Încă un afacerist a scăpat de dosarul penal pentru evaziune după ce a achitat prejudiciul

Data:

Vasile Florea, patronul companiei sucevene Florconstruct, a scăpat de dosarul penal pentru evaziune fiscală după ce a achitat prejudiciul și penalitățile, potrivit deciziei Tribunalului Suceava. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

Sentința e posibilă după ce legea inițiată de PSD, care îi scapă pe evazioniști de închisoare dacă achită prejudiciul, a fost promulgată direct de președintele Klaus Iohannis în martie 2021, deși șeful statului putea să o trimită la re-examinare.

Alex Costache


Încetează procesul penal faţă de inculpatul Florea Vasile, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală (….) întrucât este incidentă cauza de nepedepsire prev. de art. 10 alin. 1^1 din Legea 241/2005, aşa cum a fost modificată prin Legea 55/2021.”

Potrivit acestui text de lege, ”dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepsește”.

Ulterior, prin decizia de interpretare a legii HP nr. 66/2021, Înalta Curte a stabilit că ”dobânzile și penalitățile la care se referă art. 10 alin. (1^1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale se aplică doar la prejudiciul produs prin comiterea faptei, fără a se lua în considerare majorarea cu 20% din baza de calcul”.

Astfel că Vasile Florea a avut de achitat un prejudiciu de aproape 42.000 de euro, plus dobânzi și penalități, ca să scape de acuzația de evaziune fiscală. Potrivit unui comunicat al DNA de la data trimiterii în judecată, în noiembrie 2016, ”prejudiciul material cauzat prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, a fost achitat integral de către inculpata SC Florconstruct SRL Suceava în cursul anului 2016”.

Patronul Vasile Florea a fost condamnat însă la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru fraudă cu fonduri europene.


Citește și: Parlamentul European solicită ca fondurile UE să fie mai bine protejate împotriva oligarhilor


Potrivit DNA, în 2011, o asociere de firme din care făcea parte și Florconstruct a încheiat cu primăria Suceava un contract de peste 5,7 milioane de euro, fără TVA, din fonduri europene nerambursabile pentru „reabilitare străzi, pod și pasaj, modernizarea parcuri și creare stații modulare de transport public în municipiul Suceava”.

Ulterior, Florconstruct a subcontractat o parte a lucrărilor către firma unui alt inculpat, Vasilică Pușcașu. Acesta ”a semnat mai multe situații de lucrări în baza cărora a emis facturi fiscale ce conțineau date nereale, cantități de lucrări incluse suplimentar, etc.

Așa s-a creat un prejudiciu de peste 128.000 de euro, din care peste 86.000 în dauna bugetului Uniunii Europene.

Problema a fost și că, folosind în contabilitate deviziele de lucrări falsificate, firma lui Vasile Florea a comis și infracțiunea de evaziune fiscală: ”inculpata SC Florconstruct SRL Suceava, prin administratorul inculpat Florea Vasile, și-a micșorat baza impozabilă cu privire la impozitul pe profit cu suma de 519.423,16 lei și a dedus nejustificat TVA în valoare de 124.661,52 lei”.

În mai 2013, Vasile Florea de la Florconstruct a fost reținut de DIICOT, alături de alți afaceriști, în cadrul unui anchete privind evaziune fiscală și spălare de bani de aproape 10 milioane de euro, însă până la urmă Vasile Florea nu a mai fost trimis în judecată în acest dosar.

Firma Florconstruct din Suceava, abonată la contracte cu statul. Potrivit SEAP, compania lui Vasile Florea a semnat nenumărate contracte de asfaltare și întreținere drumuri cu Compania Națională de Administrare a Infractructurii Rutiere (CNAIR), deși este judecată pentru fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală.


Citește și: Primăria Oradea începe investiții de peste 220 milioane euro din bani europeni


Context. Pe 31 martie 2021, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care îi scapă pe evazioniști de închisoare dacă achită prejudiciul, deși putea să o trimită la re-examinare.

Legea inițiată de deputatul PSD Cătălin Rădulescu, zis Mitralieră, a primit votul final din partea Camerei Deputaților pe 15 decembrie 2020, în ultima zi a legislaturii trecute. Deputații PNL și USR au votat împotriva inițiativei.

Potrivit noii legi, inculpații pentru evaziune fiscală de până la 100.000 de euro pot scăpa de închisoare, doar cu o amendă penală, dacă achită integral prejudiciul.

Potrivit aceleași legi, inculpații de evaziune fiscală de peste 100 de mii de euro, chiar de zeci de milioane de euro, ar putea scăpa de închisoare și chiar și de amenda penală, dacă achită integral prejudiciul, plus 20 %.

De notat că, potivit legii 241/2005, evaziunea fiscală se pedepsește cu închisoare de la 2 la 8 ani. Evaziunea fiscală de peste 100.000 de euro se pedepsește cu închisoare de la 7 la 13 ani, iar evaziunea fiscală de peste 500.000 de euro, cu detenție de la 9 la 15 ani.

Promulgarea legii a fost criticată de USR PLUS, de asociațiile de magistrați și de mediul de afaceri, care au calificat-o drept o invitație la evaziune fiscală.

Anul trecut, premierul (pe atunci), Florin Cîțu, a cerut o evaluare a legii care îi scapă pe evazioniști de închisoare dacă plătesc prejudiciul. Cîțu declara atunci că ar fi parlamentari PNL care pregătesc modificarea legii. ”Se lucrează la inițiativă legislativă pe această temă”, a declarat Cîțu, întrebat de G4Media.ro de ce nu reprezintă o prioritate modificarea legii care îi scapă pe evazioniști de închisoare, inițiată de PSD și promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Nici până astăzi, legea nu a fost însă corectată.


Articol publicat și în G4Media.ro, în cadrul proiectului „EU Cohesion funds impact on people’s lives”


G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

O instanță din România i-a recomandat unui poliţist să urmeze cursuri de caligrafie

Judecătorii păşcăneni i-au recomandat, oficial, unui poliţist să urmeze...

Cât de căutată este limba rusă în anul 2022. În județul Iași mai sunt șapte profesori

Limba rusă era materie obligatorie în aproape toate școlile...

Generalul (r) Ben Hodges: Mobilizarea parțială, următorul pas spre o catastrofă tot mai mare pentru Rusia

Într-un interviu pentru Europa Liberă, generalul american (r) Ben...

Ministrul Educației spune că dezvăluirea PressOne despre plagiatul său are ca scop „blocarea legilor educaţiei”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat luni referitor la...