Războiul puterii cu tinerii

Această expresie mi-a fost inspirată de un prieten bun, care a definit recenta criminalizare agravantă prin lege a posesiei de droguri drept o nouă filă în războiul pe care stupida putere de la București îl duce cu tinerii.

O putere care, într-adevăr, nu este de azi de ieri în război cu tinerii, ci de multe decenii. Chiar dacă acest război nu este unul declarat (așa cum nici Putin nu a declarat război Ucrainei, ci doar a agresat-o), la fel și această putere politică de la București, aceeași de mulți ani încoace, poartă un război hibrid împotriva tinerilor și lansează regulat agresiuni majore asupra lor. Un război purtat pe mai multe fronturi.

Primul și cel mai dăunător dintre ele este compromiterea pe termen lung a sistemului și a ideii înseși de educație în România. Numind politicieni corupți sau mediocri la conducerea Educației, puterea de la București s-a asigurat că retează pentru zeci de generații de copii și tineri șansa educării, emancipării și dezvoltării libere în această țară.

Școala românească rămâne în multe privințe o școală bătrânicioasă, temătoare în fața schimbării, gândită de oameni în vârstă după valorile și (pre)judecățile lor.

Administratorii Educației consideră în continuare că „pe vremea lor” se făcea școală, nu ca azi, și că, prin urmare, era mai bine cum era înainte: modelul educațional de acum patruzeci sau cincizeci de ani rămâne unul de succes, iar asta o dovedește, nu-i așa, numărul de olimpici internaționali pe care-i anunțăm cu fast în fiecare an.

Un model din care sunt excluși și neglijați, din cauza nepriceperii și haosului din teritoriu, majoritatea copiilor, hărăziți astfel analfabetismului și abandonului.

Făcând apoi din frauda academică un veritabil stil de succes în viața publică, ridicând plagiatul și diplomele false la rang de criterii de acces la funcțiile importante din stat, liderii Educației dau de înțeles că pentru a reuși în societate nu ai nevoie de școală, ci e de ajuns să te descurci, să ai pe cineva bine plasat care să te susțină, iar prin asta poți să ajungi în ministere, în agenții sau în posturi diplomatice bine plătite.

Contramodelele promovate de partidele politice mari atrag și tineri, desigur: acei tineri puțini, selectați cu grijă prin nepotism, modelați după chipul și asemănarea șefilor lor, slugi devotate la început și apoi zbiri cinici cu restul lumii, pentru care lipsa de responsabilitate publică și de principii este cheia ascensiunii în cariere construite pe nimic.

Școala românească nu este o școală pentru viitor; iar asta tinerii o știu deja. Maturizându-se devreme, având acces la informații despre sistemele educaționale din alte țări, aleg cât pot de repede să părăsească sistemul românesc, convinși fiind că aici nu au șanse să se pregătească pentru un viitor care nu-i interesează pe politicieni și despre care aceștia nu ai nici cea mai vagă idee ce ar putea însemna.

Dar nu doar educația este câmp de luptă al puterii împotriva tinerilor.

Toate politicile economice și sociale sunt gândite împotriva lor: guvernul se îndatorează iresponsabil în fiecare zi – mai bine zis îi îndatorează pe copiii și tinerii de azi cu sume care vor fi poveri uriașe pe umerii lor peste câteva decenii.

Și se îndatorează pentru a încerca să cârpească tot mai numeroasele găuri și erori din actul însuși de guvernare, pentru a repara dezastrele numite investiții în infrastructură sau sănătate, acolo unde autostrăzi și poduri se prăbușesc la puțin timp după construire, acolo unde spitalele și orice alte clădiri sunt făcute să reziste până la primul incendiu.

Politicile publice nu sunt măsuri menite să protejeze tinerii, care devin, prin chiar faptul că se pregătesc de viitor, o generație mereu vulnerabilă, o generație discriminată, lovită în plin de inegalitatea de șanse pe care o promovează clasa politică.

Nu există, în acest moment, în politica românească, o etică a responsabilității pentru generațiile viitoare, aceea fără de care orice politică e impostură și corupție.

Există doar o preocupare permanentă pentru păstrarea pentru cât mai mult timp a privilegiilor celor care se află la putere: indemnizații, prime, măriri de salarii, pensionări rapide, pensii speciale, justiție coruptă – toate acestea fiind măsuri pentru întărirea trecutului și prezentului rețelelor de influență și de slăbire a viitorului.

Aș mai da un exemplu de dispreț cras față de viitor: absența completă de pe agenda publică a preocupărilor de mediu. Poluarea extinsă a naturii de către majoritatea cetățenilor acestei țări, lipsa colectării selective a gunoaielor, arderea deșeurilor toxice, defrișările masive, microhidrocentralele care sunt afaceri are câte unui mafiot local contribuie la împovărarea vieții de mâine a celor care astăzi sunt tineri.

Contribuie la a le transforma viața într-un coșmar și la limitarea posibilităților lor de a duce o viață decentă în România viitoare. Dereglementările climatice de care noi ne amuzăm azi sau pe care le prezintă televiziunile de scandal ca întâmplări de cancan sunt, de fapt, semnele unei vieți imposibil de trăit peste câteva decenii.

Ceea ce azi e o caniculă insuportabilă de câteva zile, va fi în 2040 sau 2050 o condiție a vieții de zi cu zi, luni întregi, pentru copiii noștri deveniți adulți. Deșertificarea nu e un proces reversibil; curățarea râurilor, câmpiilor, pădurilor, de substanțe toxice, poate să dureze multe zeci de ani.

Și pentru toate acestea noi nu facem azi absolut nimic. Puterea tâmpă de la București și acoliții lor din structurile de forță ale statului caută doar modalități noi de a-și securiza veniturile și influența. Iar dacă li se pare că i-ar putea amenința ceva, intervin brutal în legislație pentru a se proteja și mai mult, pentru a criminaliza libertatea de exprimare sau de asociere.

Citește și: Legea care impunea testarea antidrog a minorilor, fără acordul părinților, respinsă în Senat

Mai grav, aceeași putere ignorantă a decis criminalizarea extinsă a posesiei de orice fel de droguri, alegând astfel să trateze cu biciul și cu închisoarea una dintre cele mai grave și mai ignorate probleme ale tinerei generații.

O problemă pe care statul a ales să o trateze brutal, fără să o înțeleagă, fără să se inspire din practici de succes din alte țări, fără să construiască structuri și programe adecvate problemelor și nu doar pentru rotunjirea veniturilor protipendadei de partid propulsată în agenții inutile.

Azi, de niciunde nu se aude vocea tinerilor. Despre ei nu vorbește nimeni, decât atunci când vreo progenitură de baron omoară pe cineva sau când vreun copil îmbrăcat în straie de Badea Cârțan recită poezii patriotice pe placul naționaliștilor.

Tinerii nu contează, iar când par să conteze, este fie pentru a-i reprima violent, fie pentru a-i manipula în folosul corupției sporite a puterii.

Nu e de mirare atunci că ei se revoltă așa cum pot: întorcând spatele vieții publice, boicotând politica și votul, alegând să părăsească deîndată ce pot această țară în care nu găsesc modele, nu găsesc încurajări, nu găsesc motive de-a o iubi și respecta.

Aceasta e moștenirea putredă pe care ne pregătim să o lăsăm copiilor noștri. Să nu ne așteptăm deci să ne iubească și să ne respecte.

Să fim bucuroși dacă ne spun mulțumesc când le cumpărăm biletul de avion dus simplu spre alte zări și când ne mai sună din când în când, chemându-ne acolo, să vedem cât de fericiți și împliniți sunt ei departe de țară.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!