Nervi și frustrări: Programele Rabla şi Rabla Plus au debutat cu stângul. Unii dealeri nu s-au putut loga, deși banii se împuținau

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Mai mulţi dealeri auto nu s-au putut loga, ore în şir, pe aplicaţia de depunere a documentelor pentru achiziţia de maşini noi, inclusiv electrice şi hibrid, prin programele Rabla şi Rabla Plus, pe care Agenţia Fondului de Mediu le-a lansat vineri. Lansarea oficială a programelor a fost din scurt.

Citește și: Ce trebuie să faci dacă ai poliță RCA la Euroins

Oamenii afectaţi au intrat într-o cursă contra-cronometru, în condiţiile în care logarea le era blocată, dar fondurile continuau să se împuţineze. Unii dintre ei au suspiciuni legate de accesul egal al tuturor la aplicaţie.

Numeroşi români interesaţi de programe reclamă în acelaşi timp că anunţul oficial de lansare a sesiunii 24 martie – 30 iunie a programelor a fost făcut foarte din scurt, în 22 martie seara, punându-i în imposibilitatea de a depune toate actele solicitate.

„Am transmis anunțul oficial imediat după ce Ordinul de ministru pentru aprobarea Ghidului de finanțare a fost publicat în Monitorul Oficial, nu puteam face altfel. În schimb, ministrul Mediului a anunțat în repetate rânduri că data de lansare va fi 24 martie”, a spus, pentru Europa Liberă, Oana Ferdean, consilier în cadrul Agenției Fondului de Mediu (AFM), care derulează programul.

Continuarea, în Europa Liberă!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

FOTO: GRUP Facebook Programul Rabla 2022

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Plângere penală pentru trădare împotriva lui Sorin Grindeanu, George Simion și Bogdan Ivan

Deputatul USR Alexandru Dimitriu a depus o plângere penală...

Avocatul deputat PSD Radu Marinescu critică reforma altora

Fostul ministru al Justiției Radu Marinescu (PSD) s-a remarcat...

Muntele Etna erupe din nou. Aeroportul din Catania suspendă zborurile de sosire

Aeroportul din Catania, Sicilia, a fost nevoit sâmbătă să...

Siegfried Mureșan a depus la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor propuși VIDEO

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a depus sâmbătă, la Parlament,...