Liste cu „dușmani” și „trădători” au mai existat în România și în perioada interbelică, iar în multe cazuri cei vizați au fost „pedepsiți” inclusiv prin asasinate. Desigur, contextul politic din prezent e diferit față de agitații ani dintre cele două războaie mondiale. Dar există un fir roșu între „obsesia pedepsei” de atunci și de acum care ar trebui privită cu îngrijorare.
AUR a inițiat pe Facebook, la finalul lui ianuarie, o „listă neagră” cu publicațiile pe care formațiunea parlamentară și simpatizanții săi le consideră „cele mai toxice și false organe de presă”.
Conducerea partidului a pus pe primul loc G4Media.ro, supărată că publicația a numit Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) o „organizație extremistă”. Postarea a fost urmată de peste 4.500 de comentarii, în care simpatizanții au catalogat ca „toxică” aproape toată presa centrală, inclusiv site-uri și posturi tv care au promovat intensiv AUR.
Inclusiv PressHUB, care a publicat mai multe articole în care dezavuează derapajele AUR, a fost inclusă pe această listă a antipatiei.
Citește și: De la „liste negre” la crimă e doar un pas. Atacul AUR la jurnaliști, inacceptabil
Comportamentele violente nu au nevoie de explicații sofisticate și elaborate
„Operațiunea nu este întâmplătoare. Exemplul istoric ar trebui să ne dea de gândit. Manifestările din perioada interbelică aparținând fasciștilor români, cu incriminarea dușmanilor în presa legionară, prin comunicate de excomunicare sau prin diferite circulare legionare, în care stabileau vinovății și asta avea repercusiuni directe, întrucât se constituiau comandouri de pedepsire, ar trebui să ne îngrijoreze”, a avertizat istoricul Mihai Demetriade, la rândul său inclus pe o listă a personalităților publice care „ar trebui asasinate”, realizată de un simpatizant AUR.
Mihai Demetriade a explicat, într-un dialog cu PressHUB, că demersul de la finalul lui ianuarie, de atac asupra presei care critică partidul, spune multe despre Alianța pentru Unirea Românilor și despre modul în care co-președinții George Simion și Claudiu Târziu gândesc propriul conglomerat de formațiuni.
„Adică, sunt în postura să redacteze edicte etice. Se plasează în afara oricărei discuții privind responsabilitatea publică și stabilesc vinovății, comportamente inadecvate în presă, provoacă, incită la ură. Consecința acestei polarizări – <<noi, cei din AUR, suntem puri, imaculați și posesori ai dreptății și ai adevărurilor supreme, iar ceilalți greșesc în mod fundamental>>, tipul acesta de polarizare generează violență.
Și acesta a fost și scopul acelei cartoline de pe Facebook-ul a celor de la AUR. Comportamentele violente nu au nevoie de explicații sofisticate și elaborate, ci de incitări, cuvinte scurte, sintagme succinte, care pot genera acțiuni explicite de ură. Printre care și pedepsirea unor jurnaliști”, a precizat Mihai Demetriade, pentru PressHUB.
Acțiunea AUR a stârnit reacții dure din partea opiniei publice. O acțiune care vine nu doar pe o linie roșie cu perioada interbelică, marcată de violență și crime, ci și cu ce se întâmplă în Europa de Est, Rusia și fostele republici sovietice când vine vorba de cenzurarea presei, inclusiv cu pistolul.
„În spațiul estic și în spațiul ex-sovietic, <<pedepsirea>> jurnaliștilor se întâmplă azi, mergând până la asasinate, cu o frecvență extrem de îngrijorătoare. Poate nu suntem departe de tipul ăsta de violență. Poate nu ar trebui să privim pasiv, ca o simplă retorică pe Facebook. Poate nu e așa”, a precizat istoricul.
Mihai Demetriade insistă asupra faptului că, deși contextul istoric este diferit, dacă ne raportăm la perioada interbelică, tensiunile, energia și ura sunt aceleași.
„Istoria are acest viciu teribil de a avea un filon profund care nu e dependent de o contextualizare precisă. Sigur, contextele sunt diferite, dar filonul e același.
De exemplu, scepticismul legat de clasa politică. În perioada interbelică, anti politicianismul a fost argumentul suprem pentru o mișcare radicală, care să revoluționeze, să recompună și să retrezească speranțele.
Tipul acesta de scepticism vizavi de capacitatea clasei politice de a rezolva probleme e prezent și acum, iar folosirea lui populistă o vedem la AUR, chiar dacă personajele și contextul politic sunt altele”, a menționat istoricul, pentru PressHUB.
Citește și: Încă un pas: De la „Heil Fritz!” la asaltul asupra Primăriei Timișoara
Nu suntem departe de bătăi stradale
„Acest tip de violență e aici, e lângă noi. Nu e îndepărtată în timp. Eu nu cred că suntem departe de bătăi stradale, o formă de pedepsire a celui care nu e de acord cu tine. Violența de limbaj nu e doar de limbaj.
Problema este câtă tensiune ești dispus să intensifici în rândurile oamenilor, dintre care unii nu au suficiente informații, sunt dezinteresați, sunt acoperiți de frustrare.
Căci există riscul unui caz izolat, al unui om cu o situație personală complicată, care să răbufnească, să scoată o armă albă. Reacția societății trebuie să fie foarte dură”.
Reacția societății trebuie să fie foarte dură”.
De altfel, există un precedent chiar mai recent al „listelor negre”. Anul trecut, un simpatizant AUR a făcut o listă cu oameni care ar trebui asasinați.
„În mesajul acelui susținător, apare o listă cu intelectuali publici, cu actori ai vieții publice sau politice, printre care și eu. Am depus plângere penală la Parchetul General împotriva acestui personaj. Obsesia pedepsei și a punerii la punct este o linie roșie între interbelic și ce se întâmplă acum, pentru că pleacă de la o fundamentală intoleranță ideologică”, a menționat Mihai Demetriade pentru PressHUB.
Totuși, deși cercetările în dosar au început, un an mai târziu nu există nici un verdict.
„În cazul dosarului, au fost mai multe audieri, am depus probe materiale și testimoniale, dar nu mai știu care e parcursul acestui dosar. Eu am făcut tot ce a ținut de mine.
Dar, într-adevăr, a trecut o perioadă prea lungă de timp, fără o evoluție a dosarului. Dar vedem că, deși există legi care pedepsesc antisemitismul, foarte puține cazuri au ajuns în instanță.
Există un tip de toleranță vicleană, astfel de acțiuni sunt considerate mici derapaje, mici slăbiciuni ale unora, și nu sunt tratate ca atare. Și atunci oamenii aceștia au sentimentul că pot face orice, dacă nu există reacție”, a avertizat istoricul Mihai Demetriade.
Una din mărcile extremismului: întocmirea listelor cu „trădători”
În perioada interbelică, atunci când extrema dreaptă lua avânt în România – cum se întâmpla și în alte locuri din Europa, s-a extins practica întocmirii de liste cu dușmani ideologici. Printre altele, a fost vorba și de liste cu gazete „vândute” și cu jurnaliști „vânduți” sau „jidoviți”, a scris și istoricul Dorin Dobrincu.
„Ziariștii aflați pe alte poziții ideatice, care avuseseră curajul să scrie critic despre violența verbală și fizică a extremiștilor (nu era vorba numai de Liga Apărării Național-Creștine sau de Mișcarea Legionară), erau considerați dușmani ai națiunii, ai liderilor și partidelor cu pretenții regeneratoare.
Obiceiul a fost resuscitat de AUR, un partid al cărui imaginar provine din curente extremiste variate, de extracție legionară și național-comunistă, peste care s-au suprapus teorii conspiraționiste recente”, a scris Dorin Dobrincu.
Istoricul a amintit, la rândul său, de acțiunea din 2021 a simpatizantului AUR, o listă cu „trădători de patrie” – academici, jurnaliști, formatori de opinie -, pe care i-ar fi dorit executați. Demers continuat cu „lista neagră” tocmită acum chiar la îndemnul oficial al partidului parlamentar.
„Formațiunea a dat drumul – pe pagina oficială de Facebook – unui carton prin care invita la identificarea celor <<mai toxice și false organe de presă>>.
Oficialii formațiunii au început cu <<G4media>>, membrii și simpatizanții urmând să completeze lista. Poate unii sunt tentați să creadă că sunt doar <<cuvinte>>, cum zicea unul dintre liderii partidului într-un alt context. Aș adăuga că vorbele respective nu sunt deloc inocente”, a avertizat și istoricul Dorin Dobrincu.
Citește și: O mamă își caută de șapte ani fiica traficată. România e lider la traficul de persoane
Istoricul Adrian Cioflâncă a prezentat, la rândul său, faptul că ziarele democratice erau în fruntea listelor de „dușmani” și „trădători” întocmite de grupările de extremă dreaptă în perioada interbelică.
„Ziarele <<Adevărul>> și <<Dimineața>> au fost atacate constant – în presa naționalistă au fost publicate mii de articole defăimătoare împotriva ziariștilor și articolelor din <<presa din Sărindar>>; ziarele au fost arse în public; redacțiile celor două ziare au fost devastate de multe ori; ziariștii au fost bătuți, hărțuiți, umiliți public, unii au fost ținta unor atentate, cel mai cunoscut fiind atacul armat împotriva lui Emanuel Socor”, a scris Adrian Cioflâncă.
Când antisemitismul a devenit politică de stat, în 1938, printre primele măsuri luate s-a numărat interzicea celor două ziare.
„Iată câteva decupaje din presă pe tema asta. Cel despre incendierea ziarului <<Dimineața>> este din <<Porunca vremii>> din 23 sept. 1934”, este exemplul prezentat de Adrian Cioflâncă.
Proiectul abordează răspândirea populismului și radicalizarea cetățenilor slab informați, precum și influența analfabetismului mass-media asupra înțelegerii politicii și a interesului cetățenilor în probleme din sfera politicului. Activitatea editorială se concentrează cu precădere pe Republica Moldova, dată fiind poziția ei la confluența debitelor informaționale venind dinspre Est și Vest.
Proiectul face uz de un hub jurnalistic, capabil să ofere reacții rapide în încercarea de a demitiza procesul de dezinformare prin verificarea informațiilor vehiculate cu ajutorul următorilor parteneri: PressHub, Report.md la nivel local și regional, HotNews la nivel național și Euractiv pentru atingerea audienței la nivel european.
