Iohannis vorbește de toleranță zero față de plagiat în noile legi ale educației

Data:

Președintele Klaus Iohannis a susținut luni, într-un discurs susținut cu ocazia deschiderii anului universitar la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, că are toleranță zero în privința plagiatului.

Discursul președintelui a venit după ce joia trecută, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și-a dat demisia după ce a apărut public faptul că a preluat integral sub semnătura sa cursurile universitare ale unor colegi. De asemenea, și Nicolae Ciucă este acuzat că și-ar fi plagiat teza de doctorat, dar premierul a blocat în instanță verificarea acuzațiilor. În plus, ministrul de Interne Lucian Bode și-a secretizat teza de doctorat, fapt neobișnuit în domeniu.

Citește și: Sorin Cîmpeanu și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației

Totuși, președintele Klaus Iohannis a subliniat luni că educația are nevoie de reformă profundă a sistemului educațional din România.

„Îmi doresc o paradigmă radicală, lipsită de echivoc în garantarea integrității și eticii în viața academică. Se impune toleranță zero în privința plagiatului, iar noile legi ale educației trebuie să includă prevederi explicite cu privire la prevenirea și sancționarea acestui fenomen toxic al mediului educațional.

Miza este însăși credibilitatea sistemului de învățământ superior și a cercetării din România, dar și viitorul nostru ca societate democratică. O Românie educată va trebui să fie o Românie corectă, fără nicio excepție”, a afirmat președintele.

Citește și: Antiplagiat: Ce pot face Iohannis, Dîncu, Cioroianu?

Foto Facebook: Klaus Iohannis

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Trumpismul, cea mai vocală formă de respingere a viziunii lui Papa Francisc | Universul.net

Trumpismul, cea mai vocală formă de respingere a viziunii...

Nicușor Dan, despre numirea unui nou premier: „Ilie Bolojan ar fi foarte potrivit”

Nicușor Dan, despre numirea unui nou premier: „Ilie Bolojan...

Apele Române încasează, din 2025, mai mult cu 50% din concesiunile plajelor după investigația PressHub. Concesionarii

Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) a scos la licitație,...

Liderii politici români, despre Papa Francisc. „A creat punți între popoare”

Liderii politici români au transmis mesaje de condoleanțe în...