Miting anti UE, cu 50 de participanți, în fața Reprezentanței Comisiei Europene, la București

Data:

Un miting al cărui principal slogan a fost ROEXIT a avut loc, marți, la București. Deși s-a dorit a fi o copie a mitingului de la Praga, singura diferență a fost numărul de persoane – 70.000 de participanți în capitala Cehiei față de aproximativ 50 în cea a României.

Mitingul a fost pus la cale de o organizație „Acțiune Pentru Națiune”, care spune că este o „mișcare Civică care militează pentru apărarea drepturilor și libertăților constituționale”, potrivit descrierii de pe pagina de Facebook, temele mitingului au fost aceleași pe care le abordează și partidul lui George Simion, AUR, adică familia tradițională, educația sexuală în școli, LGBT și, desigur, ieșirea României din Uniunea Europeană – ROEXIT.

Citește și: Judecători-șefi care își rotunjesc veniturile cu bani europeni, virați de CSM

O temă mai nouă privește decizia Comisiei Europene de a adăuga pe lista alimentelor greierii și alte insecte. Așa că, a apărut și sloganul „Suntem pui de daci, nu mâncăm greieri și gândaci”.

De asemeenea, s-a mai strigat „Afară, afară cu UE din țară” sau „Familia e neapărat o femeie și-un bărbat”, în mod special în fața Reprezentanței Comisiei Europene, de către cei aproximativ 50 de participanți la mitingul anunțat încă de acum câteva zile pe rețelele de socializare.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Hannelore Petrovai
Hannelore Petrovai
Hannelore Petrovai este jurnalist, redactor-șef al publicației Hunedoara mea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Tudorache „Diamante” s-a asociat cu Oday Yassin, rudă cu moștenitorul lui Omar Hayssam | Aktual24

Tudorache „Diamante” s-a asociat cu Oday Yassin. Fostul primar...

Două piețe din Timișoara, modernizate după sărbătorile pascale

Două piețe din Timișoara, modernizate. Cu investiții în derulare...

Armata obligatorie? Un fost ofițer se împotrivește categoric. De ce? | Aktual24

Armata obligatorie. Hari Bucur Marcu, ofițer în rezervă și...

Turiştii s-au întâlnit cu 4 urşi, pe traseul „300 de scări” din Slănic Moldova

Turiştii s-au întâlnit cu 4 urşi, vineri, pe traseul...