Memorie pe timp de război. Când victimele încep să vorbească

Data:

„Ce este foarte surprinzător, și habar n-aveam de treaba asta, este că muzeul – fosta pușcărie – se află chiar în centrul orașului. Mă așteptam să fie la marginea orașului, nicidecum în centru, printre oameni”, spune actrița Nicoleta Lefter colegilor săi mai tineri, care au coborât din autocar după 14 ore de mers de la București la Sighetul Marmației. Afară sunt 35 de grade. În închisoare, te ia cu friguri. 

Poeta Ana Blandiana le vorbește tinerilor, care umplu sala de conferințe, despre cum a ajuns fosta temniță un muzeu al memoriei, despre lupta cu răul, cu timpul, cu indiferența. Despre cum poezia poate salva lumea. Și, de câte ori chiar a făcut-o. 

Asta e: a început Școala de vară de la Sighetul Marmației și aproape tot ce se va întâmpla aici timp de o săptămână, pe călduri toride, va fi despre lunga iarnă comunistă. 

Citește și: VIDEO Cum a fost posibil ca fostul premier Shinzo Abe să fie asasinat

Ceva va fi altfel 

La a 21-a ediție a Școlii de vară, fosta închisoare comunistă de la Sighet – devenită Muzeul „Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței” – a trăit o experiență inedită. Studenții de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) București, coordonați de profesorii lor, au realizat reprezentații pe tema terorii comuniste din închisorile politice din România anilor 50.

Prima reprezentație a fost instalația performativă „Și atunci oamenii devin păsări” coordonată de prof. univ. dr. Ana Maria Nistor și regizată de Florin Liță, Anna Aroș și Daria Ancuța, studente la Teatrologie anul II.

Iar următoarea, „Dușmance ale poporului”, realizată de UNATC în parteneriat cu Memorialul Sighet, după extrase din memoriile Aniței Nandriș Cudla, Lenei Constante, Adrianei Georgescu și Oanei Orlea, al cărei coordonator este lect. univ. dr. Răsvana Cernat. 

Actorii-victime și actorii-călăi au umplut celulele și culoarele reci ale temniței, au luat publicul prizonier și au intrat în pielea rolurilor lor.

Mai târziu aveau să mărturisească cum și ei s-au speriat de forța și brutalitatea stărilor prin care treceau, să se sperie de ei înșiși.

Comunismul a fost ca o societate secretă, numai victimele știau că sunt victime, numai adevărul nu trebuia spus”, Ana Blandiana, la Sighet

Publicul – o „gloată” luată pe sus și purtată prin ungherele pușcăriei – a trăit și simțit „pe pielea lui” răcoarea unor vremuri pe care n-are voie să le uite. În curtea închisorii, acolo unde se revarsă lumina soarelui la asfințit peste scena unei execuții, s-a petrecut și neașteptatul final.

Altfel decât în sălile de teatru, aici nu răsună aplauze. Într-o tăcere profundă, oamenii păsări aprind lumânări lângă zidul execuțiilor de altă dată. Rămân doar gândurile să se așeze în fiecare celulă, să zacă până a doua zi când alți actori le vor biciui, de data aceasta cu mărturiile dureroase ale femeilor deținute în  regimul terorii comuniste.

Patru tinere actrițe, „dușmancele poporului”, răsucesc cuțitul în mintea spectatorilor: fără a fi vinovat începi să te simți vinovat. 

Anna Aroș și Daria Ancuța, studente la Teatrologie anul II, au vorbit cu câțiva participanți despre ce au simțit când s-au aflat acolo. 

Am avut sentimentul că parcă eram complice, participant și victimă în același timp. Eram și victimă, și călău. Foarte emoționant și foarte straniu acest sentiment.

Mi-a plăcut foarte tare grupul statuar de afară și muzica pe care tinerii  au ales-o, iar ca imagine, zidul din grădină.

Dacă aș asocia performance-ul cu un singur cuvânt, ar fi zidul acela la care am aprins lumânările la final”, le spune Nicoleta Lefter studenților, la sfârșitul reprezentației. Și mulți vor fi simțit la fel. 

„Mi se pare o mișcare foarte bună pentru că nu cred că știm foarte multe lucruri despre evenimentele acestea”.

Nicoleta Lefter, actriță

„Personal, am aflat despre ce s-a întâmplat cu deținuții politici de la Sighet din cărți, nu am învățat la școală. Cred că ar fi constructiv pentru generația noastră și generația lor să știe exact ce s-a întâmplat aici. Dacă nu-ți cunoști trecutul, nu prea poți să-ți construiești un viitor.”

Totul se întâmplă în fața ta

Alexandra este din Sighet și are 18 ani. Vrea să devină și ea studentă. „Nu cred că am cuvinte… mi s-a părut foarte emoționant”, spune ea.

„Eu sunt din orașul ăsta, aici am trăit toată viața și de foarte mici ni se spune «Memorial, Memorial». Suntem aduși la Memorial de mici, dar niciodată nu am văzut ceva de felul acesta în orașul nostru. Mi se pare surprinzător, nu am mai participat niciodată la un asemenea spectacol. Te-a introdus în spiritul acela, ți-a dat impresia că ești acolo.”

„Este prima oară când particip la un spectacol de teatru interactiv”, recunoaște Daniel, un student de 18 ani.

Brutalitate. Evident, ai în minte chestia asta când pășești într-o fostă închisoare, dar nu am reușit niciodată să-mi imaginez ce s-a întâmplat aici. Nu înțeleg cum actorii au reușit să joace, eu m-am pierdut de multe ori, a fost copleșitor. A fost foarte, foarte mult și fix în fața ta. Da, am nevoie de puțin timp ca să-mi așez gândurile.”

Și istoricul Armand Goșu a fost teribil de impresionat. „Le-am văzut de mai multe ori tocmai pentru că textele le știam. Dar interpretarea m-a impresionat teribil. Sunt un om care merg la teatru.

Am mers mulți ani la teatru și în România, și în alte țări unde am locuit, dar mi s-a părut foarte bun. Deci e o generație foarte, foarte bună de actorie. Cel puțin în zona asta de creație, de regie, de tineri actori, România pare că stă foarte bine.

„Spune-le!”

Stau de vorbă cu Ioana Lazăr. Are 19 ani și este studentă la UNATC. Recunoaște că i-a fost teamă de mai multe lucruri. De ideea că „sufletele victimelor din închisoarea comunistă or să zică că ne batem joc de suferința lor”. De faptul că „oamenii or să zică: ce prostie să joace acolo unde au murit niște oameni”.

„Dar, când am venit, și am avut prima reprezentație, simțeam o încărcătură energetică, de parcă victimele ne rugau cumva să le prezentăm poveștile. Ziceau, spune-le! Spuneți-le mai tare și mai tare! Și toți tremuram. S-a plâns. Nu știu. A fost dureros, dureros.”

La câțiva kilometri de noi este război. Diminețile, dacă e liniște, se aud sirenele din Ucraina. La început, Ioana considera războiul o prostie, care trebuie să se termine și care era ceva între Ucraina și Rusia.

„Acum mă gândesc un pic mai mult, că dacă nu îl înfruntă nimeni pe Putin, dacă suntem și noi în confruntarea asta și nu ajutăm, o să ajungă iar cum a fost aici.”

Doamna Rodica deschide ușile închisorii în fiecare dimineață. A intrat pentru prima dată pe poarta fostei pușcării acum 20 de ani.

„La început mi-a fost cumva – așa – un fel de groază. Dar apoi m-am obișnuit. Șterg, spăl prin celule, ca peste tăt locul. Mai greu mi-i cu geamurile, acolo e greul. Când or venit tinerii cu teatrul am zis, cum or face aici, or avea loc? Și când or început m-au trecut un pic fiorii, parcă  muzeul dădea mai mult spre pușcărie, așe cumva”.

Îmbrăcată într-un halat albastru, atentă să nu i se strice nimic din pușcăria muzeu, doamna Rodica vine devreme și pleacă atât de târziu încât poate răspunde râzând: „Parcă aș fi dormit aice!” Are un singur fiu, plecat la muncă în Anglia și crede că așa cum merg lucrurile, mulți tineri vor continua să plece. 

Muzeul Memorialul Sighet are, vara, peste 1000 de vizitatori zilnic, din țară și din străinătate. Chiar și în 2021, an de pandemie, muzeul a fost vizitat de peste 122  mii de oameni.  

Cum se ține vie o memorie 

Școala de Vară de la Memorialul Sighet este parte a proiectului FUSI – Festival of unSettled Ideas, un proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin programul Europa pentru Cetățeni.

A avut loc între 4 și 8 iulie, 2022, cu participarea fondatoarei, poeta Ana Blandiana, președintă a Fundației Alianța Civică, a Cristinei Guseth, președintă Freedom House, a profesorului Liviu Lucaci, rector U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale” care a vorbit despre – Artă și memorie”, a Oanei Pellea care a vorbit desre rolul actorului azi, a  jurnalistei prof. univ. dr. Brîndușa Armanca, care a vorbit despre „Fenomenul „frontieriștilor”, precm și a istoricilor Armand Goșu, Virgil Tîrău și Liviu Tîrău, care au prezentat contextul actualului război Rusia Ucraina și trecutul terorii comuniste.Proiectul este derulat prin parteneriatul a patru organizații din România și Polonia: Freedom House (partener principal), Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenței (România), Fundacja Krzyzowa Dla Porozumienia Europejskiego (Polonia) şi Instytut Pawla Wlodkowica (Polonia). 

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Logo Unsettled
Logo Unsettled
spot_img
Ruxandra Hurezean
Ruxandra Hurezean
Ruxandra Hurezean a absolvit Facultatea de Filosofie din Cluj-Napoca, cu specializarea Sociologie. Lucrează în presă de peste 25 de ani, timp în care s-a specializat în reportajul social. A condus redacții și a contribuit la înființarea de publicații, lucrând atât pentru presa locală, cât și cea națională. A trecut dincolo de știrile care durează, știm bine, o zi și este autoarea a cinci volume de reportaje și proză scurtă. A fost premiată în mai multe rânduri de către Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj și a primit „Premiul Mass-Media” al Ambasadei Germaniei la București pentru reportajele privind istoria și prezentul minorității germane din România.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Niculae Bădălău, arestat preventiv pentru 30 de zile

Curtea de Apel Bucureşti a decis luni ca Niculae...

Afaceri cu bani publici. CJ Neamț și firma fraților Ciocan, aproape de o înțelegere de un sfert de miliard de lei

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Econeamț Piatra-Neamț, Consiliul Județean Neamț,...

VIDEO Secretarul general al NATO, la București: Nu-l putem lăsa pe Putin să câștige

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit luni, la Palatul Cotroceni,...