Șerban F. Cioculescu, lector al Facultății de Științe Politice al Universității București, a explicat, pentru PressHUB, care sunt particularitățile războiului ruso-ucrainean, polemicile din interiorul comunității de experți în relații internaționale referitoare la înarmarea Ucrainei de către statele occidentale și de ce este greu să se ajungă la pace.
Expertul explică, în același timp, și mișcărilor geopolitice pe care China le-ar putea face în perioada acestui război.
PressHUB: Ce fel de război este războiul ruso-ucrainean? Este unul clasic convențional, este unul dintre Rusia și Occident, unul de proxy?
Șerban F. Cioculescu: Vorbim de un război intre-statal. E un război care contrazice trendurile observabile în sociologia actuală a războiului.
Să nu uităm că acum domină statistic războaiele civile. Contează mult din perspectiva cui privim, pentru că dacă privim din perspectiva Rusiei, este un război de refacere a sferei de influență. Este vorba de „cumințirea” prin forță a unui stat rebel care dorește să părăsească sfera de influența pe care Moscova și-o arogă.
Dacă privim din punctul de vedere al Occidentului liberal, este un război desfășurat prin intermediar – un proxy war – prin care o tânără democrație aspirantă la integrarea europeană și euroatlantică, cea ucraineană, este ajutată să reziste asaltului unui regim autoritar sclerozat, încarnând valori eurasiatice, antiliberale.
Conflictul acesta nu a apărut spontan, vine dintr-un context în care, cel puțin de la ocuparea Crimeii, s-a vorbit chiar despre începutul unui nou război rece între Occident și Rusia, existând și scenarii ale unei alianțe ruso-chineze.
Acțiunile destabilizatoare ale Rusiei lui Putin în Marea Neagră, începute în Georgia, prin proclamarea celor două state secesioniste după un scurt război, urmate de acțiunile din Siria, apoi de acțiunile din Ucraina, toate acestea au pregătit de fapt Occidentul pentru o confruntare pe termen lung cu Federația Rusă.
Dacă citim însă studiile unor experți în strategie militară, observăm că s-a crezut multă vreme că Rusia se va mulțumi cu metode asimetrice de război: războiul hibrid, atacurile cibernetice, propaganda. Se spunea că Rusia va evita orice fel de provocare de natură să declanșeze activarea Articolului 5 din Tratatul fondator al NATO.
Or acum ce vedem? Rusia recurge la o agresiune militară directă, asemănătoare cu invaziile din Primul și Al Doilea Război Mondial, deci o invazie clasică, e drept că nu contra unui stat membru NATO, ci a unui partener strategic al acesteia.
Însă țările NATO au decis să ajute militar masiv Ucraina nu doar din motive umanitare și legaliste, ci și pentru că se tem că o Rusie care cucerește „la liber” teritoriile vecinilor va ajunge mai devreme sau mai târziu să atenteze și la spațiul garantat de Alianță.
Observăm că și Japonia și Australia ajută Ucraina, atât financiar cât și miliar, deși nu sunt membre ale NATO, dar au parteneriate strategice avansate cu Alianța, iar liderii lor consideră că țările respective fac parte din sfera Occidentului în ceea ce privește valorile asumate.
În schimb India, membră a grupului QUAD, alături de SUA, Australia și Japonia, s-a opus sancționării Rusiei, marele său furnizor de arme, deși are nevoie de sprijin politic și chiar militar din partea SUA pentru a putea contracara China în plan geopolitic.
În perioada Războiului Rece, sfera de influență era un concept acceptat pe scena internațională. După terminarea Războiului Rece, mai este un concept agreat de experții în relații internaționale?
Sfera de influență e un concept folosit în geopolitică, în istoria relațiilor internaționale. În general, marile puteri au tendința să decupeze în jurul lor, la figurat vorbind, un lanț de mici state pe care le controlează. Există sfera de influență pe care o controlezi prin putere hard, așa cum încearcă Rusia, dar poți controla o sferă de influență și economic, astfel încât acele state să depindă de tine, să aibă nevoie de capitaluri tale, de investiții, de tehnologie avansată.
Și Statele Unite au o sferă de influență, dar acum nu o apără la modul grosolan și primitiv în care Federația Rusă face acest lucru.
Într-adevăr, în teoria relațiilor internaționale, există o dezbatere în legătură cu acceptabilitatea sferelor de influență. Dacă te plasezi într-o paradigmă liberală, s-ar putea să spui că nu mai e nevoie de sfere de influență din moment ce poți să ai organizații internaționale bazate pe valori comune în care se propagă sentimente de prietenie și încredere. Sau măcar regimuri internaționale prin care țările cooperează spre a gestiona probleme asociate globalizării
De exemplu, globalizarea împinge statele să se coaguleze să formeze mari blocuri economice. Invers, adepții curentelor (neo)realiste sunt atenți la rivalitatea dintre state, adesea grupate în alianțe ostile, care își dispută zone de interes economic și strategic.
Citește și: Ce face UE pentru a reducere dependența de gazul rusesc
Există două curente în interiorul comunității de externiști: primul consideră că înarmarea Ucrainei de către statele occidentale este o formă de ajutor dată unui stat invadat, iar al doilea curent sugerează că înarmarea Ucrainei este o decizie proastă, întrucât duce la și mai multă escaladare a conflictului și chiar la război nuclear. Dvs cum vedeți aceste două curente?
Paradigmele specifice marilor teorii ale relațiilor internaționale – cea neorealistă și cea liberal instituționalistă – sunt în mod clasic conflictuale.
De obicei, dacă ai încredere în una dintre ele, asta te face să nu mai ai încredere în opusul ei. Până la urmă, fiecare vede o anumită parte a fenomenului: cei care spun că Ucraina merită ajutată se gândesc, de pildă, la necesitatea de a nu permite Rusiei să reușească să își controleze sfera de influență prin forță pură, prin agresiune militară.
Ei aplică logică moralistă și pe cea a dreptului internațional, pentru că în Carta ONU scrie clar că un stat atacat are dreptul legitim la auto-apărare, individuală și colectivă. Dacă tu aperi un stat atacat, de fapt îndeplinești obiectivul Cartei Națiunilor Unite, iar Rusia se comportă îngrozitor din această perspectivă, pentru că este una dintre fondatoarele Națiunilor Unite, este membru permanent al Consiliului de Securitate, iar acum e statul care încalcă grosolan o normă peremptorie de drept internațional.
Pe de altă parte, neorealiștii spun: hai să ne uităm la balanța de putere, putem învinge Rusia, există vreo șansă, ce se poate întâmpla? S-ar putea să nu o învingem, s-ar putea să ajungem chiar la război nuclear, sau în cel mai fericit caz s-ar putea ca războiul să se prelungească într-un mod catastrofal și atunci, acest conflict nefericit ne sărăcește pe toți. Poate ar fi mai bine să se termine repede, dar nu se poate termina repede, întrucât Occidentul înarmează constant și masiv Ucraina.
Așadar, în această polemică, contează mult ce valori sunt mai importante pentru tine: moralitatea, legalitatea sau prudența? Prudența e dorința de a păstra un echilibru. Ești mai degrabă un cruciat, ai mentalitatea celui care vrea să facă binele cu orice preț sau ești un tip prudent care se gândește la consecințe și cauze pe termen lung și spune: Ucraina nu este atât de importantă pentru Occident, putem lăsa Rusia să o învingă?
Când neorealiștii susțin că există o probabilitate foarte mică pentru Ucraina să câștige războiul, cât de măsurabil e din punct de vedere științific este acest concept de „probabilitate”? Experții militari pot calcula șansele unui posibil câștigător?
Până la un punct se pot face niște scenarii și se fac de către aparatele politico-militare ale statelor, în funcție de balanța de putere militară, efectiv se compară forțele care activează în câmpul de luptă, calitatea armamentului, estimarea comandamentului, corpul ofițeresc, se analizează terenul, ce s-a întâmplat până atunci, însă – evident! – în arta războiului intervin și factori imprevizibili.
Rusia are un buget miliar aproximativ de 55-60 miliarde de dolari, iar Statele Unite a anunțat un ajutor militar pentru Ucraina de 33 miliarde de dolari. Așadar, prin toate donațiile pe care Ucraina le primește, ea poate depăși lejer ce alocă Federația Rusă în decurs de un an. Dar asta nu îi garantează automat victoria, lucrurile sunt mult mai complexe.
Occidentul livrează armament, dar nu contribuie cu forță armată, cu soldați.
Nu livrează soldați, dar există voluntari. Să știți că nu există ecuația perfectă care să spună când și cum vei câștiga un război. Tolstoi, în romanul său faimos Război și pace, a încercat să sugereze că succesul în război se poate calcula cu o formulă matematică ce combina talia armatelor rivale cu un așa zis factor X necunoscut, prin care estima moralul combatanților, voința de a lupta și a își risca viața. În funcție de acest element imponderabil credea că poate calcula științific rata pierderilor umane ale armatelor inamice.
Așa s-ar fi putut înțelege de ce uriașa armată a lui Napoleon I nu a zdrobit la fel de numeroasa armie țaristă, aceasta luptând spre a își apăra propria țară, așa cum azi ucrainenii își apără patria de năvălitorii ruși și manifestă mai mult curaj și dorință de a își risca viețile. Desigur, modelele matematice sunt extrem de utile, calculele britanicului Lewis Fry Richardson, de exemplu, au pus bazele științei moderne a înțelegerii cauzelor războaielor, cu un secol mai târziu decât tentativele romancierului rus.
Dar tot nu putem cunoaște științific cu maximă precizie când și cum se declanșează un război, mereu va exista un grad de incertitudine și turbulență.
După invazia din 2014, puterile europene au încercat un format de negociere pentru a aduce pacea dintre Ucraina și Rusia. Acordurile de la Minsk au fost frecvent criticate. Ce putem învăța din aceste acorduri?
Franța și Germania, pentru că la ele mă gândesc când ați amintit cele două acorduri de la Minsk, au încercat să găsească un modus vivendi ca să împiedice continuarea războiului. Să nu uităm, după pierderea Crimeii de către Ucraina, luptele au continuat. Separatiștii ruși, ajutați de forțele ruse, au încercat să ocupe tot Donbass-ul, au murit oameni de ambele părți.
Și astfel s-a încercat această soluție care s-a bazat pe retragerea forțelor militare în spatele unor linii, pe evitarea ciocnirilor militare. În plus, s-a vorbit despre drepturi politice deosebite pentru separatiști. Era vorba de o federalizare a Ucrainei. Acest lucru a fost imposibil de acceptat de către fostul președinte Potroșenko, pentru că, să nu uităm, în Ucraina sunt foarte puternice și forțele de extremă dreapta, naționaliste.
Cum puteai să le spui celor din Batalionul Azov: țara ta acceptă federalizarea sau devoluția nu din convingere, ci din frică?
Aplicând un model pe tiparul planului Kozak, după numele celui care a încercat să federalizeze și Republica Moldova, dar nici acolo nu au reușit.
Când Zelenski a câștigat președinția, Putin a crezut că acesta va fi un președinte maleabil, cu care va putea negocia. Foarte repede s-a dovedit că și Zelenski era un patriot și nu risca să alieneze nici forțele naționaliste, refuzând să accepte această concesie.
Cu toate că germanii îi împingeau pe ucraineni să accepte, francezii îi îndemnau să accepte. Până și americanii le spuneau discret ucrainenilor să accepte.
Semnale percepute de ucraineni au fost însă invers receptate: nu acceptați, suntem în spatele vostru, Rusia nu vă va ataca deoarece știe că va suferi economic extraordinar. Iată că Putin, din păcate, nu a putut fi descurajat doar prin factorii economici și nici nu cred că a anticipat ce ajutor militar masiv va primi Kievul.
La prima negociere mai serioasă în Turcia, Ucraina a arătat public un prim draft de cerințe. Acolo am putut observa că Ucraina ar dori un consiliu format din mari puteri care să își asume prin lege că vor interveni în apărarea Ucraina, dacă va mai fi invadată în viitor de către Federația Rusă.
Ucraina propune un fel de consiliu de garanți. Ucraina evocă și memorandumul de la Budapesta din 1994, când i se promisese că dacă se dezarmează nuclear, puterile garante o vor apăra. Iar apoi s-a dovedit că lipsa acestor arme nucleare a faciliat agresiunea Rusiei. Acum, evident, Ucraina constată că puternicul Consiliu de Securitate al ONU este blocat și nefuncțional și se teme că dacă permite încetarea conflictului într-un moment în care rușii au mari probleme în menținerea efectivelor într-o formă combatantă, nu va face decât să amâne un deznodământ care le va fi nefericit.
Adică Moscova nu va renunța la întregul Donbas, la zona Odesa sau zona Harkovului decât temporar, fiind pregătită să reia agresiunea când va putea.
Dacă nu obține acele garanții, Ucraina preferă să lupte în continuare.
Nu cred, pe de altă parte, că Ucraina va obține acele garanții. În primul rând, de ce ar accepta Rusia asta, iar în al doilea rând, cine își asumă să lupte împotriva Rusiei, dacă se oferă garantul Ucrainei?
Dacă mergem pe scenariul că Rusia va fi învinsă, la ce ne-am putea aștepta?
Îmi este foarte greu să îmi imaginez Federația Rusă declarându-se învinsă, pentru că Putin a pus toate cărțile lui politice în acest joc. Îmi este absolut imposibil să mi-l imaginez pe Vladimir Putin spunând: „Am pierdut, gata, renunț!”
Numai prin înlocuirea sa, în urma unei lovituri de stat sau prin deces. Chiar și atunci, Rusia va căuta să iasă din această încleștare păstrându-și fața nealterată, spre a evita umilința. Ucraina la fel: nu va capitula, câtă vreme e susținută. Și poate recruta noi generații de combatanți, dar mai vin și voluntari străini.
Rusiei i-ar fi al naibii de greu să ocupe toată zona de graniță a Ucrainei cu țările NATO ca să blocheze fluxul de arme și voluntari – nu a putut ocupa Kievul, despre ce vorbim? Așadar, e foarte greu să faci prognoze în această perioadă extrem de fluidă.
Mai degrabă preconizați un război pe termen lung
Mă integrez în curentul majoritar al analiștilor care susțin că va fi un război de luni de zile, poate chiar mai mult de un an. Deocamdată, și rușii și ucrainenii păstrează speranțe mari de victorie.
Credeți că va exista o salvare economică a Rusiei, integrându-se pe piața estică sau mai degrabă non-vestică?
Rușii au o plasă de siguranță, un fond financiar suveran, aceasta se va epuiza la un moment dat.
Da, șansa de salvare pentru ei este să se integreze în sistemul dominat de China. China dorește de-dolarizarea economiei mondiale, reducerea influenței dolarului.
Vor să înlocuiască sistemul SWIFT cu unul chinezesc care deocamdată e fragil. Chinezii de multă vreme doresc să creeze un sistem alternativ economic. Rușii vor exporta tot mai mult petrol și gaze către China, India și alte state asiatice probabil.
Dar aceste lucruri nu se pot face rapid, durează construcția conductelor ani de zile. Dacă europenii se vor decupla rapid de gazul rusesc, ar falimenta economia rusească, iar rușii nu ar putea să exporte imediat echivalentul în China.
China va profita de situație ca să domine economic Rusia.
Chinezii nu își doresc războiul din Ucraina, nu au niciun interes să vadă crescând prețurile la hrană și energie, care sunt și o consecință a acestui război. Dar apare și un avantaj pentru ei: sancțiunile aruncă Rusia în brațele lor.
Nu știm ce calcule și-a făcut președintele chinez: vedea Rusia ca pe un aliat sau ca pe un partener strategic? Mi-e greu să cred că China se gândește la o participare pe două fronturi, pentru care nu e pregătită. Beijingul nu are niciun interes acum să lupte pe un front european riscând să își slăbească forțele armate pregătite pentru hegemonia asiatică.
Armata chineză prevede să ajungă la paritatea americană la nivelul anilor 2050. Ea nu e pregătită în prezent la o confruntare militară cu tabăra statelor occidentale.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Pe masura ce razboiul continua vedem cum Rusia nu poate trece la cucerirea totala a Ucrainei .Vedem o Rusie care nu isi gaseste cadenta militara , o Rusie ce nu poate mobiliza noi capacitati de lupta, stiut fiind ca procesul de productie al componentelor militare este dependent de importul de tehnologie Occidentala ,peste care se suprapune efectul global al sanctiunilor ce devine din ce in ce mai destabilizatoar .Pacea cu Rusia si negocierile de pace existente , pina mai ieri , au disparut. Incercarile de a mobiliza o forta Internationala care sa gireze deciziile luate de comun acord (Rusia – Ucraina ) nu mai exista .Solutiile de pace devin , pe zi ce trece , imposibil de realizat .Este foarte greu de prevazut viitorul .Rezolvarea situatiei nu poate veni decit din interiorul structurilor de conducere al Rusiei .In acest moment SUA , UE si asociatii lor nu mai pot renunta la a continua procedurile de oferire de armament Ucrainei si nici nu pot sta la masa „PACII” cu actualul sef al Rusiei .Este greu de crezut ca Ucraina lui Zelenski va accepta sa piarda Donbasul si sa ofere astfel o iesire din razboi rusilor cum tot atit de greu ne este sa credem ca rusii vor pleca de bunavoie din Ucraina. Razboiul va fi de lunga durata , costurile vor fi imense si generatiile viitoare vor avea de lucru ca sa refaca Ucraina .
Decuplarea Europei de sistemul obtineriii gazelor din Rusia este esentiala in acest context .Momentul in care Suedia si Finlanda se vor alatura NATO devine unul decisiv si modifica esential geopolitica si decizia militara in aceasta parte de lume .Rusia nu are cum acoperi intreg flancul de sud est al NATO. Financiar Rusia nu poarte rezista .Necazurile Rusiei vor creste pe masura trecerii timpului si efectele sanctiunilor Occidentale vor fi vizibile in curind .Rusia ar trebui sa ofere din interior sansa pacii moment in care si Occidentul isi poate modifica deciziile .Pina la urma obtinerea unui bine comun este de preferat existentei unei ambitii singulare ce s-a dovedit gresit formulata .