European, fiind aleasă cu 458 de voturi, chiar în ziua aniversării vârstei de 43 de ani.

A fost aleasă prim-vicepreședintă în noiembrie 2020 și a fost președintă în exercițiu a Parlamentului după decesul președintelui Sassoli la 11 ianuarie 2022.

Este a treia femeie președintă a Parlamentului European, după Simone Veil (1979-1982) și Nicole Fontaine (1999-2002). O felicităm şi îi urmăm succes în noul mandat!”, precizează Biroul Parlamentului European în România.

Roberta Metsola a câștigat alegerile în primul tur de scrutin, unde a primit o majoritate absolută de 458 voturi din 690 voturi exprimate, dintre trei candidați. La începutul zilei de marți, Kosma Złotowski (ECR, Polonia) și-a retras candidatura.

Roberta Metsola va conduce Parlamentul în a doua jumătate a actualei legislaturi, până la constituirea un nou Parlament în urma alegerilor europene din 2024.

Rezultatele votului:

1. Roberta Metsola (PPE, Malta) 458

2. Alice Bah Kuhnke (Verzi/ALE, Suedia) 101

3. Sira Rego (Stânga, Spania) 57

Totalul voturilor exprimate: 690

Voturi albe sau nule: 74

Majoritatea absolută necesară: 309

Cine este Roberta Metsola

Născută în Malta în 1979, Roberta Metsola este deputată în Parlamentul European din 2013 și va fi cel mai tânăr președinte ales al PE. A fost aleasă prim-vicepreședintă în noiembrie 2020 și a fost președintă în exercițiu a Parlamentului după decesul președintelui Sassoli la 11 ianuarie 2022.

Adresându-se Parlamentului imediat după ce a fost aleasă, Roberta Metsola a declarat: „Primul lucru pe care aș dori să îl fac în calitate de președinte este să mă gândesc la moștenirea lui David Sassoli: a fost un luptător; a luptat pentru Europa și pentru noi, pentru acest Parlament. Îl voi omagia pe președintele David Sassoli susținând întotdeauna Europa și valorile noastre comune precum democrația, demnitatea, justiția, solidaritatea, egalitatea, statul de drept și drepturile fundamentale”.

„Doresc ca oamenii să recapete un sentiment de convingere și entuziasm pentru proiectul nostru. Dragi europeni, în următorii ani, oameni din întreaga Europă se vor uita către instituția noastră pentru un model de urmat, în timp ce alții vor continua să testeze limitele valorilor noastre democratice și ale principiilor noastre europene. Trebuie să luptăm împotriva discursului anti-UE care se extinde atât de ușor și atât de rapid. Dezinformarea și informațiile eronate, amplificate și mai mult în timpul pandemiei, alimentează cinismul și soluțiile ieftine ale naționalismului, autoritarismului, protecționismului, izolaționismului”, a adăugat aceasta.

Președinta Metsola a mai subliniat că „Europa înseamnă exact contrariul. Este vorba despre modul în care toți ne susținem reciproc, apropiindu-ne unii de alții. Este vorba despre a apăra cu toții principiile părinților fondatori care ne-au condus de la cenușa războiului și a holocaustului la pace, la speranță și la prosperitate. În urmă cu douăzeci și doi de ani, Nicole Fontaine a fost aleasă la douăzeci de ani după Simone Veil. Nu vor mai trece încă două decenii până ca următoarea femeie să se afle aici”, a declarat aceasta.

O versiune completă a declarației președintei este disponibilă aici.

Prezentările candidaților înainte de vot

Cei trei candidați au susținut scurte prezentări înainte de primul tur de scrutin. Puteți urmări discursurile lor aici sau făcând clic pe numele lor:

Roberta Metsola
Alice Bah Kuhnke
SIRA Rego

Despre președintele Parlamentului

Președintele dispune de o gamă largă de competențe executive și de reprezentare prevăzute la articolul 22. În afară de atribuțiile prevăzute în mod expres acolo, responsabilitățile președintelui se extind la „toate competențele necesare pentru a prezida lucrările Parlamentului și pentru a asigura buna desfășurare a acestora”. Deciziile care au asigurat buna funcționare a Parlamentului de la începutul pandemiei de COVID-19 reprezintă un exemplu esențial în acest sens.

Articolul 14 din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede că Parlamentul își alege președintele dintre membrii săi. De la primele alegeri europene (prin vot universal) din 1979, fiecare președinte este în funcție pentru o perioadă de doi ani și jumătate, mandat ce poate fi reînnoit. Aceasta înseamnă că, în mod normal, există doi președinți în fiecare legislatură. De la crearea Parlamentului, în 1952, au fost 31 președinți, dintre care 17 au ocupat funcția din 1979.

Sursă: Parlamentul European

Citește și: Roberta Metsola, aleasă în funcția de președinte al Parlamentului European (presshub.ro)

spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

O sală de sală de jocuri de noroc a ars în totalitate

La data de 22 aprilie, la ora 00.21, polițiștii Secției nr.3 Poliție Rurală Bolintin Vale au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că se manifestă un incendiu la o sală de jocuri de noroc din localitatea Cosoba, județul Giurgiu.

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la PSD

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la...

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există?

Cineva are să vină, de Jon Fosse

Să montezi Fosse este întotdeauna o provocare. Dar ce-a...