Tu știi să-ți protejezi copilul de agresorii sexuali, l-ai învățat cum să se apere?

Data:

În fiecare zi aflăm despre noi și noi cazuri de abuzuri sexuale comise asupra copiilor, iar statisticile dezvăluie că despre 90% dintre abuzuri nici nu aflăm vreodată, ele rămânând profund îngropate în sufletul și mintea victimelor.

Ești convins că propriul tău copil, sora ta mai mică sau puștii care se joacă veseli în fața blocului nu pot păți așa ceva? Gândește-te mai bine. Și învață să-i protejezi, nu te mai baza doar pe autorități.

O fetiță de 5 ani, care se afla cu mama într-un parc din Tecuci, a fost atinsă în zona intimă de un bărbat necunoscut care, ulterior, a fugit.

O minoră a fost agresată sexual într-un lift din Sectorul 3, de un recidivist în vârstă de 20 de ani, condamnat anterior tot pentru agresarea în lift a unor fetițe de 11 și 13 ani.

Tot în București, un elev de clasa a 4-a a fost bătut și agresat sexual în toaleta școlii de către un coleg de aceeași vârstă.

Un fost antrenor la o echipă de fotbal juniori din Alba Iulia a primit o condamnare la 115 ani de închisoare, în total, pentru 9 violuri comise asupra unor tineri pe care îi antrena.

„Mă învinovățesc pentru că nu știu cum, cu mine în casă, a reușit să mă prostească în asemenea hal un copil de 15 ani”, a declarat în stare de șoc mama unui băiețel de 6 ani agresat sexual în repetate rânduri de unchiul său, adolescent.

Un bărbat din Iași a violat in mod repetat un copil de 6 ani, în timp ce soția era la muncă în străinătate. „Nu am vrut să merg la femei străine ca să nu îmi stric casa”, s-a justificat el în fața judecătorilor, care i-au dat mai puțin de jumătate din pedeapsa maximă pe care ar fi putut-o primi.

Sunt doar câteva dintre cazurile revoltătoare peste care dai cu ușurință doar răsfoind Internetul. Sau despre care ți-ar putea povesti un vecin sau o rudă.

„Copiii trebuie să înțeleagă că ei NU SUNT VINOVAȚI, indiferent de situație”, subliniază apăsat dr. Cătălin Luca, psiholog clinician pentru copii, tineri și adulți, formator la Institutul Național de Magistratură și cadru didactic asociat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, coordonator de proiecte în domeniile: trafic de persoane, justiţie pentru minori, reintegrarea psihosocială a  persoanelor eliberate din penitenciar, abuzul asupra copilului, prevenirea exploatării sexuale, a exploatării prin muncă şi a traficului de copii.

PRESShub l-a invitat pe Cătălin Luca să părăsească pentru scurt timp cabinetul, să vină într-o sală de clasă imaginară, unde să li se adreseze copiilor, părinților și profesorilor deopotrivă și să facă împreună cu noi o scurtă incursiune în mintea pedofililor, explicând pe înțelesul tuturor de ce și cum acționează un agresor sexual, dar mai ales ce trebuie să fie învățați copiii ca să se poată apăra singuri în cazul în care cineva a pus ochii pe ei, cu gânduri necurate.

PRESShub: Vorbiți-ne mai întâi despre infracțiunea în sine, despre câteva tipuri de abuzuri sexuale asupra minorilor, pentru că unii ar putea crede că dacă nu a fost vorba despre un viol, ci doar despre atingeri nepotrivite, atunci nu contează, copilul o să uite cu timpul.

Cătălin Luca: Nu. Odată cu dezvoltarea tehnologiilor și a Internetului, a crescut numărul de abuzuri sexuale și șantaj prin intermediul rețelelor de socializare, mai ales prin cele folosite foarte mult de adolescenți. Deci niciun fel de atingere fizică.

Se folosește șantajul și se solicită victimei să se atingă singură, să se stimuleze singură, să se înregistreze și să distribuie imaginile solicitantului. Uneori, agresorul îi promite victimei că nu se va întâmpla absolut nimic, îi jură că va păstra secretul și așteaptă o singură probă cu care să obțină atingeri și să poată apoi ajunge la șantaj.

Deci sfatul meu pentru tineri este: Niciodată, dar niciodată!, să nu trimiteți imagini cu voi, cu părți ale corpului expuse și care pot fi utilizate cu scopuri sexuale și de șantaj. Nu răspundeți unor astfel de solicitări, blocați-l și anunțați un adult de încredere din jurul vostru. Este extrem de important.

Un alt lucru important este că tinerii, copiii, trebuie învățați diferența dintre atingeri bune și atingeri rele. De ce? Pentru că de multe ori, mai ales când este vorba despre copii mai mici, agresorii normalizează atingerile rele, atingerile care au scopul de a produce satisfacție sexuală agresorului.

Copiii ar trebui să fie învățați și să știe foarte clar diferențele dintre atingeri bune și atingeri rele, precum și cine are voie și în ce context are voie un adult sau altcineva să îi atingă corpul.

De exemplu, când mergi la medic, el poate să te atingă într-o zonă intimă cu acordul unui părinte. Sau, atunci când un părinte desfășoară o activitate de îngrijire (de exemplu la baie), poate să te atingă până la vârsta când ai obținut deprinderea respectivă.

De la 3-4 ani, copiii nu mai au neapărată nevoie de părinți pentru activitățile legate de toaletă și de igienă, trebuie doar supravegheați și întrebați dacă au vreo problemă.

Un alt lucru extrem de important și care trebuie spus copiilor este că ei NU SUNT VINOVAȚI.

Aici mă refer în special la categoria de adolescenți – preadolescenți (dar e valabil și pentru copiii mai mici). Corpul lor se dezvoltă, în el se produce o furtună hormonală. Din punct de vedere emoțional și social sunt imaturi, dar corpul lor poate ajunge la maturitatea unui adult din perspectiva dezvoltării lui și atunci mulți dintre ei se simt vinovați. Sau se simt vinovați că nu au reușit să fugă.

Sau există și situații în care agresorii găsesc o modalitate prin care să le prezinte o serie de consecințe și implicări ale lor, astfel încât să îi determine să păstreze secretul și să fie disponibili și a doua, și a treia, și a cincea oară. Un copil poate fi impresionat și spunându-i-se că i se va face un rău cățelului sau pisicii lui….

Orice formă de amenințare nu trebuie crezută și trebuie spusă imediat unui adult de încredere – părinte, cadru didactic etc.

Iar ceea ce are foarte mare relevanță este ca adultul respectiv să creadă copilul și să meargă cu el pentru investigații serioase la psiholog, Poliție, Parchet, la instituții care sunt responsabile de aplicarea legii.

Vă invit să le răspundeți celor care se întreabă „De ce să îmi pese mie de așa ceva?  Nu e treaba mea, e treaba autorităților, pe mine nu mă afectează în niciun fel”. Cum interpretați dvs, în calitate de psiholog, această atitudine? Este de condamnat sau e una firească?

Ar trebui să înțelegem că ne afectează pe fiecare dintre noi, pentru că putem avea copii, frați, surori cărora li se poate întâmpla asta și este foarte important să avem un spirit civic și să conștientizăm că există consecințe pe termen lung pentru astfel de fapte.

Citește și: Români în Mexic. O perspectivă diferită despre țara cunoscută, nedrept, doar din filmele cu narcotraficanți

Dar cred că aici este și o chestiune de acceptare a faptului că au loc aceste abuzuri sexuale asupra copilului.

Adulților le este foarte greu să gestioneze, emoțional în primul rând, ideea de copil abuzat sexual, pentru că, în general adulții refuză să își imagineze ce se întâmplă între un copil și un adult în timpul unui abuz.

În al doilea rând, cred că este foarte dificil să gestioneze ce se întâmplă după o astfel de dezvăluire, pentru că în urma lor se produc cutremure de magnitudine ridicată.

Există riscuri, în sensul că poate abuzul nu se dovedește, sau poate că părintele copilului vrea să ascundă ce s-a întâmplat (de rușine, de frica stigmatizării, pentru a nu fi el acuzat că nu a avut grijă de propriul copil etc) și atunci există o stare de orbire din cauza acestor factori.

dr. Cătălin Luca,  psiholog clinician pentru copii, tineri și adulți
dr. Cătălin Luca,  psiholog clinician pentru copii, tineri și adulți

E foarte important să avem acest comportament pro-social. Și mai important decât asta este faptul că în Legea 272 există un articol care spune că orice persoană, care prin natura profesiei interacționează cu un copil și are suspiciunea unui abuz are obligația de a raporta acest lucru.

Sună foarte frumos în lege. Tot așa există și obligația de a raporta atunci când observăm violențe familiale în apropierea noastră, dar preferăm să stăm confortabil, să ne facem că nu auzim, să nu fim implicați în proceduri judiciare, să nu fim luați martori, să nu se îndrepte asupra noastră anumite consecințe, pentru că a treia cauză este dorința de a ne proteja de posibilele consecințe din partea persoanelor care sunt suspectate.

Cât de mare este riscul ca o victimă a unui abuz sexual suferit în copilărie să devină la rândul său agresor?

Au fost multe speculații cu privire la victimele care se transformă în agresor prin anii ’80, când a devenit foarte vizibil abuzul sexual asupra copilului prin perspectiva adusă pe agenda publică de mișcarea feministă, care a scos în evidență acest lucru.

Până atunci, dacă nu erau probe de medicină legală, nu se lua nicio măsură, împărtășindu-se viziunea lui Freud că e un complex nerezolvat și e vorba despre imaginația, fantasmele copilului.

Atunci s-a apreciat că în jur de 70-80% dintre copiii care au fost victime ale abuzurilor sexuale sunt potențiali agresori. Ulterior, au fost făcute multe cercetări în acest sens și rezultatele lor au temperat lucrurile și se pare că riscul este undeva la 20-30%.

Este vorba despre foarte multă furie, frustrare, dorință de răzbunare care se combină cu mulți alți factori. Iar aceste persoane nu au neapărat un comportament repetitiv de a abuza copiii. Deci nu putem spune că aceasta ar fi o consecință.

În schimb, mai degrabă întâlnesc în activitățile de evaluare în calitate de psiholog clinician femei mature, de 30-35-40 de ani, care se adresează psihologului pentru alte probleme și care, pe parcursul câtorva ședințe de consiliere sau psihoterapie scot la suprafață informații de genul: „Știți, nu am vorbit niciodată cu nimeni, am mai fost la psihologi până acum (sau am un duhovnic), dar în realitate viața mea emoțională este distrusă, sunt amorțită pentru că atunci când aveam 10 ani, 15 ani sau în liceu am fost abuzată (fie de de un coleg, fie de un unchi, fie de un vecin adult). Am încercat să uit, am făcut eforturi foarte mari”.

Multe dintre ele sunt în depresie severă, dar nu vezi o cauză – au un soț iubitor, au copii, nu au rate, nu au datorii, nu sunt în risc la serviciu și cu toate astea calitatea vieții emoționale, sociale, este puternic  afectată.

Citește și: Cazul Brașov. De ce nu-și iubește și nu-și protejează România copiii?

Deci mai degrabă găsim victime care au tăcut, au păstrat secretul, au încercat să rezolve singure, prin tăcere sau, prin negare sau prin uitare. Dar care Nu au devenit agresori.

Sunt desigur și situații în care furia, revolta, mai ales pe fondul crizei adolescentine, determină victimele să se transforme în potențiali agresori, în mod special pentru că au această confuzie relațional-emotivă: au înțeles că asta înseamnă afectivitate sau că de aici poate obține satisfacție sexuală.

Câteva cercetări au concluzionat că acest comportament este generat de faptul că atunci când au fost abuzate aceste persoane, agresările au produs satisfacție sexuală în timpul abuzului, ceea ce a determinat apariția acestui mecanism.

Deci riscul nu este atât de mare în acest sens, ci mai degrabă vorbim despre un risc cu privire la secret-tăcere-uitare.

Pedofilia în sine nu reprezintă o faptă penală, ci este definită ca fiind o tulburare psihică. Cei care abuzează sexual de copii au toți probleme psihice?

Într-adevăr, avem în Codul Penal articole despre relații sexuale cu minori, dar nu avem termenul de pedofil. Pedofilia era considerată o boală psihică, este în continuare trecută în Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mintale (DSM). Modificarea care a apărut ține de faptul că pedofilia nu este o alegere sexuală.

În general se credea despre pedofili că sunt heterosexuali și că e o chestiune pe care o fac pentru distracția lor. Mai nou s-a descoperit că nu este o alegere sexuală, ci este o determinare, ceea ce revoluționează sistemul de evaluare-înțelegere.

Există inclusiv programe pentru pedofili care aveau la bază teoriile cognitiv comportamentale și acum sunt restructurate tocmai din această perspectivă.

Nu este o alegere și este extrem de important ca ei să fie monitorizați. Dar foarte puțini (sau poate deloc) dintre pedofili vor spune despre ei lucrul ăsta, pentru că știu cât este de sancționat și știu și care este sancțiunea comunității, pe lângă sancțiunea dată de lege.

Unii dintre ei sunt profesioniști foarte buni. În cariera mea profesională (deși nu sunt specializat în pedofili sau în agresori sexuali, eu sunt specializat în victime, țin să subliniez acest lucru), am întâlnit victime ale căror agresori au fost persoane cu un statut socio-economic ridicat sau foarte ridicat, persoane credibile și cu carieră profesională, despre care foarte greu ai fi putut să îți imaginezi că ar putea face un astfel de lucru, până la ciobani la stână care agresau copiii neglijați care veneau acolo ca să îi ajute la munci.

Cum descifrați cazul de la Iași, prezentat mai sus, care pe mine m-a uluit pur și simplu ?

Înțeleg că soția era plecată în străinătate și evident a existat atracție sexuală față de copil.

Ceea ce se știe despre pedofili este că încă de la vârsta de la care încep să simtă atracție sexuală, preadolescență-adolescență, ei simt atracție sexuală și față de copii. Este evident. Ei nu spun asta, încearcă să se controleze, dar simt atracție sexuală și față de copii.

Citește și: Firul roșu care leagă traficanții români din Kosovo, cocaina găsită accidental în Delta Dunării și atentatul din Arad

Un alt lucru care mi-a atras atenția în acest caz a fost faptul că pedeapsa dată agresorului a fost mult redusă de judecători. Ținând cont de vârsta și vulnerabilitatea victimei, de consecintele agresiunii pe termen lung, pedepsele nu ar trebui să fie mult mai mari în astfel de cazuri? De ce sunt atât de mici?

Nu am o explicație, dar vă pot spune ce se întâmplă în SUA și Marea Britanie. Acolo pedepsele sunt mult mai mici decât la noi, iar detenția se dă doar în cazuri de violență folosită asupra copiilor.

Cum s-a ajuns la concluzia asta? Pentru că sunt persoane care pot produce social, iar acolo agresorii sunt monitorizați. Există registre în care sunt trecuți (acum a apărut și la noi Registrul agresorilor sexuali), după care sunt monitorizați cu brățări.

Există state în SUA în care se anunță „Pe strada voastră s-a mutat un pedofil” sau se pune o bulină pe casă. Nu au voie să aibă profesii prin care intră în contact cu copiii. Sunt foarte atent monitorizați și li se oprește inclusiv din salariu o sumă pentru costurile cu monitorizarea lor.

Nu aș vrea să înțelegeți că le țin partea, nici vorbă, eu lucrez cu victimele. Am făcut un curs despre Agresorii sexuali în 2005, cu John Bergman, dar după primul modul m-am oprit. I-am dat mâna și i-am spus că eu lucrez cu victime de o bună perioadă de timp și nu pot să mă disociez, în ciuda faptului că lui i se părea că m-aș putea pricepe foarte bine. Nu am putut face asta, am renunțat, mi-a respectat decizia, lucrez în continuare cu victime.

Nu aș putea să lucrez pe evaluarea sau consilierea agresorilor sexuali nici într-un caz. Nu e compatibil cu structura mea și cu experiența profesională.

De un an avem și noi un Registru al Agresorilor Sexuali, însă nu pare să ajute foarte mult. Avem ca exemplu cazul de la Brașov, în care polițiști din trei județe au bâjbâit în căutarea agresorului, deși figura în registru. Noi de ce nu informăm comunitățile, de ce nu le punem agresorilor brățări de monitorizare?

Știu că în Iași există un centru pilot pentru astfel de brățări. E încă la început și probabil o să mai dureze o perioadă mare de timp până când sistemul va lucra eficient, dar sunt primii pași.

În privința comunității, nu anatema care i se pune pedofilului e problema, din punctul meu de vedere, (deși vorbim despre drepturile omului) pentru că este o infracțiune pe care el a comis-o și este un comportament pe care nu și-l poate controla, existând riscul ca el să recidiveze.

Problema care se pune foarte serios este cum gestionăm furia comunității, pentru că e foarte posibil ca cei din comunitate să se răzbune pe el, inclusiv să îi fie pusă viața în pericol. Să nu uităm că și în penitenciare este o cutumă: știm care este „tratamentul” pe care îl primesc agresorii și în mod special pedofilii.

Sunt și state din SUA unde există aceste dileme, acolo legislația diferă de la stat la stat.

Să lăsăm lucrurile să își urmeze cursul firesc și să sperăm că Poliția va aloca bani serioși din buget pentru această monitorizare. Să sperăm că vor fi specializați și desemnați polițiști care să se ocupe de asta, că vor exista brățări cu tehnologii cât mai actuale și că se va realiza o monitorizare bună, eficientă, a acestor persoane, astfel încât să reducem riscul și numărul copiilor abuzați.

Ce părere aveți despre castrarea chimică a pedofililor care au comis agresiuni? Există și această soluție adoptată în câteva țări, există argumente pro și contra, Parlamentul României a respins două astfel de inițiative legislative.

Castrarea chimică nu este funcțională. Sunt agresori castrați chimic care au continuat să agreseze.

Ea reprezintă o formă de răzbunare, de furie a comunității față de comportamentul sexual al agresorilor, și față de suferința victimelor. Dar nu este soluția potrivită, de asta nu există în foarte multe țări, iar instituții internaționale importante nu recomandă castrarea chimică.

În afară de agresori și de victime, mai există o categorie – traficanții de copii. Ce fel de oameni sunt aceștia, mai ales atunci când vorbim despre membri ai aceleiași familii? Un tată și-a vândut fiica, o fată și-a traficat sora mai mică. Cum gândesc oamenii aceștia?

Aici avem o problemă serioasă, în primul rând pentru că nu este pedepsit consumatorul. Din punctul meu de vedere, ar ajuta foarte tare o legislație care să pedepsească și consumatorii.

În al doilea rând, cei mai mulți dintre copiii care sunt victimizați, agresați sexual, provin din medii familiale în care ei sunt neglijați, abuzați. Familia respectivă trăiește la un nivel ridicat de sărăcie. Membrii familiei au serioase probleme, inclusiv mentale, emoționale, au probleme legate de valori.

În momentul în care îți dai pe mâna traficanților sora sau fratele, când îți duci copilul pentru exploatare sexuală, înseamnă că valori legate de familie, de sănătate, valori legate de durere și traumă, valori legate de responsabilitate nu mai există. În schimb, există valoarea banului și ideea de a trăi de pe o zi pe alta. Așa ajung să facă lucruri de genul ăsta pentru că le este la îndemână, din păcate.

Le numim distorsiuni cognitive, adică gânduri, idei iraționale. Multe dintre ele vin din traumă, din părinți care au fost traumatizați la rândul lor, pentru că altfel avem și familii extrem de sărace dar care au valori, care nu își bat copiii, care nu consumă alcool în exces, care muncesc responsabil, în care poți să ai încredere.

Cum pot fi ajutați copiii care trăiesc în acele medii cu risc mare de abuz?

Prevenirea abuzurilor asupra copilului este o componentă a Educației sexuale. Există o rezistență crescută față de Educația sexuală și atât timp cât ea pare un subiect mai degrabă asociat cu Kama Sutra, această rezistență de tipul „Nu vorbi despre lucrurile care sunt rușinoase” rămâne.

Așa cum întâlnesc și părinți care sunt foarte surprinși de copilul lor, care e în clasa a treia, are telefon mobil din clasa întâi sau chiar de la grădiniță și descoperă pornografie pe Internet și are multiple accesări.

Părinții vin și îl prezintă la cabinetul psihologului ca fiind un monstru. NU, copilul acela nu este un monstru.

Părinții nu l-au supravegheat, nu au pus control parental pe telefon, nu au discutat cu copilul lor despre atingeri bune, atingeri rele etc.

Sau vin la psiholog adolescenți cu serioase probleme de percepție pentru că ei consumă pornografie încă din clasele primare sau gimnaziale. Tânărul își imaginează că universul romantic cu actuala lui parteneră (sau iubită sau primă relație romantică) trebuie să fie ca în filmele pe care le-a vizionat și atunci este foarte complexat.

E extrem de importantă EDUCAȚIA, dar trebuie văzută cu foarte multă seriozitate.

Comunitatea trebuie să înțeleagă asta, iar aici mass-media are un rol extrem de important. Nu doar să se prezinte un caz de viol sau de abuz sexual cu violență, la ora știrilor de maximă audiență, iar telespectatorul să spună: „Mie nu mi se poate întâmpla asta, refuz să mă uit”, ci trebuie să se desfășoare campanii de informare, de conștientizare. Să se prezinte soluții, să se spună unde anume să raportezi atunci când ai suspiciuni de abuz sexual asupra copilului.

Citește și: Un tată și-a vândut fiica. Cum a dezvăluit o comandă online pentru mâncare o uriașă rețea de trafic

Dacă ați avea toată puterea necesară și dreptul la o unică măsură care să ajute la scăderea numărului de agresiuni sexuale asupra copiilor, la prevenirea lor, care ar fi acea măsură pe care ați lua-o?

Nu există o baghetă magică și nu există o singură măsură, dar eu m-aș uita la cele mai utilizate canale la care au acces copiii, și aici vorbim despre Internet. Aș încerca să desfășor o campanie de conștientizare, pe Tik Tok, pe Facebook, pe Instagram, pe toate rețelele sociale pe care copiii le folosesc. Aș face spoturi adaptate nivelului lor de înțelegere, astfel încât să nu fie ofensatoare pentru ei, dar să le ofere o soluție, și le-aș promova la nesfârșit, pentru că prevenția de doar 6-9 luni nu este suficientă. E nevoie de activități continue de prevenire.

Asta aș face, dar fără să am așteptarea unei modificări fantastice. Însă eu cred că asta ar crește cazurile de raportare de abuz sexual care se vor confirma și ar duce la o instrumentare a unui număr mai mare de cazuri.

Așa cum spunea și Organizația Mondială a Sănătății, 90% din cazurile de abuz sexual asupra copilului rămân nedescoperite.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

STOP AT
Camelia Badea
Camelia Badea
Camelia Badea este jurnalist. A activat la Realitatea TV între 2005 și 2007, ca editor baze de date și documentarist și a fost reporter la Ziare.com, din 2008 până în 2020. A fost senior editor și coordonator la Spotmedia.A mai lucrat la Institutul Român de Istorie Recentă, Centrul pentru Studii Politice şi Analiză Comparativă.A absolvit Facultatea de Matematică din cadrul Universității București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Polițist acuzat de viol, la un pas de eliberare

Judecătoria Cluj-Napoca a respins propunerea parchetului de prelungire a...

Comisar european: Bulgaria şi România nu mai trebuie să facă nimic pentru Schengen

Oficiali europeni recunosc că România şi Bulgaria sunt ţinute...

Șeful CJ Iași s-a îmbogățit pe seama unei femei care trăiește într-o garsonieră

Leonora Istrate are 68 de ani, o boală incurabilă...

Județele care rămân fără copii. Datele INS confirmă dezastrul demografic

În Caraș - Severin, numărul copiilor de sub 14...