România ar putea adera la Schengen până la finalul acestui an

Data:

spot_img

România ar putea intra în Schengen în acest an în urma votului din plenul Parlamentului European din sesiunea de luna viitoare de la Strasbourg, între 10 și 13 iulie.

Astăzi, în Parlamentul European, a avut loc discuția finală privind rezoluția în favoarea aderării României la spațiul unic de circulație european.

Documentul privind aderarea României la Spațiul Schengen este gata de vot. Actul final va conține toate cerințele de interes pentru țara noastră, informează Vlad Gheorghe, membru al Parlamentului European, pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Modificări importante ale Codului Rutier, impuse de Comisia Europeană. Care sunt

Documentul cuprinde următoarele puncte:

  • cerem un nou vot pentru aderare musai până la finalul acestui an
  • votul trebuie să fie bazat strict pe criteriile necesare pentru Schengen
  • spunem clar că decizia de a lăsa România și Bulgaria în afara Schengen este una discriminatoare pentru români și bulgari, cu atât mai mult pentru cei din diaspora care pierd timp, bani, nervi când revin în țară
  • solicităm compensarea financiară pentru toate costurile cauzate de neaderare, în ciuda îndeplinirii condițiilor încă din 2011.

Vlad Gheorghe crede că acest document va fi adoptat cu ușurință în cadrul Parlamentului European și spune că rezoluția va înclina balanța în favoarea aderării României la Spațiul Schengen.

Citește și: EXCLUSIV: Ministerul Mediului a publicat înregistrarea discuției cu delegația Parlamentului european privind tăierile ilegale de păduri

„Această rezoluție pe care sunt convins că o vom adopta în Parlamentul European cu majoritate transpartinică pune presiune suplimentară în favoarea României. Toate grupurile europarlamentare, toate familiile politice europene susțin rezoluția, pentru că forma pe care am negociat-o este cea mai bună posibil, corectă din punct de vedere al legislației și jurisprudenței comunitare”.

Aderarea României, prioritate pentru europarlamentari

Europarlamentarul a mai susținut că toți colegii lui au tratat aderarea României în Schengen ca pe o prioritate și au fost puse deoparte interesele individuale ale partidelor.

„Îmbucurător este că europarlamentarii români au lucrat împreună pe acest subiect, cu toții am înțeles că este o prioritate pentru țara noastră și am reușit să punem deoparte orice interes de partid, individual sau de grup ca să avem această rezoluție, ea să fie votată fără emoții și să contribuie la binele comun al românilor de a fi în Schengen cât mai curând”.

Acesta a criticat modul în care oficialitățile tratează această problemă atrăgând atenția asupra faptului că nici aderarea României și nici cea a Bulgariei nu se află pe agenda oficială a Consiliului Justiției și Afaceri Interne (JAI) care a avut loc joia aceasta.

„Pentru cei care critică acest demers pe care l-am inițiat în Comisia pentru Petiții, spunând că ”nu rezolvă nimic”, întrebarea este ce alt demers fac oficialitățile care ar fi trebuit să se asigure că românii nu mai stau prin vămi și nu mai sunt umiliți pe la cozi prin Europa?

Astăzi este Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) la Luxemburg, aderarea României și Bulgariei – nicăieri pe agenda oficială. Ce-ar trebui să facem, să stăm să ne uităm la Bode și să ne-așteptăm să ne bage-n Schengen?”.

România și Bulgaria sprijinite de Parlament, Comisie și de comisarul de resort

Vlad Gheorghe a declarat că atât România, cât și Bulgaria au sprijinul Parlamentului, Comisiei Europene și a comisarul de resort, Ylva Johansson, dar și a președinției spaniole din a doua parte a anului în demersul de aderare.

„Avem susținerea Parlamentului, Comisia Europeană și comisarul de resort, Ylva Johansson au reafirmat azi angajamentul pentru aderarea noastră în 2023, iar președinția spaniolă din a doua parte a anului este hotărâtă să sprijine România și Bulgaria.

Dar trebuie să ne ajutăm și singuri, ca eforturile tuturor unite să dea rezultatul mult așteptat: românii să se bucure pe deplin de dreptul la liberă circulație peste tot în cadrul spațiului unic european”.

România îndeplinește condițiile de aderare din 2011

În conformitate cu prevederile acquis-ului Schengen, aderarea la spațiul Schengen presupune parcurgerea următoarelor etape:

  • transmiterea Declarației de pregătire privind aderarea la spațiul Schengen;
  • completarea și transmiterea chestionarului Schengen;
  • vizitele de evaluare Schengen (în cadrul acestor misiuni, UE evaluează stadiul implementării acquis-ului Schengen pe cele cinci domenii: cooperare polițienească, protecția datelor personale, vize, frontiere maritime, aeriene și terestre și SIS/SIRENE);
  • redactarea rapoartelor privind rezultatele vizitelor de evaluare (raportul include şi recomandări pentru remedierea eventualelor aspecte mai puțin satisfăcătoare) și aprobarea acestora în cadrul grupului de lucru Evaluare Schengen de la Bruxelles;
  • adoptarea de către Consiliul UE a deciziei privind eliminarea controalelor la frontierele interne.

Etapa de evaluare tehnică a României s-a finalizat cu rezultate pozitive, iar rapoartele au concluzionat că România îndeplinește toate criteriile prevăzute de legislația care reglementează aderarea la Spațiul Schengen și funcționarea acestuia.

Îndeplinirea de către România a criteriilor prevăzute în acquis-ul Schengen a fost recunoscută la data de 9 iunie 2011, cu ocazia reuniunii Consiliului Justiție și Afaceri Interne.

În prealabil, la 8 iunie 2011, Parlamentul European a avizat favorabil proiectul Deciziei privind aderarea României și Bulgariei la Schengen. Finalizarea cu succes de către România a măsurilor prevăzute de acquis-ul Schengen au fost confirmate şi de Consiliul European (13-14 decembrie 2012), potrivit informațiilor transmise de MAE.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

REPER o susține pe Elena Lasconi în turul I al alegerilor prezidențiale

REPER a anunțat oficial joi că o susține pe...

Lasconi, un fel de Reagan mioritic? | Deutsche Welle

Elena Lasconi, 52 de ani, se arată foarte sigură...

Fostul ministru Raluca Prună despre presiunile făcute de Iohannis pentru numirea Procurorului General

Fost ministru al Justiției în guvernul tehnocrat Cioloș, Raluca...