PSD una strigă la București, alta face la Bruxelles. Nici o modificare cerută pentru PNRR

Data:

PSD insistă din 2021, de când a venit la guvernare, că va cere Comisiei Europene modificarea condițiilor impuse prin Planul Național de Reziliență și Redresare (PNRR), invocând că unele reforme impuse prin acest document ar fi prea dure.

În tot acest timp, atât fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, minister care s-a ocupat de realizarea și negocierea PNRR pentru România, și chiar partenerii de guvernare ai PSD, prin vocea europarlamentarului Siegfried Mureșan, au arătat că negocierea Planului Național de Redresare și Reziliență se poate face în condiții foarte limitate.

Citește și: Cum poate profita România de modificarea PNRR. Schimbările nu pot fi politice

Recent, ministrul Muncii, Marius Budăi, a insistat pe faptul că va solicita la Bruxelles eliminarea plafonului de 9,4% din PIB alocat pentru pensiile din România, deoarece ar fi o „măsură antiromânească”, ce „condamnă la sărăcie seniorii României”.

„Nu am primit nici o solicitare”

Comisia Europeană a precizat, într-un răspuns oferit la o întrebare a europarlamentarului USR Vlad Botoș, că până acum nu a primit, de fapt, nici o solicitare pentru modificarea PNRR din partea României.

Vlad Botoș a întrebat oficial Comisia Europeană și dacă există vreun proiect concret depus pe irigații, de exemplu.

„Până în acest moment, Comisia nu a primit nicio cerere oficială din partea României cu privire la intenția sa de a-și modifica planul național de redresare și reziliență (PNRR). Cu toate acestea, serviciile Comisiei și autoritățile române au un dialog constant cu privire la toate aspectele legate de PNRR, inclusiv cu privire la modificările planului în temeiul articolului 18 alineatul (2) din Regulamentul privind Mecanismul de redresare și reziliență (MRR) și al propunerii REPowerEU”, se arată în documentul transmis de Comisia Europeană.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Documentul secret al Kremlinului: prima dovadă a războiului hibrid planificat de Moscova?

Documentul secret al Kremlinului, dezvăluit de cotidianul american The...

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani. Sunt vizate fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani. Biroul din Cluj-Napoca...

Cristian Moş, fondator al USR Timiș și vicepreședinte al CJ, va candida ca independent la Primăria Timişoara

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Cristian Moş, unul dintre...

Încep lucrările la Spitalul Regional de Urgență Cluj | Monitorul de Cluj

Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat, joi, începerea...