Nevoia de a citi

Data:

Mikey, băiatul meu cel mare, mi-a spus că cel mai greu curs a lui în primul an a fost cel care a crezut că vă fi cel mai ușor: cursul de English writing.

Toți studenții de aici, indiferent de unde și ce studiază, trebuie să ia un număr de cursuri în ceea ce numim General education: literatura engleză, scriere, sociologie, istorie, filosofie, economie, etc. – adică cursuri care nu sunt parte din major-ul lor în inginerie sau mate/științe sau orice. Numărul necesar de astfel credite este destul de mare, undeva în jur de 20% din total. Poate un pic mai mult.

Însă ce a făcut cursul de scriere așa de greu [pentru Mikey] este faptul că este oferit de profesori de la Humanities, adică de la Filologie, și mai ales că împreună cu el au fost la curs și studenții de la Filologie.

Deci acest curs de general education pentru Mikey este de fapt unul din cursurile lor pentru degree în filologie. Iar studenții din Humanities, după cum mi-a rezumat Mikey, „are very strong. Unbelievably strong.” [„I thought I am good writer”, mi-a spus el, „until I saw these guys. On Long Island, we are more concerned about STEM, math and sciences. But there are places, where people are extremely focused on the humanities, history, literature, and so on”.]

Pentru că universitățile americane nu sunt segregate pe domenii precum cele românești, studenții nostri iau cursurile de mate de la Facultățile de mate [cu profii lor și împreună cu studenții lor] și nu o versiune dumbed down, adică mate pentru ingineri, cum a fost în cazul meu.

La fel, Istoria este predată de profii din departamentele de Istorie, Fizica de cei de la Fizică, Psihologia de cei de la Pshihologie etc. Nu există variantele soft, adică fizică pentru ingineri, chimie pentru medici, programare pentru filologi. [Dacă vrei să înveți programare și ești la filosofie, atunci te duci și iei cursul pentru studenții de la Computer Science.]

Stanford, unde studiază Mikey, ca orice universitates, inclusiv a mea, are sub aceeași umbrelă de la științe până la umaniste, inginerie, medicină, business, teologie, și orice altceva. Princeton are Divinity School. Cornell include o facultate excelentă de zootehnie. s.a.m.d.

Există puține excepții: una a fost Brooklyn Polytechnic, o universitate veche, specializată în inginerie, însă acum câțiva ani a devenit parte din New York University, fiind absorbită de ei. Alte excepții au fost universitățile cu Institute of Technology în coada, deși s-au extins în timp de la a fi pure engineering schools la a încorpora cam tot în afară de medicină și anumite părți din umanioare.

Citește și: Un proiect de țară: copiii care iubesc școala

Printre puținele universități specializate care mai există sunt Julliard [artă], NY Fashion Institute [modă], NY Institute of Culinary Art [arte culinare].

Însă mă gândeam la Mikey într-una din zile, pe drum spre universitate: chiar dacă i-a fost greu cursul de writing împreună cu tineri care are among the best în the UȘA în scrierere, a fost totuși o oportunitate nemaipomenită pentru el: căci cum poți învață temeinic ceva, dacă nu cot la cot cu și inspirat de cei mai buni?

Școlile mari au obiceiul de a le cere studenților lor să citească continuu. Cei de la Stanford au început anul trecut cu trei cărți recomandate celor de anul I: “Know my name”, “Educated” și “Notes from the Field: Doing Time în Education”.

Sunt cărți despre temele importante de astăzi, așa cum au fost prezentate de universitate în descrierea de la https://news.stanford.edu/report/2021/08/12/2021-three-books-theme-perspective-empathy-hope/: „reclaiming her name, identity and life în the aftermath of a sexual assault„; „a picture of her family life containing all the complications of ardent religious practice, physical abuse, family expectations and her personal coming-of-age” și „process by which children and teens from poor communities and communities of color are suspended and expelled from school more often than their white counterparts, and these expulsions are frequently linked to incarceration at an early age„.

Alți autori recomandați: Chimamanda Ngozi Adichie, Anna Deavere Smith, Chanel Miller, Jamil Zaki, Tara Westover. … Cred că este clar că cei de la Stanford consideră că a studia mult mate și programare nu este suficient ca să înțelegi problemele lumii în care trăim.

Modelul acestor lecturi este celebra listă a Dr. Eliot’s Five-Foot Shelf of Books – clasica listă de must-reads a celor de la Harvard. Cu peste o sută de ani în urmă, Dr. Eliot, pe atunci president la Harvard, a creat o listă de titluri, pe care a considerat că orice absolvent de Harvard trebuie să le citească.

În timp, desigur, lista a devenit celebră și un fel de instrument de PR și marketing: eu mi-am cumpărat volumele legate în piele și cu marginile aurite, căci – deh – ne mutaserăm în casa nouă și ne trebuia mobilă.

Lista are cincizeci de volume, de la Homer la Cervantes, Machiavelli, Goethe, Turgheniev, Tolstoi, Balzac, Dickens, Melville etc. etc. Doar clasici. Impactul cel mai mare în educația tinerilor este îndrumându-i cum să învețe să gândească. Și acolo își are rostul lista.

Și eu am învățat a lot of mate și fizica în scoală, și cu siguranță nu am învățat să gândesc. Mă întreb în ce măsură situația s-a schimbat de atunci sau a rămas la fel. Să știi să rezolvi repede și corect problemele de mate, de fizică, de programare sau să știi să joci bine șah nu înseamnă implicit că știi să gândești.

De fapt, legătură între una și alta este destul de firavă. Rezolvarea de probleme de mate, hai să le luăm pe acestea, implică o abordare reducționistă în care există un set de formule și strategii care sunt întotdeauna valide, oriunde și la orice oră. Demonstrația de la Hunedoara este valabilă și la Timișoara, și dacă o scrii și o traduci, devine de înțeles și-n Afghanistan.

Însă viața nu este deloc așa. Ceva valabil la Hunedoara, poate să nu fie valid la Timișoara, și cu siguranță nu este valid la Smithtown, unde locuiesc eu. Astăzi nu este la fel că ieri și nici ca mâine. Ceva scris în România poate fi profund ofensator aici, și viceversa. Deci, contextul este extrem de important. Nu există adevăr absolut. Și desigur, reducționismul din mate și științe și programare nu funcționează.

Viața nu poate fi redusă la un set de ecuații pe care să le masezi pe stânga și pe dreapta. Viață nu este nici strategie, ca-n șah.

Viața este până la urmă o long list of ușe cases, de situații complexe, de interese care se bat cap în cap, de oameni cu interpretări și experiențe diferite, de abordări care se exclud reciproc. Totul amestecat cu o continuă evoluție a ceea ce înseamnă bine și rău, ce este permis și ce nu.

De aceea este bine de discutat luni bune Iliada și Odiseea, de descusut în toate nuanțele ei, sau operele lui Goethe – să zicem Faust. De aceea cititul clasicilor este esențial.

Noi, la liceul de mate-fizică din mica urbe unde am crescut, am fușerit repetitiv printr-o literatură săracă, nu din vina profesorului, ci pentru că așa postula programa școlară unică.

Istoria a fost o bătaie de joc – ori profesorul nu știa mai nimic dincolo de propagandă ori ne considera așa de tonți încât nu s-a scremut să ne învețe ceva. Bottom line este că n-am învățat nimic nou…

Și am ajuns la Filosofie: doamna era mai mult decât competentă în disciplina ei și chiar ne-a spus la un moment dat – „Trebuie să învățați să deosebiți cultura de noncultură” [cu referință la Păunescu, poetul]. Asta se întâmpla în 1984, când urletele grotești de la Cenaclul Flacăra era entertainment-ul nostru în apatia socialistă. Doar că nu cred că cineva a înțeles ce vrea dânsa să ne spună.

Citește și: Hocus-pocus cu refugiați: Unde se duc copiii ucraineni când se duc?

Eu n-am înțeles o boaba din filosofia predată, nici în liceu și nici în facultate. În modul reducționismului naiv cu care fusesem îndopat, îmi formasem trei, patru răspunsuri pentru examenul de filosofie din facultate, care „se potriveau” indiferent la ce m-ar fi întrebat profesorul.

Concluzia la care trebuia să ajung indiferent de întrebare [ca atunci când te uiți la problemele rezolvate] era superioritatea dialecticii materialiste față de orice altceva. qed. Profesorul mi-a dat zece nu pentru că nu s-ar fi priceput, ci pentru că probabil restul au fost așa de pe lângă subiect încât aiureala mea a părut…

În încheiere, sfatul meu pentru orice educator este următorul: ajutați-vă elevii să învețe să gândească. Începeți cu cititul, chiar dacă predați mate sau fizica sau programare.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Alex Doboli
Alex Doboli
Alex Doboli este professor of Electrical and Computer Engineering la Stony Brook University, The State University of New York.Și-a luat primul doctorat în 1997, în domeniul științelor computerului, la Universitatea Politehnică din Timișoara, iar al doilea, în 2000, în ingineria computerui, la Universitea Cincinnati, SUA.A absolvit Universitatea „Politehnica” din Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un grup de studenți români a solicitat ajutor consular în Turcia, după cutremurul devastator

Un grup de studenți români Erasmus a solicitat ajutor...

Regizorul Stere Gulea: Teambuilding nu este un film

Regizorul și scenaristul Stere Gulea a dezvăluit detalii despre...

Echipă românească de fotbal, prinsă în nebunia generată de cutremurul din Turcia

Un cutremur puternic a lovit sudul Turciei. Fotbaliștii de...

Polițist acuzat de viol, la un pas de eliberare

Judecătoria Cluj-Napoca a respins propunerea parchetului de prelungire a...