Legea pentru modificarea Codului Fiscal, prin care se majorează, printre altele, cu 50% grila de impozitare pentru imobile, a fost adoptată miercuri de Senat după ce coaliția PSD-PNL-UDMR a prezentat 130 de pagini de amendamente, în schimb a ignorat complet modificările cerute de opoziție.
Astfel, potrivit unui amendament introdus de senatorul PSD Radu Oprea și susținut de membrii coaliției, grila de impozitare pentru clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor publice va fi majorată cu până la 50%. Marja în care se pot stabili impozitele locale pe teren şi imobile a rămas aceeaşi, 0,08 – 0,2%.
De asemenea, s-a menținut impozitarea contractelor de muncă part-time la acelaşi nivel cu cele pentru normă întreagă.
Citește: Dan Dungaciu încalcă legea: nu și-a depus niciodată declarația de avere
130 de pagini de amendamente
Modificarea Codului fiscal a fost făcut fără consultarea specialiștilor din economie, a reprezentanților companiilor, care sunt cele mai afectate de majorarea taxelor, și chiar cu ignorarea opoziției.
De exemplu, coaliția PSD-PNL-UDMR a trimis spre analizare membrilor Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială din cadrul Senatului 130 de pagini de amendamente pe 3 octombrie, la ora 21:00, în condițiile în care ședina de analiză a acestor amendamente urma să aibă loc a doua zi, de la ora 10.00.
Pratic, timp imposibil pentru o analiză completă. Practica nu e nouă.
Citește și: 37 de pagini de modificări, aduse în ultimul moment compensării facturilor la energie
„Ni s-a repetat că nu vor crește taxele și impozitele. Nu doar că s-au mărit taxele, dar modul cum s-a întâmplat este regretabil: a apărut o ordonanță de urgență peste noapte, fără consultări cu mediul de afaceri, cu societatea civilă, și s-a aplicat.
Apoi, când a ajuns la dezbateri în Parlament, s-au depus foarte multe amendamente, de către opoziție, dar și de către cei din coaliția de guvernare, semnă că ordonanța are evident probleme”, a criticat senatorul REPER Cosmin Poteraș.
Impozit direct pe contribuțiile la pensii
Instabilitatea fiscală și modificările făcute peste noapte alungă investitorii străini și complică activitatea celor care au investit deja în România, dar îi demotivează pe români să devină antreprenori.
„S-a propus creșterea taxării muncii, creșterea taxelor pe clădiri, crește taxarea chiriilor. S-a instituit impozit pe dividendele pe care le primesc fondurile de pensii private. De fapt, un impozit direct pe banii contribuabililor de la Pilonul II de pensii.
Toate acestea se întâmplă când ne așteaptă iarna cea mai grea la facturi și inflație record”, a avertizat Cosmin Poteraș.
Proiectul de lege va merge la Camera Deputaților, care este camera decizională.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!