Niculae Bădălău, arestat preventiv pentru 30 de zile

Data:

Curtea de Apel Bucureşti a decis luni ca Niculae Bădălău, vicepreședinte al Curții de Conturi, să fie arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi trafic de influenţă, informează Agerpres.ro.

Bădălău este acuzat că i-a oferit mită 170.000 de euro unui primar din judeţul Giurgiu, în schimbul acordării unor contracte de lucrări publice.

Niculae Bădălău a fost reţinut duminică seara de DNA, după care a fost dus luni în instanţă, unde procurorii au solicitat să fie arestat preventiv, propunerea fiind acceptată de judecători.

În schimb, magistraţii au decis ca o complice a lui Bădălău să fie plasată în arest la domiciliu pentru 30 de zile.

Citește și: Afaceri cu bani publici. CJ Neamț și firma fraților Ciocan, aproape de o înțelegere de un sfert de miliard de lei

Contracte cu dedicație

Niculae Bădălău, vicepreședintele Curții de Conturi, a fost reținut duminică seara, după ce a fost audiat la DNA într-un dosar de corupție.

Procurorii îl acuză de dare de mită, în formă continuată și trafic de influență. DNA susține că în august și noiembrie, Nicolae Bădălău i-ar fi cerut unui primar de comună să atribuie un contract privind reabilitarea sistem de alimentare cu apă potabilă, estimat la 7 milioane de lei, unei firme administrată de o rudă sa, lăsând să se creadă că are influență asupra unei persoane din conducerea Companiei Naționale de Investiții (C.N.I.), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanțarea a două proiecte depuse la această instituție de către primăria respectivă.

În plus, „în perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeași primărie îl avea încheiat cu aceeași societate comercială, inculpatul Bădălău Niculae, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit edilului mai multe sume de bani pentru ca în schimb acesta să efectueze în continuare plățile către firma respectivă, chiar și pentru lucrări neconforme.

În același context, după ce, la data de 19 noiembrie 2022, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului remiterea unui procent de 7% din valoarea contractului menționat mai sus (4.903.959,97 lei fără TVA) dar și dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmarea să o obțină pentru aceeași firmă de la primăria respectivă, în data de 25 noiembrie 2022, prin intermediul aceluiași om de afaceri, i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă”, mai arată DNA.

Citește și: Devalizarea Uniunii Tineretului Comunist (UTC), anchetată de DNA. Prejudiciu: 3 milioane de euro în 10 ani

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu)

PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un grup de studenți români a solicitat ajutor consular în Turcia, după cutremurul devastator

Un grup de studenți români Erasmus a solicitat ajutor...

Regizorul Stere Gulea: Teambuilding nu este un film

Regizorul și scenaristul Stere Gulea a dezvăluit detalii despre...

Echipă românească de fotbal, prinsă în nebunia generată de cutremurul din Turcia

Un cutremur puternic a lovit sudul Turciei. Fotbaliștii de...

Polițist acuzat de viol, la un pas de eliberare

Judecătoria Cluj-Napoca a respins propunerea parchetului de prelungire a...