Incendiu la o policlinică din Argeş

Data:

UPDATE – ora 15.20: Incendiul este lichidat. Elementele combustibile din componența acoperișului s-ar fi aprins de la flăcările sau scânteile unui incendiu produs la vegetația uscată din spatele construcției.

Intervenția a durat aproximativ două ore.

UPDATE – ora 15.20: Încă se lucrează pentru lichidarea focarelor nestinse de la nivelul acoperişului.”Din informaţiile deţinute în acest moment, incendiul a afectat aproximativ 80 mp de acoperiş (asterială, izolaţie termică şi tablă), iar persoanele care s-au evacuat erau într-un cabinet stomatologic. A mai ars şi vegetaţia uscată aflată în spatele clădirii”, precizează ISU Argeş.


Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.

Ora 14.55

Pompierii încearcă să lichideze un incendiu a izbucnit luni la o policlinică din oraşul Costeşti, judeţul Argeş.

„Intervine Secția de Pompieri Costești cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. Spre locul evenimentului se mai deplasează o autoscară și o autospecială de stingere cu apă și spumă de la Detașamentele Pitești și Bradu. Nu sunt victime, arde la nivelul acoperișului”, precizează ISU Argeș.

Din primele informații, din interior s-au evacuat pe cont propriu 5 persoane, printre care și 3 pacienți.

Citește și: Comisia de la Veneția va emite un punct de vedere cu privire la excluderea judecătorului Cristi Danileț și proiectul privind SIIJ (presshub.ro)

spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

O sală de sală de jocuri de noroc a ars în totalitate

La data de 22 aprilie, la ora 00.21, polițiștii Secției nr.3 Poliție Rurală Bolintin Vale au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că se manifestă un incendiu la o sală de jocuri de noroc din localitatea Cosoba, județul Giurgiu.

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la PSD

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la...

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există?

Cineva are să vină, de Jon Fosse

Să montezi Fosse este întotdeauna o provocare. Dar ce-a...