miercuri, 20 octombrie 2021
spot_img
AcasăProiecte editorialeFacts not FakePing-pong cu oameni la conducerea DSP Caraș-Severin

Ping-pong cu oameni la conducerea DSP Caraș-Severin

Județul era lăudat că a gestionat bine criza provocată de coronavirus și a avut un număr mic de infecții față de vecinii din Timiș sau Hunedoara. Totuși, directorul DSP Caraș-Severin, Dănilă Miloș, a fost suspendat și înlocuit cu liberalul Romeo Dumitrescu, medic chirurg și fost președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin.

Prefectul Cristian Gâfu îi reproșa lui Miloș o bâlbâială a personalului Direcției de Sănătate Publică (DSP), care ar fi afectat anchetele epidemiologice ce trebuiau făcute, dar și faptul că inspectorii DSP răspund greu la numerele de telefon puse la dispoziția populației.

Pe fondul stării de urgență și sub acest pretext, pe 10 aprilie s-a luat decizia schimbării din fruntea DSP Caraș-Severin a juristului Miloș Dănilă cu un medic, dr. Romeo Dumitrescu (foto jos). Dar și a reinstalării la conducerea Spitalului Județean de Urgență Reșița a unui (presupus) jurist, experimentat în comercializarea de iaurturi, Waldemar Murgu.


„Potrivit Ordinului 434 din 10.04.2020 al Ministerului Sănătății, semnat de dr. Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, începând cu data prezentului ordin domnului jr. Miloș Dănilă i se suspendă temporar, pe perioada stării de urgență, raporturile de serviciu. Prin Ordinul 435 din 10.04.2020, pe perioada stării de urgență, dl dr. Romeo Dumitrescu se numește pe funcția publică vacantată temporar director executiv al DSP Caras Severin”, anunța Compartimentul de Comunicare și Relații Publice Caraș-Severin.

___________________________________________________________________________
CITEȘTE ȘI:

Politizarea spitalelor sub pretextul luptei cu COVID-19

Detaşarea care a lăsat DSP Galaţi fără conducere

PSD și PNL și-au smuls din mâini șefia spitalelor din Argeș

Cel mai mare spital din județul Hunedoara, lovit de epidemia politică de patru ani

La Arad, COVID-ul a „ras” mai mulți șefi din sistemul sanitar   

Timișoara. De-a „Spânzurătoarea” cu managerii din sănătate
___________________________________________________________________________

În baza faptului că, pe perioada pandemiei, toate unitățile sanitare aflate în subordinea autorităților administrației publice locale au fost transferate în coordonarea Ministerului Sănătății, tot astăzi ni se spune, pe căi neoficiale însă, că ministrul Sănătății a luat decizia suspendării contractului de management al Alinei Stancovici și numirea în locul acesteia, la Spitalul Județean de Urgențe Reșița (SJUR), a celui care își pierduse funcția de manager în 16 martie 2020, Waldemar Murgu.

Este vorba despre aceeași persoană care a condus din interimat în interimat Spitalul Județean de Urgență, fără a trece testul niciunuia din concursurile organizate acolo.

Reînscăunarea lui Murgu a durat doar până la sfârșitul stării de urgență, moment în care urma să-și reintre în drepturi și obligații Alina Stancovici, respectiv contractul de management încheiat între aceasta și Consiliul Județean Caraș-Severin.

„Până la această oră, în binecunoscutul spirit al transparenței în comunicare impus de Executiv, nu am primit nicio explicație oficială privind schimbările operate în sistemul de sănătate din Caraș-Severin. Dacă nici nu o vom primi, ne vom vedea nevoiți să ne dăm cu părerea. Cu părerea noastră de specialiști în toți și-n toate” scria la acea oră Resita.ro, jurnaliștii de acolo acuzând grav o posibilă infodemie generată de lipsa de comunicare a oficialităților.

Publicația a revenit cu un UPDATE la ora 17.40, când a dat Dumnezeu și au venit, parțial, confirmările.


Ordinul mai aducea o surpriză: dr. Jaro Norbert Marșalic îl înlocuiește în funcție, pe perioada situației de urgență, pe directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Reșița, dr. Violeta Moroșoi, potrivit documentului semnat de ministrul Sănătății.

Telenovelă galben-albastră

Surprizele nu aveau să se oprească aici. Pe 18 mai, directorul DSP Caraș-Severin, dr. Romeo Dumitrescu își anunța demisia și șoca pe toată lumea, cu atât mai mult cu cât Guvernul anunțase deja că managementul spitalelor rămâne la Ministerul Sănătății și pe perioada stării de alertă.

Demisia s-a dovedit una strategică, căci, în urma încetării stării de urgență a revenit pe postul de manager Dănilă Miloș. Dar doar pentru câteva ore. Căci tot prin ordin al ministrului Sănătății, Miloș a fost detașat la conducerea DSP Giurgiu, așa că DSP Caraș-Severin a rămas, practic, fără director, mai bine de 4 zile.

După câteva zile în care a funcționat fără un director executiv, DSP Caraș-Severin urma să aibă un nou (vechi) șef. Printr-un ordin semnat de secretarul de stat Horațiu Moldovan, chirurgul Romeo Dumitrescu a fost numit, din nou, în funcția de director executiv al DSP Caraș-Severin.


„Potrivit Ordinului 750/22.05.2020 al Ministerului Sănătății, dr. Romeo Traian Dumitrescu revine pe funcția de conducere temporar vacantă de director executiv al DSP Caraș-Severin, pe perioada stării de alertă. Ordinul este semnat de secretarul de stat din Ministerul Sănătății, dl. Horațiu Moldovan și prevede că va înceta de drept în cel mult 30 de zile de la încetarea stării de alertă”, informa purtătorul de cuvânt al DSP Caraș-Severin, Daniel Botgros.

Vă reamintim, medicul Romeo Dumitrescu a fost numit în funcția de director executiv al DSP Caraș-Severin pe 10 aprilie, printr-un ordin semnat de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

La aceeași dată, Dănilă Miloș era suspendat din funcție pe durata stării de urgență. Luni, 18 mai, după încetarea stării de urgență, Romeo Dumitrescu a demisionat din funcție, iar Dănilă Miloș a revenit la conducerea DSP Caraș-Severin.

Pentru foarte scurt timp, însă, deoarece, începând de miercuri, 20 mai, a fost detașat la DSP Giurgiu, ca director executiv, iar postul din Caraș-Severin a rămas neocupat până când a revenit Romeo Dumitrescu. (Eugen Cotarcea)

Cican nu vrea concurs dar vrea manager

Cu cântec a fost și schimbarea managerului Adrian Cican de la conducerea Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș, deși fusese numit chiar de către primarul liberal Felix Borcean.

Numai că Felix Borcean, deși ales pe listele PNL, a fost sancționat de filiala județeană, la propunerea lui Marcel Vela. Deși nu a fost exclus, a fost schimbat de la președinția PNL Caransebeș și exclus din Biroul Permanent Județean al PNL, după ce un adevărat scandal a izbucnit între primarul Felix Borcean și liderul județean al partidului, actualul ministru de Interne Marcel Vela.

Considerat omul lui Borcean, Adrian Cican a fost destituit de la conducerea Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș, ce fusese desemnat ca spital suport pentru COVID 19. Potrivit prefectului Cristian Gâfu, Primăria Caransebeș ar fi organizat un concurs pentru postul de manager al SMU Caransebeș, la care ar fi urmat să participe și Adrian Cican, dar anulat între timp de către Primăria Caransebeș, pentru că Cican fusese numit interimar pentru următoarele 6 luni.

Mai mult, prefectul îl acuza că, în plină pandemie și stare de urgență, Cican ar fi organizat un eveniment la spital, o inaugurare a stației de oxigen și a unui aparat de analize PCR, dar care nu sunt funcționale nici măcar la ora la care noi publicăm articolul!

În locul lui Adrian Cican a fost numit dr. Călin Grozăvescu, fost membru PNL și coleg cu Felix Borcean iar primarul Caransebeșului a anunțat că, imediat după expirarea stării de urgență îl va numi din nou pe Adrian Cican manager la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș.

Ceea ce a și făcut într-o amplă conferință de presă pe 15 mai, dar a intervenit din nou prefectul Cristian Gâfu, care a explicat că mandatul lui Călin Grozăvescu a fost prelungit prin ordin al ministrului Sănătății și că, oricum, managementul spitalelor județene și municipale a rămas la Ministerul Sănătății, așa că numirea semnată de Felix Borcean este nulă.

Managerul demis, Adrian Cican, nu s-a mulțumit cu explicațiile oficiale primite de la prefect și l-a chemat în judecată pe ministrul Nelu Tătaru, dar și pe actualul manager Călin Grozăvescu. Cererea de chemare în judecată a fost transmisă Curții de Apel Craiova, deoarece Adrian Cican are domiciliul legal în județul Mehedinți.

Cican cere instanței să anuleze ordinul de ministru prin care se dispune schimbarea sa pe motiv că acest ordin nu prezintă și motive bine întemeiate pentru care este demis și spune că legea prevede că astfel de schimbări nu pot fi făcute discreționar, la simpla dorință a unui ministru.

Procesul a și avut un prim termen de judecată pe 20 mai, dar la dosar nici ministrul Nelu Tătaru și nici dr. Călin Grozăvescu nu au depus un răspuns la întâmpinare sau vreun alt document, așa cum ne-a informat Biroul de presă al Curții de Apel Craiova. La acest prim termen Adrian Cican a ales să modifice acțiunea așa că a fost nevoie ca cererea lui Cican să fie comunicată și ministrului sănătății, respectiv dr. Grozăvescu, fapt pentru care s-a acordat un nou termen pentru 17 iunie.

Contestații, faza pe CNCD

În schimb, Alina Stancovici, managerul suspendat al Spitalului Județean de Urgență din Reșița nu a ales numai calea instanței ci a anunțat, potrivit Express de Banat, că l-a reclamat pe ministrul Tătaru și pe prefectul Gâfu la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării: „În plângerea înaintată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Alina Stancovici (foto jos) arată că experiența profesională și cunoștințele sale sunt evident superioare celor pe care le are Waldemar Murgu, dar cu toate acestea a fost suspendată fără nicio justificare.

Se motivează totodată că Murgu a absolvit Facultatea de Drept în cadrul Universității Vasile Goldiș Arad, dar nu este menționată nicio specializare în management, iar vechimea în domeniu nu este îndestulătoare.

Mai mult, experiența lui Murgu ar fi în vânzări, nicidecum în management! În schimb, Alina Stancovici a absolvit două licențe în profil administrativ și economic, precum și un masterat și doctorat în management” scrie Express de Banat.


Dacă CNCD nu s-a pronunțat încă pe această speță, Curtea de Apel Timișoara a respins cererea Alinei Stancovici de anulare a ordinului de ministru prin care îi este suspendată activitatea. Decizia Curții de Apel poate fi recurată la Înalta Curte de Casație și Justiție, nefiind definitivă.

Despre redacția informală #CovRoMd

Rețeaua informală #CovRoMd cuprinde 27 de publicații de nivel local, regional, național, reprezentate de PressHub: Express de Banat (Caraș-Severin, Timiș), Mesagerul de Sibiu (Sibiu), Monitorul de Cluj (Cluj), Alba24.ro(Alba, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Sibiu, Timiș), Gazeta de Dimineață (Hunedoara), Argeșul Online (Argeș), Epoch Times Romania (național),Monitorul de Botoșani (Botoșani), Oradea Press (Bihor), eBihoreanul(Bihor), Átlátszó Erdély (Harghita, Covasna, Cluj, Bihor, Satu Mare, Mureș), Revista 22 (national level), Zi de Zi (Mureș), Jurnalul Văii Jiului (Hunedoara), Arad24.net (Arad), Banatul Azi (Timiș, Arad, Caraș-Severin), inRoman.ro (Neamț), Resita.ro(Caraș-Severin), Liber în Teleorman (Teleorman), Info Sud-Est(Tulcea, Constanța), Jurnalul de Argeș (Argeș), Crișana (Bihor), Transilvania Reporter (Bistrița-Năsăud, Cluj, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj), Gazeta de Sud (Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Olt), Viața Liberă (Galați), Ziarul de Iași (Iași) și Vrancea24 (Vrancea). 

La nivel european, rețeaua include partenerul EURACTIV.ro (parte a rețelei pan-europene EURACTIV, prezentă în 14 țări, cu sediul central la Bruxelles), la nivelul Republicii Moldova, report.md, și, la nivelul unei comunități de 5,6M de utilizatori în România și 1M în diaspora românească, HotNews.ro, prin platforma de dezbateri interactive, LIVE VIDEO #deladistanță.

Cristian Franț
Jurnalist de investigații din Banat, a avut numeroase colaborări atât cu presa locală, cât și cu cea centrală, dar și activități în mediul ONG. Corespondent Realitatea TV, autor a numeroase anchete în Adevărul, a semnat și pentru Express de Banat sau Puterea. Acum scrie pentru Reșița.ro și este editor coordonator al cotidianului online Știri din Banat.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE