Președinția nu vrea să justifice legal de ce a decis secretizarea ajutorului militar către Ucraina

Data:

Administrația Prezidențială și Guvernul României nu pot justifica cetățenilor români de ce reprezentanții statului român au decis secretizarea totală a ajutorului militar către Ucraina.

România este singurul stat membru NATO care a decis secretizarea tuturor informațiilor privind sprijinul militar al României oferit Ucrainei. Deși acest ajutor se face exclusiv din bani publici, cetățenilor români nu li se oferă posibilitatea de a evalua în niciun fel deciziile președintelui României, pe care acesta le ia cu referire la cea mai gravă amenințare de securitate a Europei de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial.

În fapt, la acest moment, românii nu știu nici dacă România a trimis armament Ucrainei, nici dacă nu a trimis.

Cetățenilor români li se refuză accesul la informații minimale privind contribuția țării în efortul european de contracarare a agresiunii rusești de pe teritoriul Ucrainei, ca de pildă, valoarea totală a ajutorului militar sau pentru cât timp accesul public la aceste informații va fi clasificat.

Dacă anumite rute de transport pentru armament care traversează și teritoriul României, dinspre statele NATO și UE către Ucraina, ar putea reprezenta informație clasificată din rațiuni de securitate națională, niciunde în statele UE sau NATO, valoarea ajutorului militar nu este informație interzisă cetățenilor.

Uniunea Europeană, de pildă, într-un exercițiu de transparență și de răspundere în fața cetățenilor europeni, publică în mod constant valoarea ajutorului miitar oferit Ucrainei.

PRESShub a transmis următoarele întrebări Administrației Prezidențiale:

  • În baza căror dispoziții legale/legi, președintele României, Klaus Iohannis, a decis secretizarea ajutorului militar oferit Ucrainei?
  • Cum justifică președinția României din punct de vedere legal această decizie de secretizare? 

În răspunsul oferit PRESShub, Președinția României a ocolit răspunsul și a susținut că informațiile din domeniul apărării şi securității naționale fac parte din categoria informațiilor clasificate și nu pot fi transmise public prin legea 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public.

Citește și: Cercetătoare româncă, selectată de NASA pentru un experiment privind viața pe Marte

Cotroceniul susține, în documentul remis PRESShub, că România „ca stat membru al NATO și al Uniunii Europene cu cea mai lungă frontieră comună cu Ucraina, a dovedit solidaritate, oferind un sprijin multidimensional atât în plan politic, cât și economic, financiar, umanitar și diplomatic”, nu însă și unul militar.

De precizat că atât Polonia, cât și Slovacia sunt state membre NATO și UE care au graniță cu Ucraina și ambele au decis ca ajutorul militar acordat ucrainenilor să fie unul public. Singurul stat membru NATO și UE care are graniță cu Ucraina și care a decis să nu ofere ajutor militar Ucrainei este Ungaria.

UE, Polonia și Slovacia spun deschis ce echipamente militare sau bani dau

Slovacia, de pildă, a anunțat că a livrat Ucrainei 13 avioane MIG-29, la fel cum a procedat public și Polonia.

Și Uniunea Europeană transmite constant public valoarea ajutorului militar oferit Ucrainei pentru a se putea apăra de agresiunea rusească. De pildă, între 2022 și 2023, UE a mobilizat 3,6 miliarde de euro în cadrul Instrumentului european pentru pace, în următoarele scopuri:

  • consolidarea capabilităților și a rezilienței forțelor armate ucrainene.
  • protejarea populației civile împotriva agresiunii militare în curs.

Cehia, Slovacia, Belgia, Olanda, Franța, Germania, Polonia, Croația, Spania, Grecia, Danemarca, Estonia, Lituania, Letonia, Italia, Bulgaria se numără printre statele care fac public ajutorul militar către Ucraina.

Dacă pentru toate aceste state, valoarea ajutorului către Ucraina reprezintă informație de interes public, de ce pentru cetățenii români această informație a devenit clasificată? Președinția și Guuvernul României nu răspund la această întrebare.

România, singura din UE care ascunde ajutorul militar dat Ucrainei

„Ca urmare a solicitării dumneavoastră, vă comunicăm următoarele:

În ședințele Consiliului Suprem de Apărare a Țării, conduse de către Președintele României, Klaus Iohannis, membrii Consiliului au analizat situația de securitate euroatlantică în contextul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei, implicațiile pentru România și măsurile care trebuie luate pentru a răspunde acestei situații de criză majoră, inclusiv în ceea ce privește contribuția României la efortul comunității internaționale de sprijinire a Ucrainei.

România, ca stat membru al NATO și al Uniunii Europene cu cea mai lungă frontierăcomună cu Ucraina, a dovedit solidaritate, oferind un sprijin multidimensional atât în plan politic, cât și economic, financiar, umanitar și diplomatic. Sprijinul pentru Ucraina înseamnă sprijin pentru securitatea României, a cetățenilor români și a NATO în ansamblu, iar informațiile de interes public au fost publicate în comunicatele de presă pe site-ul Administrației Prezidențiale, după desfășurarea ședințelor Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Totodată, vă informăm că legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public stabilește concret care sunt informațiile care pot fi de interes public. Potrivit art. 12, alin. (1), lit. a), din lege, informațiile din domeniul apărării şi securității naționale fac parte din categoria informațiilor clasificate, al căror regim, în ce priveşte transmiterea lor, este circumscris exigențelor legale instituite prin Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, precum şi prin Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării”, a răspuns Administrația Prezidențială.

Citește și: Reacții în Germania la povestea deținutului care a lăsat un bilet la Cazino Constanța

Nici Guvernul nu este mai deschis

PRESShub a trimis același set de întrebări și Guvernului României, adresate, de data aceasta, premierului Nicolae Ciucă.

„În legătură cu solicitarea dumneavoastră, înregistrată la Biroul de presă al Guvernului cu nr. 73/12.04.2022, vă comunicăm următoarele:

Guvernul României s-a alăturat comunității internaționale în eforturile de susținere a Ucrainei și a cetățenilor ucraineni. Ca stat membru al Uniunii Europene şi al NATO, România a dovedit solidaritate și a oferit sprijin multidimensional, acționând ferm şi imediat în plan politic, economic, financiar, umanitar, diplomatic, sectorial. Guvernul României a informat permanent în legătură cu acțiunile de sprijin”, este răspunsul Guvernului României oferit PRESShub.

Și în răspunsul Guvernului României, informațiile privind ajutorul militar, dacă el chiar există, lipsesc din comunicatul oficial.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Sidonia Bogdan
Sidonia Bogdan
Sidonia Bogdan este un jurnalist cu peste 17 ani de experiență în presă. A publicat anchete, reportaje, interviuri, analize sau opinii în Libertatea, Newsweek România, Vice România, Eastern Focus Quarterly, Dilema Veche, România Liberă, Digi24 și Jurnalul Național.
2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Firea și Ciolacu au mers în vizită electorală de 1 Mai cu lideri de sindicat | Club Feroviar

Firea și Ciolacu au mers în vizită electorală, de...

Noi sancțiuni ale SUA pentru companiile care susțin războiul ilegal din Ucraina | Aktual24

Noi sancțiuni ale SUA pentru companiile care susțin războiul...

Cum a reușit Turcia să atragă 50 de milioane de turiști într-un an

Cum a reușit Turcia să atragă unu număr impresionant...

Tehnologie revoluționară testată de NASA, un motor cu reacție de numai 1,3 metri | Aktual24

Tehnologie revoluționară testată de NASA. Agenția spațială americană a...