Deși ai fi tentat să crezi că victimele traficului de persoane aparțin întotdeauna unor medii sărace și marginale, ele pot proveni, la fel de bine, din familii bune, cu venituri, resurse și studii, atrage atenția coordonatorul programului de asistență pentru victimele traficului de persoane din cadrul Fundației People to People.
Poți număra pe degetele de la o mână câte organizații non-guvernamentale specializate pe recuperarea victimelor traficului de persoane există la nivelul țării noastre.
„Orice vulnerabilitate de orice fel poate fi exploatată de traficanți.”
„People to People” este un centru privat cu sediul în Oradea, ce funcționează din 2007 și unde ajung atât supraviețuitori adulți, cât și minori. Întrucât lucrează direct cu victimele traficului de persoană, iar siguranța acestora primează, interlocutorul meu alege să rămână anonim în materialul de față.
În culise însă, se ocupă de asistarea și recuperarea persoanelor care au căzut victime cerșetoriei, muncii silite și obligării la prostituție și știe că asistarea lor se face holistic și centrat pe traumă, iar asta poate dura și ani de zile după ce beneficiarii ajung la ușa Fundației People to People.
PressHUB: Ce fel de ajutor primesc victimele traficului de persoane care ajung la Fundația People to People?
Reprezentant People to People: Ceea ce oferim noi nu este un centru clasic, ca un centru de zi sau unul rezidențial, în care victima vine, stă acolo și primește ce trebuie primit, ci un serviciu specializat, care pornește de la nevoile persoanelor pe care le avem și de la o evaluare a riscurilor (persoana poate să stea la domiciliu, poate primi acolo serviciile de care are nevoie sau trebuie găzduită undeva, sau nu are un domiciliu al ei).
Apoi urmează tot spectrul de servicii de asistență socială, de facilitare acces la servicii medicale, investigații de specialitate, tratamente inclusiv pe partea de boli cu transmitere sexuală, asistență psihologică, fie că vorbim de intervenție în criză, consiliere sau psihoterapie, asistență profesională, sprijin în găsirea unui loc de muncă, într-o etapă ulterioară, asistență educațională, integrare sau reintegrare în școală, cursuri de calificare, inclusiv sprijin și asistență materială și financiară de bază, asta pentru început, pentru că nu e ceva ce încurajăm pe termen lung, căci ar crea dependență.
Noi lucrăm în general cu întreaga familie, adică nu putem să lucrăm doar cu victima, când familia e cu totul implicată și o considerăm o resursă în sprijinirea persoanei respective, bineînțeles acolo unde nu există situații de risc și unde persoanele din familie nu au fost implicate într-un fel sau altul în situația de trafic.
Cum procedați când abuzatorul sau traficantul e chiar un membru al familiei ori cineva cunoscut?
În marea majoritate ei sunt cineva cunoscut, depinde acum dacă membri ai familiei pot fi persoană-resursă. Au fost situații în care persoana victimă a fost sprijinită și s-a mutat cu mătușa, cu bunica, sau a părăsit domiciliul familiei soțul, soțul fiind implicat în situația de exploatare, fiind chiar traficantul. Noi lucrăm pe toate tipurile de trafic, inclusiv pe exploatare prin muncă, exploatare sexuală, obligarea la cerșetorie, pornografie online, pornografie infantilă. Așa că nevoile, intervențiile, specificul fiecărei persoane diferă.
Ce e important de precizat e că aceste persoane nu sunt neapărat cazuri sociale, ele sunt victime ale unor infracțiuni în primul rând, iar uneori vorbim de un cumul de infracțiuni și, da, printre ele sunt și cazuri sociale, adică persoane care nu au nici un fel de venit, care nu au locuințe, care sunt în comunități sărace sau de etnie romă.
Dar sunt și persoane care provin din familii foarte bune, cu venituri, cu resurse, cu studii, cu experiență de muncă, fără probleme de handicap sau alte tipuri de dizabilitate.
Se face de multe ori confuzia că doar persoanele sărace sau rome sau de prin sate sunt victime ale traficului. Nu, oricine poate să devină victimă, orice vulnerabilitate de orice fel este exploatată de traficanți, motiv pentru care acolo trebuie lucrat.
Și noi lucrăm atât pe reducerea vulnerabilităților care au dus la situația de trafic, ce a făcut ca această persoană să ajungă în această situație, ce anume s-a folosit ca să fie păcălită, deci ceva ce ține de ea și noi putem să schimbăm, și lucrăm și pe reducerea efectelor situației de trafic.
Citește și: Rupi Gabor salvează copii, după ce a fost traficat și el la 18 ani
Îmi puteți da exemple de cum ați intervenit?
Cea mai tânără victimă pe care am avut-o avea 10 ani, a fost o situație de pornografie și aici s-a lucrat cu toată familia, fiind o familie care avea și probleme sociale pe lângă situația de exploatare. S-a făcut consiliere de psihoterapie, atât cu copilul, cât și cu ceilalți membri ai familiei, pentru a înțelege tot ceea ce s-a întâmplat, a accepta, a integra experiența.
În același timp, s-a acordat sprijin celorlalți membri ai familiei, pentru angajare, tatăl și mama care aveau și dificultăți în a găsi un loc de muncă, o soră mai mare care a fost sprijinită pentru a-și finaliza școala, iar în același timp, pe lângă toate astea, e sprijinul pe care îl acorzi pentru fiecare etapă din procesul din dosarul penal, sprijin pe audieri, pe prezentare la instanță, avocat pe care noi îl plătim, de cele mai multe ori, astfel încât să reprezinte victimele și să le asiste în instanță, pentru că altfel ajungi la mâna avocaților din oficiu care, în afara câtorva excepții, nu se implică absolut deloc în sprijinirea victimelor.
„Traficanții lucrează intens să creeze acea dependență emoțională și atașament emoțional”
Ce înțeleg victimele minore care ajung la dumneavoastră din ceea ce li s-a întâmplat?
În momentul în care vorbim de o situație de exploatare prin muncă, – cum am avut nu de mult, abia s-a finalizat prima etapă a procesului, în care au fost exploatați copii de la vârste fragede, 11, 12 ani, în munci în diferite ferme, în care au fost obligați să lucreze multe ore pe zi, munci mult mai grele decât posibilitățile lor fizice, fără alimentație corespunzătoare, puține ore de somn, deci un cumul de condiții de exploatare prin muncă și inclusiv violență în momentul în care nu au vrut să facă muncile respective, da, își dau seama că au fost exploatați. Bine, e greu și pentru noi, ca adulți, să spunem că da, am fost exploatați și victime ale traficului de persoane.
Dar copiii știu că nu a fost în regulă ce li s-a întâmplat, că persoana respectivă i-a abuzat, că a profitat de ei, acesta e cumva cel mai utilizat termen, și că i-a folosit în munci fără să îi plătească corespunzător, cât de greu le-a fost și toate astea. La fel se poate întâmpla și într-o situație de cerșetorie, victimele înțeleg ce și cum.
Pe partea de obligare la practicarea prostituției, unde vorbim mai mult de o manipulare emoțională, psihologică a victimelor, se creează acea dependență, traficanții lucrează intens să creeze acea dependență emoțională și atașament emoțional, care e unul traumatic față de ei.
Citește și: „Loverboy” loveşte din nou! Încă o reţea de prostituţie a fost destructurată
Și lucrând foarte mult pe manipulare, conduc procesul în așa fel încât victimele cred că a fost decizia lor să facă ce au făcut, nu neapărat că și-au dorit, dar că ele, victimele, fie că vorbim de fete sau băieți, au ales să facă treaba asta. Și au făcut-o pentru că îl iubesc pe traficant, pentru că li se simt datori într-un fel sau altul, pentru că au primit sprijin. Și atunci, este mai provocator de lucrat la partea de atașament.
Cum se intervine în cazurile astea, când există încă atașament față de traficant?
E greu să îi spui cuiva că, uite, cel pe care îl iubești și pe care îl apreciezi și respecți, de fapt, e cel care te-a păcălit să faci toată treaba asta și că nu te iubește, doar a profitat de tine și în timpul ăsta te-a pus să mergi cu nu știu câți alți bărbați sau femei, ca să produci pentru el.
Ăsta e primul obstacol, așa că noi niciodată nu pornim în abordarea noastră spunându-i, știi, de fapt, el te-a păcălit, nu te iubește, doar a profitat de tine. Pentru că, în momentul ăla, ne lovim de un blocaj din partea victimei, cine suntem noi să o despărțim de persoana iubită și să îi spunem că nu e adevărat.
Cu atât mai mult, nu insistăm în nici un moment să depună plângere împotriva lui, dacă nu a făcut-o deja, deși e clar unul dintre obiectivele noastre. Sau să meargă să dea declarații. Victimele vin cu sentimentul de rușine de ce au făcut, cred că ele sunt vinovate, chiar dacă au fost obligate să se culce cu zece bărbați pe zi, cred că greșeala e a lor, iar rușinea e extraordinar de mare, cu atât mai mult dacă sunt părinți sau rude care află atunci despre.
Prima abordare e să lucrăm să reducem rușinea asta, e ca și cum ai lucra cu o victimă a unui viol, pentru că e în aceeași sferă de tipar psihologic, că e vinovată de ce i s-a întâmplat, plus că mai există și mentalitatea asta în comunitate, că sigur a făcut, sigur i-a plăcut, de aia a purtat fustă scurtă, că a căutat.
Același lucru se întâmplă și pe partea de trafic, că dacă nu voia, dacă nu îi plăcea, nu ar fi făcut, că faptul că traficantul a manipulat-o e o prostie care nu ține, asta e prejudecata.
Când auzi lucruri de genul ăsta și îți mai sunt spuse și de traficant, atunci ajungi să crezi că tu ești de fapt vinovat și nu crezi manipularea. Atunci trebuie să creștem stima de sine, să reducem sentimentul de vinovăție și să fim pur și simplu acolo pentru ele, pe tot ceea ce există ca etape ulterioare.
Aveam o fată de 14 ani care locuia doar cu mama și cu frații, părinții se despărțiseră și a ajuns, la un moment dat, să reia legătura cu tatăl ei, pentru că își dorea foarte mult lucrul ăsta, să aibă o figură paternă.
Din păcate, tatăl nu se învârtea neapărat în niște cercuri foarte bune, motiv pentru care fata a ajuns să cunoască un băiat mai mare decât ea, de care s-a îndrăgostit și cu care voia să înceapă o relație și care, fiind în interesul lui să ajungă să o exploateze, a investit foarte mult în crearea atașamentului și îndrăgosteala asta.
Bineînțeles că apar niște probleme, bineînțeles probleme la care fata l-ar putea ajuta, dar nu e obligatoriu, dar, uite, eu te iubesc și dacă ai face asta… [A mizat pe] ideea că ar putea exista un cuplu, pe ideea că femeile îl pot salva pe bărbatul din viața lor într-un fel sau altul. Atunci fata a ajuns să practice prostituția. El îi găsea clienți, îi aducea, întotdeauna apăreau probleme, probleme, probleme, dar o iubea maxim, așa îi declara. Motiv pentru care ea a rămas în situația asta de a fi exploată sexual aproape vreo doi ani.
La un moment dat au fost semnale și au fost persoane care i-au spus, în diferite conjuncturi, că, uite, ăsta profită de tine, dar acele persoane nu au făcut și demersuri legale mai departe, o sesizare sau ceva.
Ceea ce fata nu a vrut să accepte, bineînțeles. Ceea ce își dorea ea era afecțiune, atenție din partea lui. Interesant a fost că a descoperit că mai erau alte fete, bineînțeles că mai existau alte fete, și ea s-a dus și a depus o plângere la poliție, fiind într-un moment de nervi că o înșală, nu într-un moment în care conștientizează că o trimite la prostituție și o obligă să practice prostituția pentru el.
Ulterior a regretat că a depus plângere la poliție, că ea îl iubește și nu dorește să îi facă rău, iar pentru noi a durat aproape un an în care ea să-și dea seama că, într-adevăr, el se folosea de ea, o păcălea, o abuza, că nu a iubit-o niciodată și, de fapt, el făcea asta cu mai multe fete.
Atașamentul ei era atât de puternic emoțional, vulnerabilitatea ei și nevoia de iubire paternă au fost atât de bine exploatate de acest individ, încât a creat o legătură foarte puternică.
Și inclusiv după un an de terapie, în care era perfect conștientă și declara că înțelege situația, că știe ce i s-a întâmplat, știe că e victimă, el e traficant, a și continuat demersurile legale și a susținut asta de fiecare dată când a fost audiată, în subconștientul ei încă exista legătura asta.
Pentru că, acestei fete îi plăcea să deseneze foarte mult și avea momente în care desena și se făcea pe ea în rochie de mireasă și pe el alături, fiind imaginea lor după ce ea va împlini 18 ani. De asta spun că e un atașament traumatic foarte greu de eliminat de acolo.
„Suntem în stare să spunem despre un copil de 12, 13 ani, despre care auzim zvonuri că practică prostituția sau chiar vedem, că, asta este, îi place sexul”
Cât timp monitorizați victimele care beneficiază de asistența dumneavoastră?
Depinde. Avem o situație în care beneficiara e de 7 ani la noi, persoana e bine, e integrată social, și-a terminat școala, am ajutat-o să-și termine ultimii doi ani de liceu, este integrată în muncă, și-a refăcut viața, are un job stabil, are o relație frumoasă, doar că, deși a depus prima plângere la jumătatea lui 2015, abia anul trecut a ajuns dosarul în instanță. Era minoră la momentul respectiv.
Asta e cumva și diferența dintre noi și instituțiile de stat, precum DGASPC-uri, care au o perioadă determinată de monitorizare a victimei.
Ce vă frustrează cel mai mult la munca de asistență a victimelor traficului de persoane?
Unii reprezentanți ale unor autorități care nu își fac treaba cum trebuie. Mă frustrează ignoranța comunităților, mai ales unele mai mici sau din mediul rural, în care vezi că se întâmplă ceva, dar nu intervi, nu faci nimic, nu sprijini în nici un fel, ci mai degrabă judeci și pui etichete. Suntem în stare să spunem despre un copil de 12, 13 ani, despre care auzim zvonuri că practică prostituția sau chiar vedem, că, asta este, îi place sexul.
Incompetența unor autorități din comunități mai mici, vulnerabile, incompetență nu neapărat că nu vor să facă ceva, ci că nu înțeleg despre ce este vorba și nu vor să înțeleagă. Și faptul că, din momentul identificării unei victime și luarea unei prime declarații, până în momentul în care se finalizează cu totul și poate și primește despăgubirile sau daunele respective acordate de instanță pot să treacă ani.
De aia e important ca victimei să nu i se facă promisiuni false de la început. Avem victime repatriate, de exemplu, care vin din străinătate și cred că într-o lună, trei, cinci se termină. Și noi trebuie să fim foarte sinceri și să le spunem că e posibil să dureze, nu putem înlocui un sistem de manipulare și de minciună cu altul, sau să facem promisiuni false că așa va fi.
Însă trebuie să facem asta într-un mod prietenos cumva, ca să nu renunțe.
Trebuie să li se prezinte fiecare etapă în parte, tot ce li se întâmplă, este foarte important și aici e nevoia extrem de mare ca victimele să aibă avocat care să le reprezinte în instanță, unul specializat, care să înțeleagă fenomenul, să știe pe ce să pună accent și care să meargă chiar din primele etape de cercetare penală, de la audieri, de la poliție. Pentru că, în cazul ăsta, victima nu trebuie să se prezinte de fiecare dată în sală, în instanță, ci doar atunci când trebuie să fie audiată.
Un avocat specializat știe că poată să ceară audierea prin mijloace speciale, audierea video, chiar de la altă instanță, chiar în sală diferită și noi, în general, încercăm să trecem victima prin declarația ei, prin tipuri de întrebări care ar putea să i se adreseze și, mai ales, prin tipuri de comportamente.
Ea trebuie să înțeleagă și cum va fi așezarea în sală, la cine trebuie să se uite și la cine trebuie să răspundă, cum trebuie să răspundă, elementele pe care trebuie să le aducă în discuție, dacă poate să facă treaba asta.
„Statul asigură asistență gratuită, dar nu prin specialiști și nu așa cum ar trebui să fie, avocații din oficiu, marea majoritate, nu se implică!”
Asta e foarte important, dacă are un avocat care să o reprezinte și să nu o lăsăm pe mâna avocatului de serviciu, pentru că traficanții au bani și îi plătesc enorm de bine, unii au chiar câte doi, trei și îi schimbă periodic. Din păcate, da, statul asigură asistență gratuită, dar nu prin specialiști și nu așa cum ar trebui să fie, avocații din oficiu, marea majoritate, nu se implică.
Avem avocați din oficiu care au reușit să schimbe extraordinar cursul unui proces și au rămas în continuare să asiste victima, dar nu ne putem baza pe asta.
Ați avut cazuri în care victimele au fost descurajate în urma interacțiunii cu polițiștii sau procurorii și au dat înapoi în tot procesul ăsta? Cât de des se întâmplă asta?
Da. Am avut un caz relocat la noi în oraș din alt județ, în care au fost trei victime, una a fost relocată din motive de siguranță și a și dorit lucrul ăsta, celelalte două nu au dorit, iar în zona respectivă nu există servicii specializate la care să fie referite. Cele două au fost referite la instituții care cumva s-au implicat, dar nu au fost specializate pe trafic de persoane.
A durat vreo patru ani procesul, inclusiv cu apel și toate cele, victima venită la noi a fost audiată de vreo două ori în instanță și din nou pe apel, însoțită până în județul respectiv, audiată în cameră separat, cu avocat care a reprezentat-o la fiecare termen. Dar celelalte victime nu au primit asistență specializată, nu au fost însoțite pe parcursul ăsta și și-au schimbat declarațiile categoric în momentul în care au ajuns în instanță.
Citește și: Copii exploatați sexual din grija statului. Instituțiile nu răspund
Norocul a fost că judecătorul e fost foarte atent la audieri, și la ton și la comportamentul persoanelor, a coroborat toate datele din dosar și și-a dat seama că ele au fost influențate și că nu au primit ceea ce aveau nevoie ca să fie ajutate.
Iar persoana pe care noi am ajutat-o în tot procesul ăsta a fost cea care a dus declarațiile cap-coadă, așa cum s-au întâmplat lucrurile, și care a dus la condamnarea traficanților, că erau mai mulți în dosarul respectiv, dosar care s-a soluționat cu condamnări nu suficiente, însă destul de mari, de peste 10 ani.
Într-adevăr, am avut și noi situații în care, deși victimele au beneficiat de asistență, tocmai pentru că s-a tărăgănat, pentru că instanța nu a acceptat să fie audiate de la distanță sau prin mijloace audio-video, avocatul propune, dar nu întotdeauna judecătorul acceptă, au spus că ele își retrag plângerea, nu mai doresc să dea declarații, nu se mai duc la instanță.
E cumva de înțeles, nu putem să le condamnăm, dar trebuie să le sprijinim să înțeleagă importanța efortului pe care îl fac. Norocul a fost că, deși au declarat că nu mai vor să meargă mai departe cu toată procedura, până la urmă au continuat, și asta tocmai pentru că a fost cineva acolo lângă ele.
Ce înseamnă un caz de intervenție reușit?
Să știi că noi, tocmai pentru că e un domeniu în care există riscul să acumulezi foarte multe frustrări, din cauza a foarte multor elemente pe care nu le putem controla și nu depind de noi, am învățat să ne măsurăm succesul în lucruri mărunte.
Faptul că deja are de 6 luni același număr la telefon îl putem vedea ca pe un extraordinar de mare succes, pentru că arată că persoana respectivă e mult mai stabilă, că are mai multă încredere în ea, că e mai responsabilă. Faptul că își menține declarațiile la fiecare termen.
Faptul că a reușit să se înscrie înapoi la școală, că a mers la ore și a terminat un semestru, un an, indiferent de notele și mediile pe care le are, îl vedem ca pe un mare succes. Faptul că persoana și-a făcut un prieten sau o prietenă și e cineva ok din toate punctele de vedere. Că a reușit să își păstreze o lună locul de muncă și nu a plecat după două zile.
Succesul diferă de la o persoană la alta, pornim de la ce avem în fața noastră și vedem progresul, așa măsurăm succesul. Am fost la nunți ale beneficiarilor noștri, la botezuri ale copiilor beneficiarilor, ne trimit mesaje de anul nou, la zilele importante din an.
E clar că avem astfel de momente și ne bucurăm de ele, la fel cum nu ne întristăm și înțelegem momentele în care, persoanele, după ce trecem de toate hopurile astea, nu știu dacă intenționat sau nu, nu mai păstrează legătura cu noi. Noi ne interesăm și știm că sunt ok și ne bucurăm că ele reușesc să funcționeze așa cum trebuie și nu au neapărat nevoie de noi.
