Ignorarea rolului Securității în Revoluție, principala hibă a dosarului restituit procurorilor militari

Data:

Dosarul Revoluției, restituit recent către procurorii, ar trebui investigat de un serviciu penal onest și profesional, arată Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, într-un Apel pentru preluarea si refacerea Dosarului Revolutiei.

Problema esențială a dosarului nu constă în viciile de procedură, ci în ignorarea (sau, mai exact, în acoperirea cu buna știință) a rolului Securității în crimele de la Revoluție, în special în cele de după fuga dictatorului, susține Andrei Ursu în apelul său public.

„Acest rol este dovedit de un număr semnificativ de mărturii și documente din dosarele Revoluției, din arhivele CNSAS și din memoria orală. Unele au fost publicate și analizate în cartea noastră recentă. Numeroase alte probe au fost identificate și vor fi analizate și publicate în viitor, inclusiv în cadrul instituțional pe care îl explic mai jos.

Păcatul originar al tinerei democrații românești rezida poate în impunitatea torționarilor, trăgătorilor și mistificatorilor, a specialiștilor în dezinformare, care iată – ne-au dictat timp de 32 de ani legendele «patriotismului» lor. Un păcat care alimentează neîncrederea noastră cea de toate zilele în instituțiile statului și mai ales în justiție”, afirmă Andrei Ursu.

Activitatea de până acum a Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989

Una din instituțiile care au alimentat această neîncredere a fost Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD), al cărui preşedinte a fost multă vreme Ion Iliescu.

De la înfiintare, IRRD „şi-a asumat obligația de a evalua dimensiunea represiunii, în urma căreia au rezultat morţi, răniţi, arestaţi, molestaţi”. Ar fi trebuit să fie instituția esențială în studierea, din toate punctele de vedere, a celui mai important eveniment istoric recent. Însă IRRD a evitat să identifice, fie și măcar institutțional, „cine a tras în noi după 22”.

Mai mult, aparent în mod programatic, IRRD „nu si-a propus să stabilească vinovații pentru săvârșirea de abuzuri și crime”, arată Andrei Ursu.

„Am considerat un act de ipocrizie asumarea studierii represiunii care a produs «morţi și răniţi», în marea majoritate după fugă dictatorului, evitând în același timp identificarea vinovaților pentru aceste crime.

Lucrările IRRD au confirmat în mod repetat existenţa teroriştilor. Faptul ca Institutul a evitat să-i identifice a alimentat percepția publicului că poate conducerea IRRD avea ceva de ascuns. Această percepție, alături de politizare și de asocierea cu persoane care i-au promovat pe foștii securiști în noile servicii, a dus la reputația lamentabilă a institutului”, menționează fiul disidentului Gheorghe Ursu.

Citește și: CCR a declarat neconstituţională întreruperea termenului de prescripţie la momentul administrării de noi probe. Reacția ministrului Justiției

Blocajul de la IICCMER

Pe 15 februarie, Andrei Ursu a cerut, alături de mai multe organizații și intelectuali, desfiinţarea IRRD şi continuarea cercetărilor de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Redăm în continuare comunicatul public transmis de Andrei Ursu:

IICCMER are responsabilitatea – după cum îi spune și numele – să investigheze crimele comunismului. Și să depună plângeri penale, atunci când descoperă crime. Însă în cei 16 ani de existenta, IICCMER-ul nu a depus eforturi semnificative în investigarea crimelor de la Revoluție.

Precizez că toți trei autorii donează în întregime sumele obținute din drepturile de autori pentru aceasta carte Fundației Gheorghe Ursu, pentru proiectele derulate de Fundație, inclusiv cercetarea crimelor de la Revoluție.

Majoritatea cercetătorilor de la IRRD mi-au mărturisit că motivul principal pentru care s-a evitat identificarea vinovaților pentru vărsarea de sânge de după 22 decembrie 1989 au fost „cenzura și auto-cenzura: fosta conducere nu agrea acest subiect”.

Am sperat că lucrurile se pot îndrepta, mai ales că avem acum acces la un bogat material probator (mărturiile și documentele amintite anterior sunt doar vârful icebergului de dosare pe care le avem la dispoziție sau le-am identificat în arhive și care se cer studiate). Am comunicat acest fapt conducerii IICCMER.

După insistente care au durat mai bine de un an, în aprilie anul acesta conducerea IICCMER a acceptat să încheie cu Fundația „Gheorghe Ursu” “un parteneriat care are ca obiect colaborarea în domeniul recuperării memoriei represiunii din timpul Revoluției din decembrie 1989”.

Comunicatul de presă de atunci dezvăluia un plan generos: „Investigarea crimelor și abuzurilor înfăptuite de către fostele instituții de represiune ale statului comunist pe întregul teritoriu al României… identificarea persoanelor (agenți ai statului etc.) care se pot face vinovate de infracțiuni contra umanității, respectiv arestări abuzive, bătăi, torturi și alte tratamente neomenoase fizice sau psihice, rănirea și uciderea cu intenție a unor persoane nevinovate”.

Ne propuneam „digitizarea documentelor relevante, realizarea de interviuri, identificarea și prelucrarea filmelor relevante și crearea videotecii Revoluției, precum și crearea unei platforme online pentru că rezultatele obținute să fie accesibile publicului larg”.

Și, în final: „Datele obținute în urma cercetărilor vor fi utilizate […] de IICCMER pentru îndeplinirea misiunii sale instituționale”.

Spre continua noastră consternare, de atunci (adică de șapte luni), IICCMER-ul nu a realizat nici unul din aceste obiective. Mai mult, nu a dedicat nici un cercetător pentru proiectul nostru.

Presupun că și acesta a fost unul din motivele scandalizării istoricului și deputatului Alexandru Muraru, când scria recent:

„Este inadmisibil ca, în fața acțiunilor evidente, recunoscute de paginile de istorie și de toți cei care au trăit momentul Revoluției din 1989, instituțiile să eșueze în scoaterea la lumină a adevărului. Românii care și-au pierdut părinții, rudele și apropiații pe urma crimelor Revoluției, cei care au rămas cu suferințe și sechele, merită să cunoască adevărul și vinovații pentru crimele împotriva umanității petrecute în sângeroasa perioadă din Decembrie 1989.”

Schimbări la IRRD

În acest context, la IRRD au avut loc schimbări semnificative: fostul președinte Ion Iliescu și-a dat demisia; Gelu Voican Voiculescu a fost îndepărtat din funcția de director general; la fel și fostul director științific.

Mi s-a oferit aceasta din urmă poziție. Am acceptat-o în speranță unei reclădiri a direcției de cercetare a IRRD pe o baza onestă, nepartinică și profesionistă, în contextul în care am solicitat și am primit asigurări că:

Protocolul a fost încheiat a doua zi după o întâlnire pe care am avut-o, împreună cu doi colegi de la CNSAS, cu premierul Cîțu și deputatul Alexandru Muraru, întâlnire în cadrul căreia le-am solicitat acestora ajutorul pentru demararea proiectului la IICCMER.

A se vedea „punctajul” domnului Voiculescu printre documentele inedite pe care le-am dat publicității în Apelul amintit, în contrast atât cu preluarea de către domnia sa a fostelor cadre de Securitate în noile structuri, cât și cu oscilațiile sale post decembriste legate de subiectul teroriștilor.

Noul președinte vă fi un opozant anti-comunist cu probitate și anvergura în domeniul drepturilor omului, cum este domnul Gabriel Andreescu.

Cercetarea se vă desfășura independent, în afara oricărei ingerințe politice sau administrative.

Noul Consiliu Științific va include persoane noi, de asemenea cu probitate și anvergură academica sau în cercetarea istorică.

Conducerea IRRD și Colegiul Național au aprobat noua direcție de cercetare pe care am propus-o, cu tema inițială principală: „Cercetarea împrejurărilor și identificarea vinovaților pentru actele de violență și decesele din decembrie 1989.”

Au fost aprobate și noul program de cercetare pe care l-am propus și planul de sarcini, având obiective specifice, pe un număr de teatre de acțiune, cu primele rezultate palpabile estimate în următoarele 18 luni. În acest scop, scoatem la concurs mai multe posturi de cercetători.

Sunt onorat să fac cunoscut că un număr de profesori și cercetători de prestigiu din țară și de peste hotare și-au dat acordul să participe în comisiile de concurs pentru posturile de cercetare și / sau în noul Consiliu Științific, printre care: prof. dr. Adrian Miroiu, membru corespondent al Academiei, prof. dr. Bogdan Murgescu, prof. dr. Lavinia Stan, prof. dr. Dennis Deletant, prof. dr. Mark Kramer, prof. dr. Zoltan Rostaș, prof. dr. Miodrag Milin, prof. dr. Angela Banciu, dr. Stefano Bottoni, dr. Cristian Vasile, dr. Cosmin Popa, conf. dr. Adrian Niculescu, prof. dr. Florin Cîntic, conf. dr. Armand Gosu, lector dr. Bogdan Bucur, istoricul Mădălin Hodor.

Cred că o astfel de echipă poate garanta independența și calitatea cercetărilor noastre.

Sper că și Colegiul National al IRRD să înțeleagă cât mai bine esența mistificării operate în toți acești ani de cadre și informatori ai fostei Securității, inclusiv prin influențarea, mai mult sau mai puțin subliminală, a activității Institutului însuși.

Precizez că și salariul meu este donat în întregime Fundației Gheorghe Ursu, pentru proiectele derulate de aceasta.

Reamintesc, succint, metodele mistificării folosite de fosta DSS. Detalii se găsesc în cartea „Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie 1989”:

Mușamalizarea. Dispariția probelor și a teroriștilor răniți sau uciși (a se vedea cazul fostului șef al serviciului criminalistică din MI, Ghircoiaș); eliberarea teroriștilor prinși, uneori chiar de comandanți din armată și procurori militari; unii din teroriștii prinși „au prezentat numărul unităților din care făceau parte (UM-0672F, UM-0639, UM-0106, UM-0620)” (USLA și alte direcții ale Securității).

Amenințări. Cazul generalului Mihai Floca și al altor ofițeri de armată, locatari din blocurile de unde s-a tras, alți martori „sfătuiți” să-și schimbe depozițiile, procurori cărora li s-a amintit că „au familie”, etc.

Păstrarea și infiltrarea în Procuratura militară a foștilor magistrați loiali Securității și chiar a anchetatorilor direcției a VI-a Cercetări penale a Securității. (În ianuarie 1990, aceștia din urma au primit legitimații de procurori militari, pentru a investiga… crimele de la Revoluție!)

Infiltrarea în partide politice (cel puțin două partide – România Mare și Partidul Conservator – au fost conduse de oameni loiali lui Ceaușescu sau informatori ai Securității).

Campanii de presă susținute de foști informatori, printre care Ion Cristoiu, Sorin Roșca Stănescu, etc.

Infiltrări în mediul „academic”: Alex Mihai Stoenescu (informator al Securității); „istoricul” Cristian Troncotă, autorii Aurel Rogojan, Vasile Mălureanu, Filip Teodorescu au fost ofițeri de Securitate, promovați în SRI. Articolele din revista acestora, Vitralii, au fost folosite ca surse ale Rechizitoriului SPM în cauza Revoluției. Chiar Gelu Voican Voiculescu, fost director general al IRRD, a vehiculat una din variantele favorite ale Securității asupra diversiunii teroriste de după 22 decembrie: „A făcut-o armata!”.

În cazul în care independența și resursele cercetării ne vor fi asigurate, estimăm că vom publica trimestrial rezultate semnificative. Vom caută în continuare să colaborăm cu alte instituții, inclusiv cu IICCMER.

Unirea eforturilor nu poate decât să îmbunătățească șansele de a elucida problemele de cercetare cu o mai mare celeritate. Sperăm că prin încheierea unui protocol de colaborare funcțional cu IICCMER să contribuim, prin plângerile penale pe care acesta din urmă le poate elabora, și la înfăptuirea corectă a actului de justiție.

Sperăm să colaborăm pe tărâm științific și cu alte institute, cum ar fi Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”. Dorim să schimbăm atât realitatea cât și percepția politizării cercetării pe subiectul Revoluției, care în trecut a fost deseori privită ca servind intereselor unora sau altora din instituțiile de stat și personalitățile sau partidele politice.

Îmi doresc ca acest proiect să rămână liber de orice ingerință ideologică sau de altă natură. Să se concentreze pe sursele și uneltele consacrate ale cercetătorului: documente, mărturii, filme, probe balistice, expertize medicale, etc; să avansăm ipoteze și să tragem concluzii pe baza unei analize logice a surselor și probelor, în baza credibilității și gradului de coroborare.

Dacă lucrurile vor merge în aceasta direcție, cred că IRRD, alături – încă sper – de IICCMER, vor putea oferi, în sfârșit, fundamentul științific de care cercetarea istorică și juridică a Revoluției are atâta nevoie.

Citește și: VIDEO Uniunea Europeană urmează să înființeze un Fond Social pentru Climă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul: