Știrea economică a ultimelor zile a fost că România nu (mai) îndeplinește niciun criteriu de aderare la Zona Euro. Asta după ce ne apropiem vertiginos de ultimul termen pentru trecerea la această zonă, asumat cu mare emfază pompieristică. Asta după 6-7 amânări, ultima fiind în 2019 pe motive legate de izbucnirea pandemiei.
Este clar că acest proiect nu a fost o prioritate pentru clasa politică din România.
Nici pentru viitor nu pare că suscită mare interes, mai mereu s-a găsit câte un „specialist” sau „comitet de specialiști” care să dea naștere la tot felul de argumente pseudo-teoretice că ar fi mai bine să nu facem pași prea accelerați în direcția monedei unice.
Cum am reușit să ne apropiem mai tare de criteriile de convergență, cum a apărut din senin un pachet social gen „salvăm România” sau „sprijinim România” care au dezechilibrat masiv bugetul, în mare parte pentru lucruri care nu contează sau care frânează progresul și dezvoltarea României.
Citește și: Viața de lux a lui „Grenadă”, șoferul lui Sorin Oprescu
De ce este important pentru noi să fim în Zona Euro?
Răspunsul este simplu și vine din ceea ce înseamnă, din punct de vedere economic, proiectul integraționist european. În momentul în care am fost acceptați ca parte a Uniunii Europene, am intrat într-un club de țări care au ales să elimine barierele între ele, facilitând schimbul de bunuri și servicii, capitaluri și persoane.
Cele 4 libertăți cu care a venit la pachet admiterea noastră în Uniunea Europeană sunt esențiale pentru prosperitatea și dezvoltarea României.
Din păcate, ne-am concentrat mai mereu pe libera circulație a persoanelor, intrarea noastră în Spațiul Schengen, și mai puțin pe aderarea la Zona Euro. Teoretic, aderarea la Zona Euro este mult mai importantă din punct de vedere economic, vizând direct libera circulație a bunurilor, a serviciilor și a capitalurilor.
Spațiul Schengen are impact direct asupra liberei circulații a persoanelor, eliminând formalitățile administrative la trecerea frontierei țărilor membre, în interiorul Uniunii Europene.
Prin faptul că nu suntem nici în Zona Euro și nici în Spațiul Schengen, integrarea noastră în Uniunea Europeană este imperfectă și ne menține izolați și la periferie. Ca atare, avem costuri semnificative asociate acestei izolări și nu reușim să extragem maximul de prosperitate din cele 4 libertăți pe care le presupune calitatea de membru a Uniunii Europene.
Aderarea la Spațiul Schengen este o decizie mai degrabă politică și ține de securizarea frontierelor externe acestui spațiu și de statul de drept, incluzând aici și sistemul juridic, controlul reciproc între instituții, corupția din sistem etc.
În opinia mea, ține mai mult de Uniunea Europeană să ne acorde această facilitate, de a nu mai fi controlați și legitimați la frontieră.
Aderarea la acest spațiu ține mai mult de UE și mai puțin de noi, nu înseamnă însă că nu trebuie să facem niște pregătiri pentru care uniunea a alocat fonduri consistente și contribuie cu logistică și tot ce trebuie, mai ales pe partea de frontiere externe și instituții implicate.
Aderarea la Zona Euro este însă în mâna noastră, mai degrabă, decât în mâna UE.
Aici lucrurile sunt clare și destul de ușor de atins dacă există voință politică internă. Se solicită niște criterii clare care țin de sănătatea bugetului, consolidare fiscală, politică monetară: stabilitatea prețurilor, dobânzile pe termen lung, stabilitatea cursului de schimb valutar, limitarea deficitului bugetar și limitarea datoriei publică.
Trei dintre criterii țin direct de banca centrală și două de guvern. Unul dintre ele (stabilitatea cursului de schimb) vine abia după ce sunt îndeplinite celelalte patru.
Astăzi ne aflăm în pericolul să îl ratăm pe cel mai complicat dintre criterii: ponderea datoriei publice în PIB.
Se apropie vertiginos de 60%, limita impusă de aderarea la Zona Euro. Cum noi producem deficite excesive pe bandă rulantă, e puțin probabil să găsim spațiu fiscal pentru investiții și pentru rambursarea acestor datorii pe care le tot rostogolim de zeci de ani la dobânzi tot mai mari.
Este clar că, la cum arată guvernarea, ne luăm adio de la acest proiect pentru zeci de ani buni.
Cu costurile de rigoare. Repet, cineva ne vrea mai departe de Uniunea Europeană decât mai aproape de ea, acționând iresponsabil, în cunoștință de cauză.
De ce ne îndepărtăm de Uniunea Europeană, refuzând sistematic aderarea la Zona Euro?
Cine își dorește acest lucru? Evident, în primul rând politicienii. Ei extrag rente mai mici fiind mai integrați în Uniunea Europeană, decât fiind la periferie.
Cu monedă unică, politicienii de la noi vor fi îmbrăcați într-un corset extrem de dificil de purtat. Nu vor mai putea fi atât de populiști, atât de iresponsabili, atât de lipsiți de profesonialism, atât de dispuși să ne implice în tot felul de aventuri păguboase pe care nu ni le putem permite.
Vor fi constrânși să facă reforme, să reducă și să modernizeze statul. Vor fi constrânși să mai procedeze ca până acum, amânând rezolvarea problemelor (prin inflație și datorie) pentru generațiile următoare.
Politica nu va mai fi la fel de comodă și generatoare de privilegii și sinecuri pentru toți cei conectați politic.
În al doilea rând, cei direct interesați de amânarea pe perioadă nedeterminată a proiectului sunt antreprenorii monetari, o categorie aparte a antreprenorilor politici. Ei extrag rente consistente controlând expansiunea monetară și a creditului (inflația, adică) și păstrându-și privilegiu de a fi aproape de tiparniță.
Nu văd cu ochi buni mutarea tiparniței în altă parte, într-o locație sigură, îndepărtată de ei și mai independentă. Nu vor mai putea să ne mențină campionii inflației în UE, cum o fac de ceva vreme încoace.
Din motivele enunțate, mă mențin la fel de rezervat cu privire la succesul acestui proiect, la fel de important ca și aderarea noastră la Uniunea Europeană.
În ciuda imperfecțiunilor sale (Euro este tot o monedă fiat), Euro pare a fi răul mai mic prin comparație cu politica monetară și fiscală amatoristă practicată pe meleagurile acestea. Întru sărăcirea și izolarea zi de zi a fiecăruia dintre noi, cei care suntem mereu îndemnați să pariem pe o gloabă – leul!
