Hodor și Demetriade: între revisionism și propaganda pro SRI?

Oare când a pus ochii SRI pe cei doi istorici gata să (re)interpreteze istoria și care acum predau la Academia de Informații?

E posibil ca strategii Serviciului Român de Informații să se fi gândit să-i atragă pe Mihai Demetriade și pe Mădălin Hodor în perioada scandalului legat de Fenomenul Pitești.

Poate că relația lor cu SRI e chiar mai veche. În orice caz, ei lucrează de ani de zile la CNSAS, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, și în ultima vreme au început să laude SRI și chiar să apere apucăturile Securității ceaușiste.

Aceste tendințe lipsite de echidistanța cercetătorului care scotocește în dosarele întocmite chiar de această instituție, care înainte de 1989 era brațul înarmat al partidului comunist, au ridicat multe semne de întrebare.

Totul s-a elucidat după ce G4media a publicat un răspuns al SRI în care preciza că Hodor și Demetriade predau la Academia de Informații încă de anul trecut.

Cei doi sunt încadrați la CNSAS ca funcționari publici, după cum rezultă de pe site-ul instituției, însă niciunul dintre ei nu a menționat în Declarația de Avere sau în Declarația de Interese colaborarea cu Academia Mihai Viteazu, care funcționează pe lângă SRI, și nici veniturile obținute de aici.

Poate că la prima vedere nu e vorba despre incompatibilități între CNSAS și SRI, cu toate că prima lucrează cu dosarele pe care i le pune la dispoziție cealaltă, numai că, potrivit legii, aceste declarații, de avere și de interese, trebuiau aduse la zi.

Nu e clar, pe de altă parte, dacă în fișa postului lor de la SRI, cei doi istorici trebuie să presteze pe lângă activitățile didactice și acțiuni propagandistice în forță.

E posibil ca Hodor și Demetriade să o facă pro bono, din entuziasm, consecvență sau oportunism.

Citește și: Oamenii lui Oprescu și evaluatorii preferați ai Primăriei Generale, trimiși în judecată de DNA. Legătura cu Săvulescu

Altfel, cum e posibil ca cei doi să apere o emisiune în care mai multe foste lucrătoare al Securității vorbesc despre șansa lor de a fi lucrat acolo și despre „oamenii absolut minunați” din jurul lor (Adevăruri despre trecut: Femei în securitate. Raport asupra banalităţii răului, TVR, 7 iunie 2022)?

Documentarul este dezechilibrat și ascunde atrocitățile, metodele inumane, felul în care se extinsese poliția politică în anii 1980, care începuse să racoleze inclusiv copii.

Cei doi au apărat cu o energie disproporționată emisiunea și au jignit-o pe Andreea Pavel, jurnalista care a descris pe larg întreaga emisiune.

Hodor și Demetriade nu erau la primul exces. De fapt, ei au devenit cu adevărat celebrii în 2019, când au încercat să demonstreze că nu a existat cu adevărat un Fenomen Pitești.

Argumentele lor de oameni prea puțin sofisticați au alunecat repede în explicații simpliste, etichete grosolane și vulgarități greu de reprodus.

Mihai Demetriade, spre exemplu, susținea fără nuanțe că „Ce s-a întîmplat la Piteşti…– eu nici n-aş folosi termenul de experiment, care iarăşi este o lectură hiperbolizantă şi excesiv individualizantă a poveştii cu Piteştiul.

Aş vorbi mai degrabă de o acţiune, cum o numeşte la un moment dat [ofiţerul Tudor] Sepeanu, o acţiune de rupere sau o acţiune de disoluţie sau o acţiune de diversiune, cum o numeşte [generalul de Securitate] Nicolschi.”

Citește și: PSD și PNL nu mai sunt sigure că intrăm în Schengen. Și au găsit vinovații: USR și 3 jurnaliști

Pentru Demetriade, la Pitești, legionarii arestați s-au torturat între ei, fiindcă tortura „face parte din anatomia legionară”, iar „administrația penitenciarului a creat contextul favorabil ca acest episod violent să se dezvolte”.

La Pitești nu erau însă doar studenți legionari, ci și țărăniști și liberali.

Virgil Ierunca, unul dintre primii care a scris și a vorbit despre ororile întâmplate acolo înainte de 1989, punea într-o altă lumină Fenomenul, iar mărturiile ulterioare au confirmat întru totul spusele sale: „Securitatea a pus la punct un plan pentru lichidarea rezistenței morale a tinerilor deținuți politici, slujindu-se de un nucleu de deținuți conduși de Eugen Țurcanu.”

Reeducarea practicată la Pitești a durat între 1949 și 1952. În acea perioadă, tortura era cvasiprezentă în închisorile autohtone, numai că în celelalte penitenciare victima era adusă în celulă, unde avea un răstimp să se refacă până la următoarele schingiuiri.

Reeducarea de la Pitești urmărea însă o formă de spălare a creierelor, iar torționarul stătea în aceeași celulă cu victima și „nu-i dădea nicio pauză”.

Cum spune Ierunca, esența fenomenului Pitești „consta în transformarea sistematică a victimei în călău și dezagregarea ei psihică prin schingiuirea deținuților de către alți deținuți” (V. Ierunca, Fenomenul Pitești, Humanitas, 2013).

Pentru Mădălin Hodor, cei închiși la Pitești erau „doar nişte căcaţi cu ochi care se torturau între ei pentru un blid în plus. Cu voluptate.”

În vreme ce pentru Demetriade „nu e foarte sigur că victimele au fost victime pînă la capăt. Deci complicitatea lor cu experimentul e cu mult mai subtilă şi mai adîncă“.

Cei doi generalizează și pun aproape totul pe seama legionarilor, o formulă de a mai scădea un pic păcatele Securității, ca în emisiunea TVR din iunie.

Încet, încet, însă, cei doi au trecut de la reinterpretarea istorică la propagandă, laude pentru directorul SRI, pentru proiectele legilor serviciilor de informații și lovituri pentu Emilia Șercan care prea insistă cu doctoratele furate și acum a ajuns până și la ministrul de Interne.

Hodor și Demetriade fuseseră până la episodul Pitești doi istorici care păreau să promită. Totul s-a schimbat apoi, fiindcă apropierile de serviciile secrete sunt fierbinți și greu de controlat.

Articol publicat inițial în Deutsche Welle Romania

Urmăriți PressHUB și pe Google News!