PNL reia negocierile cu PSD. Ce vor liberalii, ce revendică social-democrații

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Liderii PNL şi PSD se întâlnesc joi, începând cu ora 14.00, la Parlament, pentru discuții în vederea ieşirii din criza guvernamentală care durează deja de mai mult de două luni. Potrivit, HotNews.ro, întâlnirea vine în contextul în care PNL a anunţat că încearcă să contureze o majoritate în jurul unui premier liberal, în timp ce PSD intenţionează să meargă la Cotroceni cu o propunere proprie.

PNL reia negocierile cu PSD, dar insistă pe majoritate în jurul unui premier liberal

Florin Cîţu susține că singurul mandat pe care îl va avea PNL la întâlnirea de joi cu reprezentanții PSD este acela de a-i convinge că „singura majoritate de a trece România prin criză poate fi creată în jurul PNL”.

Cîțu a spus, miercuri seară, că a avut o discuţie la telefon cu Marcel Ciolacu, iar întâlnirea PNL-PSD va fi joi la Camera Deputaţilor. Întrebat cu ce mandat merg liberalii la discuții, Florin Cîțu a afirmat că există „un singur mandat – acela de a avea o majoritate în jurul PNL pentru a trece peste această criză”.

Articolul integral, pe HotNews.ro!

Citește și:

Violeta Alexandru a demisionat din grupul parlamentar al PNL (presshub.ro)

Deputatul Adrian Miuţescu s-a retras din grupul parlamentar PNL la câteva ore după ce polițiștii judiciari i-au reținut telefonul – PressHub

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Ilie Bolojan: Undă verde pentru proiectul de infrastructură care leagă România de Republica Moldova

Premierul Ilie Bolojan a participat astăzi la semnarea a...

Retrospectiva TIFF.25 la București

După ediția aniversară desfășurată între 12 și 21 iunie...

Aktual24 | Guvernul ar putea plafona din nou prețurile la carburanți, dacă ieftinirile nu ajung la pompă

Premierul interimar Ilie Bolojan spune că Guvernul urmărește evoluția...

Înalta Curte, CSM și președinții curților de apel acuză presiuni asupra justiției după comunicatele PNL la adresa instanțelor

Instanța supremă, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și președinții...