Devalizarea Uniunii Tineretului Comunist (UTC), anchetată de DNA. Prejudiciu: 3 milioane de euro în 10 ani

Data:

Procurorii DNA au trimis în judecată patru persoane din conducerea Fundației pentru Tineret a municipiului București (FTMB). Cei patru sunt acuzați că au devalizat patrimoniul fostei Uniuni a Tineretului Comunist (UTC) cu 15 milioane de lei.

Astfel, au fost trimiși în judecată sub acuzația de abuz în serviciu Ticu Plăcintă, fost președinte al FTMB,  Valentin Mărgineanu, vicepreședinte al SC Tin Management Grup SA, Florin Paul Ionescu, membru al comisiei de Relații Economice, din cadrul FTMB, Laurențiu Bogdan Plăcintă, manager al SC Tin Management Grup SA

Fundația pentru Tineret a municipiului București este o persoană juridică constituită în anul 1990 care a preluat patrimoniul fostei Uniuni a Tineretului Comunist (UTC) din municipiul București (imobile și terenuri aferente). Scopul acestei fundații consta în realizarea și finanțarea unor programe și activități destinate tinerilor și organizațiilor/asociațiilor de tineret.

Citește și: Tu știi să-ți protejezi copilul de agresorii sexuali, l-ai învățat cum să se apere?

Firma căpușă

Potrivit DNA, în perioada 21 iunie 2011 – 08 ianuarie 2020, Ticu Plăcintă, ar fi deturnat obiectul de activitate și scopul special pentru care a fost înființată F.T.M.B., destinația patrimoniului propriu și a resurselor materiale ale organizației de tineret, cauzând prin aceste demersuri fundației pe care o conducea un prejudiciu de 15.725.392 de lei.

Plăcintă și complicii lui au înființat SC Tin Management Grup SA în scopul preluării de către această firmă a dreptului de administrare asupra tuturor imobilelor prezente și viitoare ale FTMB.

Ulterior, după înființarea noii firme, au fost încheiate mai multe contracte (inițial un contract de concesiune, iar ulterior mai multe contracte de asociere în participație), în condiții total dezavantajoase pentru organizația de tineret.

Acest contracte aveau ca obiect predarea, către societatea comercială, a dreptului de administrare a întreg patrimoniului imobiliar prezent și viitor și redirecționarea a 85% din rezultatele financiare obținute în favoarea SC Tin Management Grup SA.

Au furat patrimoniul

Mai departe, au cooptat în cadrul SC Tin Management Grup SA a unei societăți comerciale administrată de Laurențiu Plăcintă, ca asociat, cu un aport în natură constând într-un teren în suprafață de 51.341 m.p. cu construcții speciale, situate într-o comună din județul Argeș și evaluat la 1.902.165 de lei.

În acest mod, FTMB a rămas cu 38,258% din acțiuni, iar societatea administrată de Laurențiu Plăcintă a preluat controlul asupra SC Tin Management Grup SA și implicit și asupra patrimoniului FTMB. deținând 60% din acțiuni;

Printr-o serie de acte adiționale s-a modificat metoda de împărțire a profitului, respectiv 20% din veniturile realizate din exploatarea imobilelor revine FTMB și 80% din venituri revine SC Tin Management Grup SA.

Citește și: Niculae Bădălău, reținut de DNA. Dus la audieri duminică, într-un dosar de corupție

Programele pentru tineri, inexistente

Procurorii mai susțin că prin această metodă, sume nesemnificative de bani din exploatarea patrimoniului FTMB au fost utilizate pentru programe de și pentru tineri.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

SC Tin Management Grup are ca obiect de activitate închirierea și subînchirierea imobilelor.

Potrivit confidas.ro, Tin Management are ca acționari FTMB cu 38% și societatea Tavis Consult cu 60,8%, firmă deținută de Bogdan Laurențiu Plăcintă.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cauza exploziei la blocul din Craiova: o posibilă acumulare de gaze

Cauza exploziei la blocul din Craiova, în urma căreia...

Inspectorii Gărzii de Mediu fac verificări în pădurea deținută de IKEA în Iași | Ziarul de Iași

Cunoscutul producător de mobilier IKEA este acuzat că exploatează...

Explozie la un bloc din Craiova. Un etaj s-a prăbușit. O femeie a murit | VIDEO

Explozie la un bloc din Craiova, în urma căreia...

Gafa uriașă făcută de Ciolacu în Qatar

Gafa uriașă făcută de Ciolacu în Qatar. Greșeala a...