Guillermo Bravo este scriitor, profesor și editor argentinian. A publicat 6 cărți în Argentina. Apoi, a fondat, în 2012, Mil Gotas, prima editură și librărie latino-americană din China, cu sedii in Beijing, Shanghai si Chongqing.
Publică autori clasici ai literaturii hispanice, traduceri în limba spaniolă din literatura chineză, dar și traduceri din literatura hispanică în limba chineză.
Libraria Mil Gotas este totodată un loc de întâlnire pentru vorbitorii de limbă spaniolă din Beijing. A găzduit numeroase întâlniri și discuții cu publicul ale unor autori precum Yu Hua, Lijia Zhang, Ah Yi, Javier Cercas, Enrique Vila Matas, Maria Rosa Lojo, Angela Pradelli etc.
Guillermo Bravo predă de mai bine de 10 literatură hispanică la Capital Normal University din Beijing.
În interviul acordat PressHUB, Guillermo Bravo vorbește despre:
În China, ștampilele pe documente sunt foarte importante.
„Un veac de singurătate” este o carte fenomen în China, vândută într-un milion de exemplare. Sigur că a ajutat faptul că autorul a fost un simpatizant al ideilor comuniste. Dar nu e singura explicație.
Astăzi simt că începe să se impună iar criteriul ideologic în deciziile de publicare a cărților. Pe noi, cenzura nu ne deranjează prea mult. Suntem protejați de propria noastră insignifianță.
Pur și simplu nu pot fi publicate cărțile care au un conținut sexual. Cenzorilor nu le pasă prea mult de tipul de sexualitate. Pur și simplu acestea sunt regulile și gata.
Este evident că în ultimii ani țara s-a închis din ce în ce mai mult, chiar dinainte de pandemie, din toate punctele de vedere. Societatea este mai educată, mai bogată, iar statul este mai izolat, însă în ton cu ceea ce se întâmplă în restul lumii.
În privința războiului din Ucraina, ceea ce am observat este că, pe lângă recunoașterea Rusiei ca agresor, Statele Unite și NATO sunt, de asemenea, menționați mai des ca provocatori.
PressHUB: Cum ați ajuns în China și cum v-a venit ideea înființării unei edituri și librării latino-americane în Beijing?
Guillermo Bravo: Am ajuns în 2008 și am rămas pentru patru luni. Am venit într-o vizită de explorare, economisisem niște bani și lucram ca jurnalist independent. Studiam chineză, mă plimbam, scriam. Au fost patru luni foarte importante pentru mine, chiar înainte de olimpiadă. Atunci am decis ca într-o bună zi să locuiesc pentru un timp mai îndelungat în China.
Ceea ce căutam era o nouă perspectivă pentru că simțeam că în țările în care trăisem anterior, Franța și Argentina, perspectivele erau foarte asemănătoare. În acele luni, am cunoscut mai multă lume, printre care și un profesor care în 2012 m-a invitat să aplic pentru un post de profesor la Normal Capital University din Beijing. Așa am ajuns în cele din urmă să locuiesc aici, la patru ani distanță de la vizita inițială.
Am deschis librăria dintr-o necesitate proprie de a avea cărți în limba spaniolă, dar și pentru că am avut dintotdeauna visul de a avea o librărie. La început, vânzarea cărților a fost doar online, până când doamna Inma Gonzáles, directoarea Institutului Cervantes din Beijing, mi-a propus un loc în institut.
Cât de greu v-a fost să lansați acest proiect în China? Au existat opreliști de ordin birocratic?
Trebuie să spun că am o excelentă asociată chinezoaică și că, fără ea, librăria nu ar exista. Ea este cea care s-a ocupat și se ocupă de toate aspectele birocratice, cea care are ștampilele companiei, care aici sunt atât de importante, cea care a urmat întreaga procedură juridică, pe care eu, din delăsare, o neglijez.
Nu ar trebui să fie așa și fac eforturi pentru a mă preocupa mai mult de aceste aspecte, însă nu mi-e ușor. Îmi iau mult timp partea mea de selecție a cărților, de organizare a evenimentelor pentru acele cărți și celelalte alte activități pe care le am.
Într-un interviu dat unei publicații chineze, declarați că librăria vinde aproximativ 900 de cărți lunar, cartea cea mai bine vândută și cu cel mai mare impact fiind Un veac de singurătate a lui Gabriel Garcia Marquez.
Motivând succesul acestei cărți în rândul publicului chinez, făceați referire la realismul magic al cărții, prezent și în literatura chineză, la elementele de sexualitate, la împletirea narațiunii în jurul familiei, instituție tradițională în China, dar și la contextul politic în care a apărut cartea în anii ‘60.
Acest context a fost marcat de revoluția cubaneză și de simpatia lui Gabriel Garcia Marquez atât pentru Fidel Castro, cât și pentru comunismul chinez authoton. Cât de important este factorul politic pentru buna receptare a unei cărți de literatură în China și care sunt creațiile literare promovate astăzi de politica de stat?
Acesta a fost un interviu dat înainte de pandemie. Astăzi, nu vindem nici pe departe acea cantitate de cărți, însă Un veac de singurătate continuă să fie cea mai vândută carte. Mă gândesc ca într-o zi să încerc să scriu un articol având ca temă receptarea acestei opere în China. Sigur că a ajutat faptul că autorul a fost un simpatizant al ideilor comuniste.
Timp de mai mulți ani, până la mijlocul anilor ‘80, în industria editorială chineză, principalele decizii se luau în funcție de criterii ideologice. Însă, mai apoi, a început să primeze cererea de piață. Era mult mai important să îl publici pe Harry Potter decât pe Neruda. Astăzi simt că începe să se impună iar criteriul ideologic.
Spre exemplu, în aceasta perioadă de război cald cu Statele Unite, se spune că se dau mai puține ISBN pentru publicarea cărților care provin din această țară.
Întorcându-ne la Un veac de singurătate, când criteriul cererii de piață a primat în fața celui ideologic, cartea a continuat să se vândă mult și s-a făcut o ediție oficială (înainte circulaseră din abundență copii piratate, spre furia autorului) care s-a vândut într-un milion de exemplare.
Romanele socialiste, de moravuri și cele triumfaliste, pe care le producea partidul comunist în anii ‘60, au dispărut de pe piață, însă Un veac de singurătate a continuat și continuă să apară în foarte multe exemplare în China. Este evident că motivele ideologice nu sunt suficiente pentru a explica fenomenul acestei cărți aici.
În ce măsură v-ați confruntat cu cenzura oficială?
În realitate, fiind un proiect atât de sui generis, atât de mic și de neobișnuit, cenzura nu ne deranjează prea mult. Suntem protejați de propria noastră insignifianță. Nimeni nu se obosește să cenzureze o librărie mică, care distribuie câteva cărți publicate de edituri independente, latino-americane. Nu cauzăm niciun deranj nimănui și impactul nostru este redus. Nu merită să ne cenzureze.
Distribuim literatură minoritară intr-un limbaj mai mult decât minoritar și nu suntem un pericol pentru nimeni.
Este sexualitatea un subiect tabu în China când vine vorba de literatură? Cum se explică faptul că, deși în Occident cărți precum cea a lui Yan Lianke, În slujba poporului, au fost foarte bine primite de public, în China au fost interzise pentru pornografie? Aceeași soartă a avut-o și cartea lui Chen Xiwo, O iubesc pe mama, tradusă recent de editura dumneavoastră.
Mi se pare că tabu este un cuvânt prea complex pentru această temă. Pur și simplu nu pot fi publicate cărțile care au un conținut sexual. O interzicere oficială nu este același lucru cu un tabu. Cenzorilor nu le pasă prea mult de tipul de sexualitate. Pur și simplu acestea sunt regulile și gata.
Interesant este că am discutat despre acest subiect cu studenții mei chinezi care au 23-24 de ani, adică, totusi, din partea unor tineri, te-ai aștepta la o opinie mai deschisă, însă lor li se pare în regulă decizia.
Studenți de 23-24 de ani spun că dacă s-ar deschide poarta, s-ar umple de cărți fără sens, cu pornografie pură.
Sincer, nu știu dacă există o piață subterană pe internet unde se distribuie romane cu un conținut cenzurat, cu pornografie, homosexulitate sau teme politice.
Noi nu ne confruntăm cu acest tip de cenzură, cărțile noastre fiind publicate în alte țări. Pentru a putea importa cărțile, trebuie să traducem titlurile acestor cărți și să avem o descriere pentru fiecare exemplar. În mare, exceptând unele cazuri particulare, nu am avut probleme în ceea ce privește importul de carte.
Atunci când se raportează la China, așa cum deja observați, imaginarul occidentalilor pendulează între mâncatul cărnii de câine în restaurante și apogeul progresului tehnologic. Niciuna dintre cele două imagini, susțineți dumneavoastră, nu este ilustrativă pentru China, pentru că realitatea este mult mai complexă și într-o continuă schimbare. Care sunt schimbările principale pe care le-ați constatat în societatea chineză în cei 10 ani de când locuiți acolo?
O schimbare importantă este reprezentată de inegalabilul progres economic și de tot ceea ce progresul economic atrage după sine. Văd, de asemenea, un progres de ordin educativ, tinerii care ajung la universitate, la cursurile la care predau, sunt din ce în ce mai bine pregătiți de la an la an.
Citește și: FOTO AUR și PNL se luptă cu ii și căciuli de dac pentru a cuceri electoratul naționalist
Am constatat totodată progrese foarte notabile din punct de vedere socio-economic. Spre exemplu, la sfârșitul acestei săptămâni m-am dus într-u bar, în care nu mai intrasem din 2008, și m-am simțit de parcă aș fi fost în două țări complet diferite. Comparându-l cu ceea ce fusese în trecut, fiecare milimetru era nou și de nerecunoscut.
Pe de altă parte, este evident că în ultimii ani țara s-a închis din ce în ce mai mult, chiar dinainte de pandemie, din toate punctele de vedere. Societatea este mai educată, mai bogată, iar statul este mai izolat, însă în ton cu ceea ce se întâmplă în restul lumii.
Tot într-unul din interviuri, declarați că în China cuvântul „feminist” încă are o conotație negativă, în timp ce machismul este destul de puternic. Ați putea detalia această afirmație?
Feminism, machism sunt concepte, cuvinte, iar din acest punct de vedere depind complet de contextul interpretativ. Nu este de mirare faptul că au interpretări atât de diferite într-o cultură atât de diferită. De fapt, eu nu sunt în măsură să spun ce anume semnifică aceste cuvinte în China. Pur și simplu nu am pregătirea necesară.
Unica mea pregătire în acest sens este aceea dată de faptul de a trăi aici și de a vorbi cu prieteni chinezi, de a privi, de a asculta, doar atât. Din acest punct de vedere, îmi dau seama că nu putem aplica aceleași concepte la o cultură atât de diferită de a noastră, sperând să le folosim cu aceleași rezultate.
La un moment dat, am crezut că înțeleg că folosirea cuvântului feminist este una peiorativă în China, însă în realitate depinde de ce grup social o folosește. Și în culturile noastre există sectoare sociale în care se folosește acest cuvânt în mod peiorativ, ca atunci când se spune feminazi, spre exemplu.
Am făcut tot acest ocol pentru a spune ceea ce este de la sine înțeles, că este vorba de o cultură diferită și că ar trebui să manifestăm mai multă grijă în afirmații. Sunt situații în care machismul este mai prezent decât în altele. În unele situații, machismul este chiar evident. La fel se întâmplă și în culturile noastre, totuși, într-o forma mai disimulată.
Percepția multor străini asupra Chinei este aceea că, nefiind o democrație, China este automat o dictatură criminală. „Și nu este deloc așa!”, susțineti dumneavoastră, oamenii au dificultăți în a înțelege că există forme legitime de guvernământ în afara democrației. Cum poate fi un guvern legitim într-un stat nedemocratic ?
Din nou, trebuie să afirm că nu sunt eu acela care poate spune care formă de guvernare este legitimă și care nu. Ca și în răspunsul anterior, ceea ce vreau să spun este că vorbim de un context foarte diferit, pe care trebuie să îl abordăm cu mai multă grijă. Nu trebuie să facem ceea ce se face mereu, să privim cu parametrii noștri și să judecăm fără să cunoaștem.
Aici există alți parametrii. Este unicul lucru pe care îl pot spune pentru că, iar eu nu am formația necesară pentru a răspunde.
Răspunsul depinde totodată de semnificația care să dă cuvântului democrație, care, pe de altă parte, și aici se folosește mult.
Europa se confruntă cu unul dintre cele mai grave conflicte militare de la căderea Cortinei de Fier. Cum este înțeles războiul din Ucraina în China și care este percepția chinezilor asupra Rusiei, ca parte din conflict, în opinia dumneavoastră?
Este dificil să vorbești în numele tuturor chinezilor, în general, sau mai bine spus, este imposibil. Ceea ce am observat este că, pe lângă recunoașterea Rusiei ca agresor, Statele Unite și NATO sunt, de asemenea, menționați mai des ca provocatori.
V-ați propus să petreceți un singur an și sunt deja 10 ani de când locuiți în Beijing. Șederea îndelungată, cu mult peste durata planificată inițial, este tipică pentru foarte mulți străini sosiți în China. Există chiar articole despre acest fenomen. Pe dumneavoastră, ce anume vă reține în acest loc?
În primul rând, m-am simțit întotdeauna bine aici. Totul mă surprinde și mă fascinează, cu toate dificultățile, însă, fără îndoială, a existat perspectiva clară a oportunităților. Aici încă sunt mai multe oportunități decât în Europa, iar acesta este un motiv important pentru a rămâne.
Elevii chinezi sunt disciplinați, silitori și competitivi. Totuși, e greu, ca profesor, să îi angrenezi într-o discuție polemică pentru că rămân pasivi. Ați avut această experiență cu studenții dumneavoastră de la Capital Normal University din Beijing?
Da, în China, fiecare act din mediul educativ este mai programat. Profesorul vine și dictează la clasă, studenții ascultă și gata, nu există surprize.
Universitățile din Argentina, în special cele umaniste, sunt mai degrabă un tărâm al curiozității și al descoperirilor, în schimb. Cred că nu ar fi rău dacă noi am învăța să avem mai multă disciplină, iar ei ar învață să aibă mai multă spontaneitate.
În 2019, în China izbucnea epidemia de covid, care în foarte scurt timp urma să se transforme într-o pandemie. La început, în vederea gestionării situației generate de îmbolnăviri, guvernele apelau la măsuri drastice, considerate chiar inumane, precum carantinarea forțată a populației sau depozitarea cadavrelor în saci de gunoi și incinerarea lor.
Genul acesta de realități au fost documentate în jurnale personale peste tot în lume, jurnale pe care oamenii le-au ținut, profund marcați de ceea ce se întamplă. Totuși, atunci când în China scriitoarea Fang Fang a publicat Jurnalul din Wuhan, s-au stârnit valuri de neo-naționalism și de ură împotriva ei, chiar în rândul tinerilor.
Un act literar devenea echivalentul unei trădări de țară, din cauza observațiilor critice la adresa guvernului. Cum se explică aceste valuri de neo-naționalism agresiv în rândul tinerilor?
Din păcate, cred că acest neo-nationalism (n.m) este foarte stimulat de propagandă, este de o mare tristețe ceea ce s-a întâmplat.
Citește și: De ce nunta lui Simion a fost un laborator de spălare a creierelor
Cum v-a afectat personal pandemia și care este situația în China în prezent din punct de vedere al măsurilor impuse de guvern în vederea gestionării situației?
M-a afectat mult. Pentru mine a fost o schimbare de mentalitate, fără îndoială, o schimbare pentru a îmbunătăți multe lucruri. În ceea ce privește librăria, impactul economic a fost foarte puternic și continuă să fie, deoarece este din ce în ce mai puțin de înțeles prezența unei librării de cărți de hârtie într-o limbă străină.
Ca exapt în Beijing, am descoperit prin clubul de lectură de la librăria Mil Gotas literatura ca pe ceva viu, nu ca un simplu text intelectual. Citind cărțile unor autori contemporani chinezi, traduse în limba spaniolă și comentându-le împreună cu ceilalți expați, simțeam o solidaritate și o plăcere nemaipomenită. Literatura devenea un exercițiu introspectiv și necesar care ne ajuta să întelegem mai bine cultura și societatea chineză în care, ca străini, ne mișcam. V-ați gândit vreodată la impactul pe care Mil Gotas ar fi putut să îl aibă asupra străinilor care intrau în contact cu ea?
Nici nu știi ce bucurie îmi provoacă ceea ce îmi spui! Îti multumesc mult! Când am început proiectul acestei librării nu îmi dădeam prea mult seama de impactul pe care l-ar fi putut avea, însă, încetul cu încetul, am început să îl conștientizez. Cred că librăria noastră, fiind un spațiu micuț și umil, spun asta cu toată modestia, este în același timp un spațiu necesar.
Cum v-a schimbat China, ca persoană, dar și ca scriitor? Ce anume ați învățat și continuați să învățați din această experiență?
Ca persoană, cred că m-a făcut să fiu mai deschis și mai realist. Sper că mai flexibil și curios și, în același timp, mai serios. Ca scriitor, cred că faptul de a trăi într-o limbă care nu este a mea, a făcut ca limbajul să devină mai introvertit, să fie mai închis asupra lui însuși și să respire mai puțin, să devină mai bolnav.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Interviu tradus din limba spaniolă de Ionela Doboș
