Peste 30.000 de pacienţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara, după restricţiile impuse de pandemia de COVID

Data:

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Timişoara, dr. Cristian Oancea, a declarat, luni, că după pandemia de COVID a urmat o adevărată „explozie” a infecţiilor respiratorii, mult mai numeroase decât în perioada pre-pandemică.

Astfel, 5.350 de bolnavi au fost internaţi, 21.904 pacienţi au fost consultaţi în ambulatoriul spitalului, inclusiv în dispensarul TBC, iar 15.280 au beneficiat de internări de zi în anul 2022.

„Cifrele sunt mai mari decât cele din perioada de dinainte de pandemie. Am observat o creştere însemnată îndeosebi în cazul afecţiunilor pulmonare. Ultimele luni ale anului trecut au adus, practic, o explozie a infecţiilor respiratorii.

Citește și: Un pod prea apropiat. Austria, Rusia și România în Schengen

Şi este normal să se întâmple aşa, după ce timp de doi ani ne-am protejat purtând măşti, acum am dezvoltat o sensibilitate accentuată, iar sezonul gripal ne-a lovit destul de puternic. Gripe, viroze, infecţii acute ale căilor aeriene superioare, chiar pneumonii sau bronhopneumonii.

Am avut situaţii în care pacienţii au dezvoltat insuficienţă respiratorie acută şi au necesitat oxigen suplimentar”, a afirmat Cristian Oancea, potrivit Agerpres.

El a spus că, în acelaşi timp, a constatat o creştere a patologiei tuberculoase, ceea ce se traduce în creşterea asistenţei medicale şi tratament pentru aceşti pacienţi.

Citește și: Presiuni asupra directorilor Transelectrica, pentru a afla cine a spus presei despre primele exorbitante de Crăciun

În perioada pandemiei, bolnavii cu tuberculoză au beneficiat de tratament şi consult de specialitate prin dispensarul TBC, dar anul trecut numărul lor şi severitatea cazurilor au crescut faţă de perioada pre-pandemică.

Oancea a menţionat că anul 2022 a adus şi triplarea numărului de investigaţii făcute cu ajutorul rezonanţei magnetice. Aproape 2.000 de persoane au beneficiat de RMN şi s-au realizat peste 2.000 de CT-uri pacienţilor internaţi şi aproape 400 de investigaţii CT pentru cei veniţi în regim de ambulatoriu.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Spitalul „Victor Babeş” Timişoara / Facebook)

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un nou contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai din București

Un nou contract pentru reabilitarea liniilor de tramvai din...

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată. Ce i se reproșează | Revista 22

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată, joi, într-un...

Festival Holistic la Iași | Ziarul de Iași

Festival Holistic la Iași, evenimentul va avea loc în...

Tânără reținută după ce a furat banii părinților și i-a înlocuit cu bancnote false

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești –...