Ne răzbunăm pe Austria? De ce este o idee proastă sabotarea firmelor din cauza Schengen

Data:

Pe 8 decembrie, România va afla dacă intră în Schengen în acest val de extindere sau mai trebuie să aștepte. Deși Comisia Europeană, Parlamentul European și majoritatea țărilor care votează în Consiliul Justiției și Afaceri Interne (JAI) sunt de acord ca spațiul de liberă circulație să fie extins spre România și Bulgaria, au existat trei țări care s-au arătat reticente: Olanda, Suedia și Austria.

Suedia a revenit repede la sentimente mai bune, Olanda, după o opoziție de ani de zile și multă reticență, cel mai probabil va vota pentru România sau în cel mai rău caz se va abține.

Austria a apărut pe ultima 100 de metri ca opozant al extinderii spațiului Schengen și are poziția cea mai încăpățânată cu privire la România, despre care afirmă că nu ar merita să se alăture grupului de țări fără frontiere.

Pozițiile Olandei și Austriei au stârnit în România reacții dure ale unor politicieni de la PSD și PNL, dar și de la cetățeni, pe rețelele sociale. Europarlamentarul Rareș Bogdan a amenințat cu sabotarea exporturilor Ucrainei, prin țara noastră, dacă nu suntem primiți în Schengen.

Robert Sighiartău a scris că „ va trebui să începem să vorbim mai mult despre corupția din Olanda. Despre traficul de carne vie, despre portul Rotterdam și mafia de acolo, despre cum se vând droguri de mare risc pe la colțurile strădulețelor din Amsterdam”

Alți politicieni și cetățeni au propus fie boicotate companiilor olandeze și austriece, să fie controlate intensiv de către autoritățile de profil și, în general, să fie șicanate.

PRESShub a consultat mai mulți economiști și experți despre efectele pe care le-ar putea avea o răzbunare a statului asupra unor companii private care investesc în România. În ce măsură boicotarea companiilor olandeze și austriece ar ajuta țara noastră în cursa sa pentru spațiul Schengen?

SUSȚINE PRESShub. Donează sau redirecționează o parte din impozitul pe venit/profit

Ana Otilia Nuțu: Se cheamă haiduceală, racketeering sau alte practici mai comune în Rusia

Dacă Austria se opune deciziei privind Schengen, soluția nu e să hărțuim firmele austriece, ci să vedem ce dosare politice importante pentru statul austriac sunt discutate la Bruxelles și să negociem pe baza acestora. „Vreți votul nostru, vrem și noi votul vostru”.

Oricât ați fi de enervați pe OMV, Schweighofer sau alții, nu ne apucăm de haiducii ilegale de tipul „hai să-i naționalizăm pe nenorociți” sau „le trimitem procuratura pe cap” ori „să-i hărțuiască ANAF”.

Chestia asta:

1) se cheamă haiduceală, racketeering sau alte practici mai comune în Rusia decât la noi, căci, slava Domnului, suntem totuși stat de drept sau așa pretindem că suntem;

2) au efect mai curând asupra economiei românești decât asupra deciziei politice din Austria;

3) la probleme politice și de diplomație, răspunsul e politic și de diplomație, că nu suntem la grădiniță și asta-i frumusețea din a face parte dintr-un club: toți membrii clubului au un cuvânt de spus, câtă vreme știu bine regulile jocului;

4) dacă avem alte probleme cu firmele în cauză, se abordează în cu totul alt context, nu ca șantaj pentru Schengen. Să zicem că firma austriacă X a furat sau a defrișat sau a șpăguit sau a încălcat vreo altă lege și există dovezi pentru asta, dar o lăsăm în pace dacă intrăm în Schengen? – Ana Otilia Nuțu, Expert Forum.

Bogdan Glăvan: Schimbul (de concesii) se dovedește productiv și în economie și în politică

Reprimarea firmelor austriece poate fi o metodă eficientă de schimbare a atitudinii Austriei în privința aderării României la Schengen, însă este o metodă foarte costisitoare pentru România. Politica înțeleaptă este cea care maximizează costurile asupra celeilalte părți, în vreme ce le minimizează pe cele asupra ta.

Politica înțeleaptă realizează mult cu costuri mici. Nu cred că este înțelept ca România să alunge investitorii austrieci, deoarece România are nevoie de capital.

Capitalul străin este cel care ne asigură creșterea productivității, creșterea salariilor, creșterea veniturilor bugetare, dezvoltare în ansamblu. România nu a atras foarte mult capital străin după Revoluție, deci nu este cazul să înceapă să-l pedepsească.

Atitudine înțeleaptă este de a identifica propriile obiective ale Austriei și de a lega interesul nostru național de aderare la Schengen de respectivele interese ale Austriei.

În esență, schimbul (de concesii) se dovedește productiv și în economie și în politică. – Bogdan Glăvan, economist.

Citește și: O deputată PSD din Argeş, laude deschise pentru regimul comunist chinez

Cristian Păun: Noi contăm mai puțin pentru Austria sau Olanda. Ei însă contează mult mai mult pentru noi

Nu te poți răzbuna pentru o acțiune politică, a unui guvern dintr-o țară, inițiind acțiuni contra unor entități private sau a unor cetățeni de origine austriacă. În primul rând că, în cele mai multe cazuri (dacă nu în toate) nu există nicio legătură între companii sau persoane private și o astfel de decizie politică.

În al doilea rând, a face așa ceva contravine unor principii pe care se bazează întregul proces de integrare europeană și nu numai.

În al treilea rând, să nu uităm că România este în continuare o economie mică, la periferia UE. Și asta ni se datorează exclusiv nouă, nu Austriei sau altei țări. În continuare avem probleme de rezolvat, multe semnalate inclusiv de Austria.

Mai mult, o astfel de măsură s-ar întoarce rapid împotriva noastră și ar fi deosebit de păguboasă. Noi contăm mai puțin pentru Austria sau Olanda. Ei însă contează mult mai mult pentru noi și pentru prosperitatea noastră.

Să încercăm să înțelegem că problema e în bună măsură la noi și că rezolvarea tot de noi depinde. Nu am mișcat aproape nicio poziție a României în bine nici privind corupția, nici privind birocrația și nici privind statul de drept.

Suntem tot acolo de vreo 15 ani și la mare distanță și de Olanda și de Austria. Îngrijorările lor cu privire la cât de serioși și credibili suntem în a păzi vreo 2000 de km de graniță externă a UE sunt perfect legitime.

Din primul moment, aceste firme se vor retrage de pe piață sau își vor restrânge activitatea semnificativ. Vorbim de locuri de muncă, vorbim de investiții, vorbim de bunuri și servicii livrate inclusiv către români.

Prin plecarea unor companii străine, orice naționalitate ar avea, mediul de afaceri va fi mai sărac și mai puțin concurențial. Statul încasează mai puține taxe. Efectele sunt în lanț și deloc benefice. Suntem o economie dependentă de capitalul străin și de expertiza, inovarea și tehnologia cu care acesta vine la pachet.

Și este și normal, într-o lume tot mai globalizată. Nu poți să te retragi supărat într-un colț și să te izolezi pe lume pretinzând mereu că cineva are ceva cu tine. Cu tine nefiind niciodată nicio problemă. Tu ești perfect, alții sunt de vină. 

Urmăriți PressHUB și pe Google News

spot_imgspot_img
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță este redactor-șef al PRESShub (presshub.ro), din ianuarie 2022. Anterior, a fost redactor-șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021, și cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.
18 COMENTARII
  1. Press report: ​Gangsterii de pe Riviera Maya: Procuror mexican, acuzat că primea bani de la interlopul Florian Tudor. Conexiunea românească din rețeaua internațională de „secții de poliție” ale statului chinez. Ce companii petroliere din Rom

    […] Robert Sighiartău a scris că „ va trebui să începem să vorbim mai mult despre corupția din Olanda. Despre traficul de carne vie, despre portul Rotterdam și mafia de acolo, despre cum se vând droguri de mare risc pe la colțurile strădulețelor din Amsterdam”, scrie PressHub […]

  2. Asa arata o presa finantata de ambasada sua, colonizata si supusa ca o potaie la farame de bucate.
    Hai, puneti capul jos, ascoltati espertii si pupati condurul ubermenschilor austrieci

    Propun sa le dam si gazul din marea neagra direct in viena, o sa ne dea guma de mestecat si ciucalata mozart

    Se stie ca rolul presei e sa apere bogatii si puternicii, nu taranii

  3. Nu stiu altii cum sunt dar … eu, o persoana abolut normala, cu o slujba si un venit decent, intr-un oras decent … ma simt puternic discriminata de atitudine austriei .. mai ales ca nu exista o explicatie logica pentru asta.

    Asa ca nimeni nu ma mai putea convinge sa alimentez la Omv. O sa inchid conturile de la Reidesien si de la BCR. Nu mai cumpar produse sau servicii de la firme austriece never again.

    Stiu ca pe austrieci o sa i doara fix in pix de aceasta mica revolta a unui om dar … daca vor fi mai multi va face diferenta.

    • Nu ii va durea in cot! Ii va durea extrem de tare!
      Fiecare dintre noi are o datorie morala sa răspundă Austriei cu aceiași moneda, nu sa întoarcă și celălalt obraz. Daca voi nu ne vrei, nici noi nu va vrem!!
      Sa dam un “vot de blam” tuturor companiilor Austriece din România, sa nu mai achiziționăm produse de la aceste firme Austriece.
      Raiffeisen
      BCR – Erste Bank
      Immofinanz
      Vienna Insurance Group
      OMV
      Petrom
      Red Bull
      Julius Meinl
      Pfanner
      Stroh
      Swarowski
      Holzindustrie Schweighofer
      Strabag
      Porr Construct
      Uniqua Insurance
      Fischer
      Schwarzmuller
      Ster Tractor
      XXXlutz
      Blum
      Grass GmbH
      Steyr
      Alpen

  4. Scriem fara sa gandim… Nimeni nu zice sa nationalizam firmele austriece. Putem in schimb sa facem plinul la alte benzinarii, sa controlam cum si cat se taie ilegal din padurile noastre, sa nu dam concesiuni de gaze si petrol in marea neagra firmelor unui stat care ne saboteaza viitorul. In fiecare an pierdem vreo 10 miliarde de euro (3.5% din PIB 2021) pentru ca un stat din UE vrea sa castige niste pucte electorale. Nu cred ca investitiile firmelor austriece sunt mult mai mari de suma de mai sus.

    Boicotand firmele, punem presiune acolo unde conteaza, pe banutii donatorilor politici. Daca, in plus, gasim si subiectele la care austria vrea legislatie UE si punem si acolo niste veto, sa vezi atunci cat de repede se razgandesc politicienii austrieci…

  5. Dna Otilia Nutu , contramasurile economice se practica in intreaga lume. Dvs le numiti haiduceala pentru ca nu stapaniti termenii de specialitate si nici nu aveti cunostinte de economie .Se vede si la interventile Dvs radiodifuzate. Si nu e nimci ilegal sa trimiti ANAF-ul verifici firmele austriece, daca la un moment dat se considera ca este cazul.

    • BOICOT TOTAL Nu pierde România nimic economic daca eu nu cumpăr motorina de la OMV dar cumpăr de la alta benzinărie taxată la fel per litru de statul Român .NU MAI DEZINFORMATI CITITORUL . SĂ-I ARDEM LA BANI acolo ii DOARE. BOICOT TOTAL.

  6. Renunțați la dreptul consumatorului de a decide ce să cumpere? Cred că asta în trecut avea un alt nume: economie planificată!

  7. Termenul corect ar fi ,,nationalizarea firmelor austriece,, si tot nu s-ar acoperi jaful pe care l-au facut. Tot cu sustinerea politicienilor nostru, evident.

  8. Pretene, haiduceala de care vorbesti e o batista aruncata pe tambal. „Companiile” cu capital austriac au supt din munca si avutia poporului roman sute de ani. Imperiul austriac impreuna cu cel ungar inca ne vor sclavi. Noi romanii nu facem haiduceala, noi romanii avem liberul arbitru, asa ca vom alimenta cu benzina de la Rompetrol, ne vom uita pe etichetele produselor sa vedem daca tara de provenienta e cumva Austria si asa mai departe. Guvernul austriac va vedea asta din cifra de afaceri a golanilor din tara lor ce vand cacaturi in Romania !

  9. BOICOT TOTAL Nu pierde România nimic economic daca eu nu cumpăr motorina de la OMV dar cumpăr de la alta benzinărie taxată la fel per litru de statul Român .NU MAI DEZINFORMATI CITITORUL . SĂ-I ARDEM LA BANI acolo ii DOARE. BOICOT TOTAL.

  10. Un articol de kkt! Firmele austrice se supun tuturor legilor romanesti, asa ca nu vad de ce s-ar face exceprii. Stim cu totii ca cancelarul austriac este sclavul lui Putin, de ce continuam cu aceasta atitudine servila? Dupa ce le-am dat aproape gratis cele mai bune companii si banci ei se se pise pe noi si noi sa stam umili? Ei au mai mare nevoie de noi si nu invers dar s-au gasit si troli de la noi prorusi sa scrie articole pt austrieci si rusi!

  11. Adica, dumneavoastra spuneti sa fim in continuare iobagi.
    Austria are voie sa nu respecte regula agreata de ea, noi sa facem politica cu costuri mici.
    Stimate domn, politica cu costuri mici a facut Romania de la revolutie pana acum. Si unde am ajuns? Sa primim un scuipat in fata! Si cand spun politica nu spun politica facuta de cei alesi pentru ca s-au dovedit impotenti. Toti. Spun politica facuta de fiecare individ in parte. Are dreptul cel ce ce a luat scuipatul sa reactioneze? Eu cred ca da! Si boicotul este o reactie. Ca nu va place dumneavoastra…. ma interesaza mai putin spre deloc.

  12. Ia uitati dragi cititori ce scria autorul acestui articol in octombrie. Cititi si va minunati ce abera acest oracol de Dambovita: „Estimarea mea este că România va intra în Schengen tura asta. Ceea ce este foarte bine, mai ales pentru economie, că trece mai ușor marfa spre Vest și se reduc costurile și timpii de așteptare.”
    I-auzi! Ce vorbesti Frantz?! Esti tare ba!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Tehnologie revoluționară testată de NASA, un motor cu reacție de numai 1,3 metri | Aktual24

Tehnologie revoluționară testată de NASA. Agenția spațială americană a...

Românii și micii 1 Mai: de 7 ori mai multe comenzi față de o zi obișnuită

Românii și micii 1 Mai. Această zi deține recordul...

Al doilea suspect în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner a fost adus în ţară

Marian Cristian Minae, al doilea suspect în cazul uciderii...