Pe 8 iulie, Piața Chiriac – Autentic Românesc din Craiova, destinată exclusiv producătorilor români, a fost inaugurată în cadrul unui eveniment la care au participat primarul Lia Olguța Vasilescu, Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj, Alin Mărăcine, directorului SC Piețe și Târguri, și mulți primari din județul Dolj.
La acel moment, Lia Olguța Vasilescu anunța că „în această piață se vor comercializa doar produse 100% românești la prețuri accesibile pentru consumatori.”
„Aici am vrut să fie altceva. Să fie frumos, în primul rând, să fie ieftin, amintind că adaosul este de 5%. Am discutat cu domnul director de la Piețe și am stabilit că nu ne interesează să facem profit, ci să arătăm că producătorii români pot aduce marfă competitivă, de calitate, doar că trebuie ajutați.
Am luat legătura cu toți primarii de pe Valea Dunării și ne-au promis că se vor asigura să avem aici produse de sezon”, promitea, în urmă cu șase luni, primarul Craiovei.
„Să dăm o lecție supermarketurilor”
Promisiuni și declarații comercial-patriotice au venit și din partea altor oficialități prezente la lansarea pieței „Autentic Românesc”.
„Putem da o lecție supermaketurilor, să arătăm că avem o piață a noastră. Aici își pot prezenta produsele, le pot vinde în condiții normale și la prețuri corecte. Cartoful dulce îl vom aduce în septembrie, în august vom veni cu struguri. Avem și alte sopecii precum curmale chinezești, kaki, afine, zmeure, coacăze. Consumatorii din Dolj le vor gusta și cu siguranță le vor aprecia”, declara reprezentanta Stațiunii de Cercetare Dăbuleni, potrivit Jurnalul Olteniei.
Alin Mărăcine, directorului SC Piețe și Târguri, a declarat că legumele sau fructele pot fi testate direct în magazin, fiind listate aproximativ 1.500 de produse.
Amendă de 20.000 de lei de la Protecția Consumatorului
La numai 12 zile de la inaugurare, a venit și prima amendă pentru „Autentic Românesc”. SC Piețe și Târguri SRL Craiova a fost amendată cu 20.000 de lei de Protecția Consumatorului Dolj, în urma unei plângeri privind calitatea unui produs cumpărat din magazinul „Autentic Românesc” din incinta Pieței Chiriac, a scris în vară Știri Craiova.
Piața Chiriac din Craiova a fost redeschisă după ce a fost complet reabilitată cu 2 milioane de lei.
„Lecția” pentru supermarketuri se apropie de final
La șase luni de la inaugurarea cu fast, magazinul „Autentic Românesc” nu a avut succes comercial.
Produse de sezon au fost, dar nu în permanență. Asta și pentru că producătorii autohtoni nu prea s-au înghesuit în Piața Chiriac, așa cum constata Gazeta de Sud. deja la două săptămâni de la inaugurare. Și nici cumpărătorii.
În consecință, după șase luni, când s-a făcut bilanțul, magazinul „Autentic Românesc” a ieșit pe minus.
Faptul că proiectul nu a ieșit așa cum se dorea a fost recunoscut chiar de către Olguța Vasilescu. Edilul Craiovei a spus că magazinul „Autentic Românesc” nu merge foarte bine și că se studiază varianta ca piața să nu mai fie destinată doar producătorilor.
„Magazinul Autentic Românesc nu merge foarte bine. Este motivul pentru care evaluăm dacă Piața Chiriac va rămâne tot pentru producători. Din păcate, producătorii din județul Dolj au marfă foarte puțină, adică au ceea ce produc în grădină, ajung aici la 7 dimineața și până la 7.30 și-au vândut toată marfa.
Până nu vom înființa acele centre de colectare pe care vrea să le facă acum Consiliul Județean împreună cu Universitatea din Craiova, ca să fie marfă permanentă în piețe, nu va putea să funcționeze această piață doar pentru producători.
Citește și: Urmaşii medicului care ponta 25 de ore din 24 ar putea plăti gărzile răposatului
Ne-am dorit acest lucru, toată lumea a cerut asta, dacă facem un sondaj de opinie o să vedeți că 99% vor spune că vor să cumpere de la producători, dar pe de altă parte nu se înghesuie în Piața Chiriac, care este special doar pentru producători.
Magazinul Autentic are doar produse românești și cu toate astea nu e ceea ce am estimat noi și ceea ce am dorit să se întâmple. Este o evaluare pe care Piețele trebuie să o facă“, a afirmat Olguța Vasilescu, în ultima ședință a Consiliului Local Craiova, conform Gazetei de Sud.
Magazinele Unirea, un eșec similar
Înființată pentru a-i sprijini pe micii fermieri să își vândă mai ușor produsele, Casa de Comerț „Unirea” este un alt exemplu de bani publici, risipiți.
Proiectul grandios a fost înființat în 2018 și finanțat cu zeci de milioane de euro de către Ministerul Agriculturii. Societatea nu mai are acum niciun magazin funcțional și se află în centrul mai multor anchete.
Peste 60 de magazine, unde micii fermieri își puteau vinde marfa, ar fi trebuit înființate în țoață țara prin Casa de Comenzi Unirea. Însă au apărut doar două: unul în centrul Bucureștiului și celălalt în Sibiu. Niciunul nu a avut viață lungă, potrivit Știrilor ProTV.
„Activitatea Casei Unirea nu a fost una care să aducă beneficii, nici producătorilor, cu atât mai mult ministerului, pentru că în fiecare an s-au pierdut 7 milioane, 5 milioane. Anul acesta vrem să nu se mai piardă nimic și să reia pe principii mai sănătoase. Sunt anchete și între, dar și de alte instituții”, declara, în septembrie anul trecut, ministrul Agriculturii de atunci, Adrian Oros.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
general vorbind, cam multe proiecte lucioase mosite de ciracii doamnei primarese a craiovei s-au dovedit repejor bazaconii platite scump … da’ nu de dumnealor …
‘nu ne interesează să facem profit’. Dati afara. Nu te intereseaza profitul atunci nu te intereseaza nici cheltuielile si aste e bai mare. Asta si vitzica din bucuresti ar trebui sa aiba interzis la bani. Aviz familiei.
[…] Articolul integral pe PRESShub […]
Nu au succes pentru ca lumea in general se asteapta ca preturile sa fie mai mici aici fiind direct de la producatori dar..s a dovedit ca majoritatea sunt destul de scumpe.
Olguta nu a facut vreo afacere niciodata, habar nu are de asa ceva, decand am auzit ce are de gand am fost sigur de acest deznodamant. Formata la școala politica mizerabila a lui Vadim se afla acum confruntata cu realitatea economica ce s-a incapatinat intotdeauna sa dea lectii dure comunistilor de orice fel, dar mai ales național-comuniștilor, ca tovarașia sa.
Olguta habarnista! Asa a facut si cu legea salarizarii si a pensiilor.
A creat un haos si inechitati incat nici un economist cu premiul Nobel nu-l poate rezolva. Sa faca trei pasi in spate.
Avem aicisea, doua parechi de idioti. O pareche idioti alesi, alta pareche, idiotii care aleg. Cum dracu alegeti mai oameni personaje di astea sinistre, voi nu vedeti ca doar sifoneaza bani publici ? Genul astea de hidosenii comuniste n-au ce cauta prin primarii. Din pacate sunt alese de alte hidosenii fara minte. Cine vreti sa se trezeasca? Bugetari? Pensionari? Sereisti? Securisti? Jandari? Adica aia intretinuti?
[…] Magazinul „Autentic Romanesc” din Craiova, deschis de Primaria Craiova pe 8 iulie, este deja la un pas de faliment, anunta PressHub. […]
Oleleiii ce de comentaci useristi pestilentiali si gretosi p’acilisea
Nu trebuia să fie acest magazin în topul destinațiilor naționaliste (nu doar de Paște, Crăciun și 18 noiembrie)?