Sindicatul Europol: Viitorii polițiști fac bișniță cu noile uniforme

Data:

Noile uniforme primite de viitorii agenți de poliție care învaţă în cadrul Școlilor de Agenți de Poliție Câmpina/Cluj Napoca stârnesc un nou val de controverse. 

Reprezentanții Sindicatului Europol spun, prin intermediul unei postări pe o reţea de socializare, că majoritatea elementelor de uniformă, fie că este vorba despre pantaloni, jachete, geci etc. nu sunt pe mărimea polițișților.

„Asta după ce s-au realizat măsurători de către reprezentanții firmelor producătoare care au încasate milioane de euro. Iar când au îndrăznit să „comenteze” și să pretindă schimbarea reperelor care nu le vin ca mărime, au început intimidările și amenințările voalate ale celor care de altfel ar fi trebuit să se preocupe cel mai mult ca procesul de echipare să se realizeze în condiții optime”, au transmis reprezentanţii Europol, care susţin că conducerea școlii a dispus ca uniformele să nu mai fie acceptate la retur, și le-au spus viitorilor polițiști să le schimbe între ei.

Citește și Poliția Română: Noile uniforme se rup pentru că polițiștii și-au luat numere mai mici să pară „extrem de slim”

Drept dovadă stau şi o serie de mesaje postate pe pagina de socializare a sindicatului.

„În final, putem trage mai multe concluzii dureroase:

– Umilința este principiul după care sunt tratați viitorii polițiști;

– Încă de pe băncile școlii sunt învățați ce este „orientarea” și cum se face „bișniță” cu elementele de uniformă;

– Este foarte suspectă pasivitatea și chiar imixtiunea reprezentanților școlilor de agenți de poliție care refuză sa retragă elementele de uniformă care nu corespund;

– Este mai actuală oricând expresia „mergem înainte, că înainte era mai bine”, se mai arată în postarea Sindicatului Europol.

Sursa foto – Sindicatul Europol

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent, redactor-șef la publicația Vrancea24, corespondent G4 Media și editor la PRESShub, cu o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, radio și televiziune. Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent la mai multe publicații și televiziuni naționale. Este singurul ziarist român menționat de două ori în Raportul de Stat al Statelor Unite ale Americii, în anii 2006, respectiv 2020, la capitolul Libertatea de exprimare. A fost cercetat de DIICOT pentru că a refuzat să dezvăluie sursa unor scurgeri de informații din NATO - MApN și a câștigat 5 procese intentate de fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Firma care trebuia să păzească Complexul Energetic Valea Jiului a plecat

Firma care trebuia să păzească Complexul Energetic Valea Jiului...

Magazinele nu vor fi închise în weekend. Decizia lui Ciolacu

Magazinele nu vor fi închise în weekend, a declarat...