Percheziții DNA la Poliția Locală București și Poliția Capitalei, într-un dosar privind achiziții de echipamente

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2022-2023, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziție publică privind achiziționarea unor echipamente pentru dotarea poliției locale și a poliței naționale.

Citește și: Cum afectează pensionările masive funcţionarea Justiţiei la Iaşi? Sentinţe întârziate, magistraţi copleşiţi, dosare studiate în ritm alert

„În cursul zilei de 30 ianuarie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în cinci locații, situate pe raza municipiului București și a județului Călărași, din care trei sunt sedii ale unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, precizează, luni, un comunicat DNA.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Apele murdare ale UDMR: cum poluează interesele de partid râurile Ier și Barcău

Vreme de un deceniu, o companie înființată de primarii...

N. Dan, Tomac și ecuația cu rezultat unic – AUR

Soluția propusă de președinte cu Tomac premier e o...

„NOUA (dez)ORDINE ENERGETICĂ”: o dezbatere și lansarea cărții lui Cosmin Păcuraru

„Astăzi energia este o problemă multidisciplinară la rezolvarea căreia...