Poliția și penitenciarele ies în stradă, din cauza „celei mai mari crize economice și sociale din ultimele decenii”

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Poliția, penitenciarele și militarii rezerviști se alătură protestului din fața Guvernului României organizat de C.N.S. Cartel ALFA, joi, de la ora 11:30.

Polițiștii de penitenciare și polițiștii reprezentați de Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), respectiv Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) vor protesta în Piața Victorie..

„România se află în fața celei mai mari crize economice şi sociale din ultimele decenii, care se agravează cu rapiditate în lipsa unor soluţii adecvate ale decidenților politici. Preţurile la alimente şi la bunurile de bază au explodat, în timp ce veniturile românilor au rămas pe loc.

Rata inflaţiei a ajuns la două cifre și prevestește: falimente în lanţ, creșterea șomajului și prăbuşirea puterii de cumpărare a românilor, cu efecte catastrofale asupra calității vieții profesionale și personale a angajaților instituțiilor de forță ale statului, dar și a lucrătorilor din mediul privat.

Citește și: Kremlinul influențează din nou alegerile din SUA. Propaganda rusească, susținută de candidați

Norma de hrană și norma de echipare ale angajaților din familia ocupațională apărare, ordine publică și securitate națională au rămas la valoarea anului 2009, iar salarizarea s-a blocat la nivelul anului 2020, cu mici creșteri în vara acestui an, care nu acoperă nici măcar inflația. Lăsați la coada interesului politicienilor, polițiștii, militarii și polițiștii de penitenciare supraviețuiesc, nu trăiesc”, arată Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor.

Sărăcirea polițiștilor, militarilor și polițiștilor de penitenciare conduce inevitabil la scăderea rolului fundamental al instituțiilor de forță și apărare de a menține securitatea României și siguranța cetățenilor împovărați de taxe și prețuri alarmant de crescute și maximizează riscul apariției corupției în rândul oamenilor legii, preocupați mai mult de menținerea unui nivel de viață „de supraviețuire”, decât de îmbunătățirea activității profesionale, avertizează sindicaliștii.

„Politicienii se duelează în replici de suburbie în Parlament, minimizând solemnitatea celei dintâi instituții fundamentale a României, în loc să-și canalizeze energia către găsirea unor soluții care să îndrepte țara în direcția opusă falimentului care bate în ușa românilor, sub privirile neputincioase ale acestora.

Dialogul social dintre decidenții politici și organizațiile sindicale a devenit formal, iar problemele din poliție, armată și penitenciare sufocă progresul și eficiența acestor instituții. “Orbirea” societății civile, care nu mai uzează de instrumentul protestului, descalifică valorile democrației și-i face pe cetățeni complice la ruinarea României. Polițiștii, militarii rezerviști și polițiștii de penitenciare îi invită pe toți românii să li se alăture la protestul din fața Guvernului României, în data de 20.10.2022, începând cu ora 11:30”, transmite FSANP.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related