marți, 30 noiembrie 2021
AcasăRețeaMai multe paturi la ATI pentru pacienții COVID-19, la Spitalul Clinic Județean...

Mai multe paturi la ATI pentru pacienții COVID-19, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca

Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca va crește, începând de miercuri, capacitatea de terapie intensivă dedicată pacienților COVID-19 cu încă șase paturi, ajungând la un total de 16 paturi de terapie intensivă. La acestea se adaugă 120 de paturi dedicate pacienților pozitivi, cu forme medii de boală, au anunțat reprezentanții spitalului.

Creșterea capacității de terapie intensivă implică atât suplimentarea personalului (a fost angajat, în ultima perioadă, personal medical calificat, dar sunt și concursuri care se derulează în prezent) cât și crearea unui microambient pentru fiecare pacient în parte, cu circuite distincte și echipamente medicale specifice.

“În contextul presiunii valului patru al pandemiei și al numărului copleșitor de pacienți pozitivi care ne trec pragul, nu putem decât să le mulțumim colegilor din prima linie. De un an și jumătate, sub îndrumarea conf. dr. Cristina Petrișor, medicul șef al Secției Clinice ATI I, echipele medicale de terapie intensivă ne demonstrează zilnic ce înseamnă devotamentul, reziliența și dragostea de oameni”, au transmis reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.

Citiți și

Numărul clujenilor care se vaccinează cu prima doză a crescut după anunțarea restricțiilor

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE