Primăria Brașov a lansat licitația pentru achiziția a zece tunuri mobile de zăpadă

Data:

Primăria Brașov a lansat luni licitația pentru achiziția a zece tunuri mobile pentru producerea zăpezii artificiale pe domeniul schiabil din Poiana Brașov. Valoarea acesteia este de 1,63 milioane de lei.
Potrivit caietului de sarcini, tunurile vor funcționa la o temperatură de maxim – 2,5 grade C, data de producție nu trebuie să fie mai veche de 2021, trebuie să aibă staţii meteo individuale pentru măsurarea parametrilor ce determină calitatea zăpezii, sistem de iluminare în timpul funcționării, lumina de avarie și avertizare sonoră, a anunțat municipalitatea.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 26 aprilie.
„Proiectul Municipalității pentru modernizarea domeniului schiabil din Poiana Brașov continuă, în acest an, cu noi investiții. Astăzi am lansat licitația pentru achiziția a 10 tunuri de producere a zăpezii artificiale, pe care le vom utiliza, în principal, pentru pârtiile Lupului inferior și Drumul albastru. Deși reprezintă alternative foarte bune pentru schiorii, mai ales că dispun de transport pe cablu propriu – telescaunul Lupului, aceste pârtii sunt ultimele care se deschid, din cauza lipsei de zăpadă. Tocmai de aceea, achiziția acestor tunuri este o prioritate pentru noi, astfel încât, din sezonul următor, deschiderea zonei inferioare a domeniului schiabil să însemne inclusiv deschiderea celor două pârtii și, implicit, reducerea timpului de așteptare la transportul pe cablu“, a explicat primarul Brașovului, Allen Coliban.
Citește și: Anchetă după ce pe mormintele soldaților ruși dintr-un cimitir din Iași a fost scrisă litera Z
Licitație pentru un sistem de iluminat pentru două pârtii
În următoarele două săptămâni, Primăria Brașov va lansa licitația pentru o nouă investiție în această zonă, instalarea sistemului de iluminat pe cele două pârtii, Lupului inferior și Drumul albastru.
Odată cu realizarea celor două obiective, această zonă va deveni un punct de atracție pentru cei care vor să se bucure de pârtii foarte bune, inclusiv după lăsarea nopții, fără timpi de așteptare lungi.
Potrivit Primăriei Brașov, în această perioadă, toate pârtiile din Poiana Brașov sunt în condiții excelente. Stratul de zăpadă bătută în partea superioară a muntelui are între 60 și 100 de cm, iar în partea inferioară are între 40 și 60 de cm. Se schiază în condiții foarte bune pe toate pârtiile din Poiana Brașov: Kanzel, Doamnei, Ruia, Drumul Roșu, Sulinar, în zona superioară a pârtiei Lupului, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri) pe Lupului inferior. Săptămâna trecută a fost deschisă și legătura între lac și stația inferioară a telescaunului Ruia, pârtia 3A (,,Stâna”). Și pârtiile pentru începători, Bradul și Stadion, sunt deschise pentru cei care vor să învețe să schieze.
Instalațiile de transport pe cablu funcționale sunt telecabina Capra Neagră, telegondola, telescaunele Ruia și Lupului, teleschiurile Ruia, Bradul și Stadion.
Citește și: Stelian Ion cere demisia ministrului Justiției, după criticile Comisiei de la Veneția privind Legea pentru desființarea Secției speciale

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Au fost finalizate lucrările la noua Policlinică din Alba Iulia. Când va fi deschisă | Alba24.ro

Au fost finalizate lucrările la noua Policlinică din Alba...

Un fost consilier al ministrului Daea nu poate justifica 224.743 euro | Ziarul de Iași

Un fost consilier al ministrului Daea nu poate justifica...

Mediocritatea liderilor politici | Revista22

Mediocritatea liderilor politici români din ultimul deceniu a dus...