Sibiu, primul judeţ care va avea o agenţie de atragere a investiţiilor după modelul celei de la Viena

Data:

Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNÎPMM), Florin Jianu, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că Sibiul este primul judeţ din România care va avea, cel târziu în 2023, o agenţie de atragere a investiţiilor, după modelul celei de la Viena.

Noua structură va funcţiona în cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu şi va fi finanţată cu 100.000 de euro, fonduri europene obţinute prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă.

„Acest proiect s-a întâmplat la Sibiu şi mai avem un proiect la Bucureşti. Am ţinut ca (…) primul proiect să fie la Sibiu şi Sibiul să dea tonul. Nu numai că este în top în ceea ce înseamnă infrastructura de afaceri şi un mediu de afaceri prietenos în Sibiu, dar şi pentru că este o administraţie care colaborează în mod consistent cu mediul de afaceri, cu mediul privat”, a declarat Florin Jianu, citat de Agerpres.

Potrivit lui Jianu, vineri se va lansa şi Bucureşti Business Agency, a doua astfel de structură dezvoltată de CÎPMM printr-un proiect similar.

„Aşa cum spuneam, noi avem două proiecte, avem unul şi la Bucureşti, dar pe acesta îl vom lansa mâine (vineri n.r.), am început cu Sibiul, să dăm tonul aici, la Sibiu, pentru că (…) eu sunt un suporter a ceea ce înseamnă descentralizarea”, a explicat Florin Jianu.

Citește și: Europa și gazul rusesc. Harta la zi a dependențelor energetice de Rusia

Sibiu Business Agency îşi propune să atragă investiţii în judeţul Sibiu şi să promoveze exportul pentru firmele locale, potrivit lui Jianu. Astfel, firmele locale care vor apela la Sibiu Business Agency vor beneficia în mod gratuit de promovare în vederea realizării de exporturi, a declarat preşedintele CNÎPMM.

„Firme cu capital străin sunt aproximativ 10% din totalul firmelor prezente în Sibiu, ceea ce este un lucru îmbucurător. adică vorbim de 2.315 firme cu capital străin, dintr-un total de 26.000 de persoane juridice”, a explicat Florin Jianu.

Prezentă la conferinţa de presă, preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, a explicat că această agenţie din cadrul instituţiei pe care o conduce va colabora atât cu mediul de afaceri, cât şi cu celelalte instituţii publice, dar şi cu camerele de comerţ.

Citește și: Corupția, unul dintre „super-factorii” care slăbesc un stat. Ce înseamnă reziliență în timpul războiului

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Captură video CJ Sibiu)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Urmăriți internaționali, aduși în țară de Poliția Română

În perioada 18 – 19 aprilie 2024, Poliția Română...

Sprijin pentru transformarea digitală a ONG-urilor | Săptămâna Online

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în calitate de coordonator...

Programul manifestărilor dedicate împlinirii a 105 ani de la intrarea Armatei române în Oradea | Bihoreanul

Programul manifestărilor dedicate împlinirii a 105 ani de la...

Au fost finalizate lucrările la noua Policlinică din Alba Iulia. Când va fi deschisă | Alba24.ro

Au fost finalizate lucrările la noua Policlinică din Alba...