Ministerul Justiţiei propune dezbatere publică pentru revizuirea Codurilor penale şi a legislaţiei penale speciale: “Politica penală se află la o răscruce”

Data:

spot_img

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a emis vineri un ordin privind formarea „Grupului de Lucru – Politica Penală a României 2024”. Grupul are drept scop elaborarea și punerea în dezbatere publică a variantele revizuite ale Noilor Coduri Penale și ale legislației penale speciale de bază și, ulterior, sesizarea Parlamentului până cel târziu la data de 31 decembrie 2024.

Ministerul Justiției a transmis vineri, printr-un comunicat de presă, că aceste acte normative au suferit sute de modificări, atât în Parlament, cât şi ca urmare a transpunerii unor decizii ale Curţii Constituţionale, fapt ce a afectat pe alocuri coerenţa reglementării iniţiale.

Potrivit ministerului, această fluctuație legislativă a afectat eficiența parchetelor, a poliției și caracterul unitar al jurisprudenței, conducând, nu de puține ori, la soluții diferite în cazuri similare, conducând inclusiv la o potențială aplicare neunitară a legii penale și vulnerabilități sub aspectul respectării jurisprudenței CEDO.

Guvernul a adoptat la sfârșitul anului trecut proiectele de lege prin care se modifică Codul Penal și Codul de Procedură Penală și le-a trimis în Parlament, unde se află și acum pe circuitul legislativ. În acest context, nu este clar însă de ce Ministerul Justiției intenționează să elaboreze variante revizuite ale Noilor Coduri Penale și de ce nu a făcut-o acum câteva luni,  înainte ca Guvernul să adopte proiectele de legi privind modificarea Codurilor.

Redăm mai jos comunicatul Ministerul Justiției.

“Politica penală a statului se află la o răscruce.

De la adoptarea noilor coduri penale, sute de intervenții au fost făcute pe proiectele inițiale, încă din faza de dezbateri parlamentare și până în prezent, fenomenul criminologic a evoluat, provocările la care trebuie să răspundă instituțiile de aplicare a legii s-au diversificat.

Un efort concertat, structurat și integrat de cooperare între executiv, legislativ, puterea judecătorească, profesiile juridice, mediul academic și societatea civilă, se impune a fi lansat pentru evaluarea status quo-ului legislativ, a jurisprudenței instanțelor române, CCR, CJUE și CEDO, a propunerilor legislative aflate în Parlament, a fenomenului criminologic, a dinamicii și tendințelor acestuia, a nevoilor prezente și de perspectivă ale sistemului judiciar și ale beneficiarilor finali – cetățenii și societatea românească în ansamblul ei.

Citește și: Părinții au făcut scandal că o capodoperă a lui Michelangelo, arătată elevilor, este pornografică. Directoarea școlii a trebuit să demisioneze

Acest demers se va încadra implicit într-un binevenit și necesar proces mai larg de simplificare și clarificare normativă la scara întregului sistem de drept românesc.

Ministerul Justiției lansează această inițiativă de cooperare inter-instituțională între instituțiile statului, precum și între stat și societatea civilă, după cum urmează.

Prezenta inițiativă nu va afecta în nici un fel proiectele cu care Guvernul a sesizat deja recent Parlamentul la propunerea Ministerului Justiției, inclusiv proiectele de modificare a codurilor penale pentru implementarea de urgență a deciziilor CCR în cuprinsul codurilor, proiecte care vor fi susținute în continuare.

Istoric legislativ recent

Tezele prealabile ale proiectului Codului de procedură penală au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 829/2007, iar tezele prealabile ale proiectului Codului penal au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1183/2008. Proiectele noilor coduri penale au devenit, după parcurgerea procedurilor parlamentare, promulgarea și publicarea lor în Monitorul Oficial Partea I nr. 510 din 24 iulie 2009 și, respectiv, nr. 486 din 15 iulie 2010,  Legea nr. 286/2009 privind Codul penal și Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Unul dintre coduri, Codul penal, a fost adoptat prin procedura parlamentară a asumării răspunderii Guvernului pe proiect. Celălalt cod, Codul de procedură penală, a fost dezbătut și adoptat pe calea procedurii parlamentare ordinare.

Ulterior, prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, respectiv Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, au mai fost făcute câteva sute de modificări celor două legi, schimbându-se în multiple secțiuni ale celor două reglementări filosofia și soluțiile concrete de reglementare privind mai multe instituții din coduri.

Modificarea formelor inițiale ale proiectelor în procesul lor de adoptare și modificările ulterioare ale celor două legi au transformat concepția inițială a redactorilor codurilor și au afectat pe alocuri coerența reglementării.

Citește și: Ucraina impune sancțiuni împotriva senatoarei Diana Șoșoacă: „Reprezintă o amenințare la adresa securității naționale”

În consecință, ulterior, pe parcursul aplicării celor două legi care suferiseră deja numeroase interpolări și modificări, prin peste 80 de decizii ale Curții Constituționale de admitere a unor excepții de neconstituționalitate au fost declarate zeci de articole ale acestor acte normative ca fiind neconstituționale sau constituționale condiționat de o anumită interpretare. Multe dintre aceste decizii de admitere a unor excepții de neconstituționalitate a unor texte din cele două acte normative au fost urmate de intervenții legislative prin care s-a încercat punerea în acord cu Constituția, așa cum a fost aceasta din urmă interpretată prin respectivele decizii. Din păcate, au fost și cazuri în care punerea în acord cu Constituția nu a permis menținerea concepției inițiale a autorilor proiectelor celor două coduri.

Totodată, de la data intrării în vigoare a Codului penal, au fost adoptate 33 de acte normative de modificare a acestuia, iar de la intrarea în vigoare a Codului de procedură penală acesta a fost modificat și/sau completat de mai mult de 30 de acte normative.

În Parlament, sunt, în prezent, peste 50 de propuneri legislative de modificare și/sau completare a celor două coduri penale, aspect care confirmă preocuparea Parlamentului și, implicit, a cetățenilor, cu privire la adaptarea politicilor penale la noile riscuri și amenințări. Dar aceste propuneri sunt departe de a fi corelate și integrate într-o concepție unitară, motiv pentru care adoptarea acestora în mod disparat nu ar face decât să „topească” și ceea ce a mai rămas din coerența legislativă și funcționalitatea în sine a acestor coduri.

Această fluctuație legislativă, care uneori a fost incoerentă, a afectat inevitabil eficiența parchetelor, a poliției și caracterul unitar al jurisprudenței, conducând, nu de puține ori, la soluții diferite în cazuri similare, conducând inclusiv la o potențială aplicare neunitară a legii penale și vulnerabilități sub aspectul respectării jurisprudenței CEDO.

De aceea, din perspectiva stabilității, predictibilității și coerenței legislative, a eficienței combaterii infracționalității de toate tipurile într-un mod structurat logic și coerent, din perspectiva fenomenelor criminologice din societatea românească contemporană și a nevoilor de siguranță juridică ale cetățenilor și societății în ansamblu, precum și a necesității protecției valorilor democratice într-un context în care democrațiile sunt supuse unui test de rezistență atât în interiorul fiecărei țări democratice, cât și în context regional și global, se impune o regândire a politicii penale și o „resetare” a demersurilor legislative referitoare la Codul penal și Codul de procedură penală, dar numai pe baza unei analize profunde a evoluțiilor legislative descrise mai sus, precum și cu consultarea tuturor actorilor relevanți din cadrul autorității judecătorești, a mediului academic juridic, a profesiilor juridice și a societății civile.

Citește și: Povestea însemnelor Ungariei Mari nu este (doar) despre fotbal. Și am fi ipocriți să ne victimizăm tocmai noi

Context strategic

Sistemul judiciar dispune în prezent de trei strategii de bază, construite de Ministerul Justiției pe baza contribuțiilor directe ale judecătorilor și procurorilor, trei strategii configurate nu numai cu larga consultare a CSM și a Ministerului Public, ci și potrivit viziunilor și contribuțiilor directe ale judecătorilor și procurorilor.

Aceste strategii cuprind obiective și direcții de acțiune care comportă și o acordare corespunzătoare a politicii penale, a legislației penale.

Într-adevăr, Guvernul României a instituit recent un cadru strategic complex, care a fost corelat cu atenție, mai ales din perspectiva relației dintre corupție, criminalitate organizată, infracționalitate de mediu și limitarea accesului infractorilor la resurse financiare, respectiv:

-Strategia națională împotriva criminalității organizate (SNICO) 2021-2024,

-Strategia Națională Anticorupție (SNA) 2021-2025,

-Strategia națională privind recuperarea creanțelor provenite din infracțiuni pentru perioada 2021 – 2025 – „Criminalitatea nu este profitabilă!”

-Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2022 – 2025.

Strategiile și planurile de acțiune aferente trasează diverse sarcini diverselor entități publice relevante și pun în discuție utilitatea mai multor intervenții legislative, atât în ceea ce privește legislația penală, cât și actele normative speciale. Putem astfel să evaluăm și să configurăm legislativ de o manieră coerentă și solicitările privind ajustarea competențelor pe care le-am primit din partea Ministerului Public, inclusiv a DNA și a DIICOT.

Citește și: Un nou record CFR: 300 km în nouă ore, o întârziere de 4 ore. 2 locomotive stricate

În loc de concluzii

Se impune o dezbatere realistă a celor de mai sus pentru elaborarea unei politici penale reînnoite, aduse la zi din punct de vedere a coerenței, adresabilității din perspectivă axiologică a valorilor societale ce se cer a fi protejate și de eficiență a Justiției.

Acest demers nu poate fi doar o „afacere de familie” a Justiției, ci unul care să reprezinte un loc în care toți specialiștii să-și poată spune cuvântul, inclusiv cei din societatea civilă, cuvântul final urmând să revină Parlamentului.

Ministerul Justiției demarează acest nou șantier instituțional-legislativ pe baze solide, cu o abordare inclusivă și transparentă față de societate, cu obiectivul de a elimina toate incoerențele acumulate în ultimii ani în legislația penală prin intervenții necorelate asupra reglementărilor, de a complini toate lipsurile constatate, de a adapta legislația penală la nevoile prezente și de perspectivă de protejare a cetățenilor și valorilor democratice ale societății.

Sectorul public abundă de formate de lucru cu eficiență dubitabilă, care nu ating rezultate palpabile și nu intenționăm să adăugăm unul în plus acestui tablou, atelierul de lucru ce va fi organizat de Ministerul Justiției va fi orientat pragmatic spre eficiență aplicată și va desfășura o activitate efectivă și regulată, cu țeluri bine definite și un calendar asumat. Intenția asumată este de a purta acest dialog lucrativ la cel mai înalt nivel de profesionalism, cu accent pe vulnerabilitățile identificate, tendințele înregistrate în jurisprudență și ultimele evoluții înregistrate în criminologie și victimologie, pentru a putea identifica cele mai bune soluții tehnice.

Acest demers se înscrie în logica punctelor importante marcate în anul 2022 în procesul de reformare a Justiției, care trebuie continuate de o manieră coerentă, iar sistemul să fie periodic adaptat provocărilor punctuale sau structurale întâmpinate. Consider că experiența noastră recentă, ce a determinat inclusiv înregistrarea unui bilanț pozitiv pentru justiția română în plan european, poate fi catalizată pentru atingerea unor reforme suplimentare de substanță pentru sistemul judiciar.

Încheierea Mecanismului de Cooperare și Verificare cu Comisia Europeană nu este un punct de final al șantierului Justiției, ci unul în care trebuie lansat un șantier mai amplu, cu multiple secțiuni și ateliere, pe lângă cel al politicii și legislației penale, cum este cel de față.

Citește și: Kiwi, curmal chinezesc și paw-paw, aclimatizați într-o stațiune pomicolă din România. Iubitorii de plante exotice le pot cultiva la ei în grădini

Reconstrucția instituțională, inclusiv sub aspectul arhitecturii sistemului judiciar, plecând de la extraordinara provocare a deficitului de judecători, procurori, grefieri, executori și agenți de probațiune, va face obiectului unui alt asemenea atelier, despre care vom comunica în curând.

Primul grup de lucru pe care îl lansăm prin prezenta comunicare va trebui să analizeze sistematic politica penală a statului în raport cu ultimele riscuri și amenințări identificate, pentru a preveni și ameliora consecințele suportate de cetățean. Atelierul va reprezenta un moment prielnic pentru a discuta provocările determinate de fenomenul corupției, criminalității organizate, traficului de persoane, traficului de droguri sau infracționalității de mediu, dar și a altor fenomene infracționale care au potențial de cronicizare. Se impune, de asemenea, o abordare strategică de combatere a infracționalității economico-financiare sau a fenomenelor infracționale care au loc în mediul informatic, mai ales a pornografiei infantile. Nu în ultimul rând, discursurile polarizante și propaganda, atât de prezente în spațiul public, au dus la acutizarea infracțiunilor motivate de ură și discriminare, iar noi avem datoria să răspundem acestor evoluții.

Tot din această perspectivă, se va evalua, cu onestitate, modul în care funcționează sistemul de competențe privind efectuarea urmăririi penale instituit prin desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție.

O listare exemplificativă a sarcinilor posibile ale grupului de lucru, ca bază de plecare în demersurile acestuia, este indicată în Anexa tehnică a prezentei comunicări.

Decizie

În considerarea celor de mai sus, ministrul Justiției a emis astăzi Ordinul nr.485/24.03.2023, prin care a decis formarea „Grupului de Lucru-Politica Penală a României 2024”, având drept scop elaborarea și punerea în dezbatere publică a variantele revizuite ale Noilor Coduri Penale și ale legislației penale speciale de bază și, ulterior, sesizarea Parlamentului până cel târziu la data de 31.12.2024.”

Citește și: România nu vrea să riște un conflict deschis cu China și evită orice fel de contact cu Taiwan

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: INQUAM Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Judecătorul – avocat pentru Guvern, în procesul Danileț contra România

Un membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM ),...

Marian Vanghelie, trimis în judecată de DNA pentru complicitate la abuz în serviciu în dosarul Economat

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat vineri trimiterea în...

Ministerul Justiției vrea decontarea școlilor private pentru odraslele magistraților de legătură în UE

Ministerul Justiției condus de Alina Gorghiu lucrează la completarea...