Televiziunea rămâne principala sursă de știri pentru europeni. Crește online-ul | Eurobarometru

Data:

spot_img

72% dintre respondenții sondajului afirmă că au citit, văzut sau auzit recent știri despre Uniunea Europeană; 57 % afirmă acest lucru despre Parlamentul European.

Televiziunea domină ca sursă principală de știri (75%), mai ales pentru generațiile mai în vârstă.

În general, posturile publice de radio și de televiziune sunt sursele de știri în care cetățenii au cea mai mare încredere în Uniune (49%); următoarele sunt presa scrisă (39%) și posturile private de radio și de televiziune (27%).


Mass-media joacă un rol important în informarea cetățenilor europeni despre activitățile Uniunii Europene și ale instituțiilor sale.

Astăzi a fost publicat un sondaj Eurobarometru special care analizează în profunzime deprinderile oamenilor în domeniul mass-media, încrederea pe care o au în diverse surse de informații, dar și atitudinile lor față de amenințarea dezinformării.

Citește și: Ruptură dintre politicieni și societate: 77% dintre români vor predarea educației despre sexualitate în școală

Gradul de informare a publicului și impactul mediatic

Știrile care prezintă cel mai mare interes pentru cetățeni sunt subiectele politice naționale, declară 50% dintre respondenți. Chestiunile europene și internaționale (46%) sunt pe locul trei, cu un procentaj similar cu cel al știrilor locale (47%).

72% dintre respondenți își amintesc că au citit, văzut sau ascultat recent o știre despre Uniunea Europeană, fie în presă, pe internet, la televizor sau la radio. 57% dintre ei au citit, văzut sau auzit recent o informație despre Parlamentul European.

Procentajul oamenilor care-și amintesc de știrile referitoare la Uniune variază între 57% în Franța și 90% în România. În ceea ce privește știrile referitoare la Parlamentul European, procentajul variază între 39% în Franța și 85% în Malta.

Deprinderile oamenilor în domeniul mass-media

Televiziunea domină cu 75% și este principala sursă de știri, în special pentru europenii cu vârsta de peste 55 de ani. Pe locul doi, cu un procentaj simțitor mai mic, se află platformele de știri online (43%), radioul (39%) și platformele de comunicare socială și blogurile (26%).

Presa scrisă vine pe locul 5: unul din cinci respondenți (21%) menționează că ziarele și revistele sunt principala lor sursă de știri.

Pe de altă parte, respondenții tineri folosesc într-o proporție mult mai mare platformele de comunicare socială și blogurile pentru știri (46% dintre persoanele cu vârsta între 15 și 24 de ani față de 15% dintre persoanele de peste 55 de ani).

Deși sursele tradiționale de știri, în special televiziunea, sunt importante, 88% dintre respondenți consultă cel puțin unele știri online pe telefon, calculator sau laptop.

43% dintre respondenți folosesc site-ul sursei de știri (de exemplu site-ul unui ziar) pentru a accesa știri online, iar 31% citesc articole sau postări care apar online pe rețelele lor de comunicare socială.

Accesarea postărilor cu știri pe platformele lor de comunicare socială este importantă într-o măsură și mai mare pentru tineri (43% dintre persoanele cu vârsta între 15 și 24 de ani față de 24% dintre persoanele de peste 55 de ani).

Consultarea știrilor online contra plată continuă să fie o excepție: 70% dintre cei care accesează știri online consultă doar știri sau servicii de știri disponibile gratuit.

Sursele media considerate cele mai de încredere

Cetățenii europeni au încredere în mass-media tradițională (radio, televiziune sau presa scrisă), inclusiv în prezența lor online, mai mult decât în platformele de știri online și în canalele online de comunicare socială.

49% dintre respondenți se așteaptă ca posturile publice de radio sau televiziune să le furnizeze știri demne de încredere, indiferent de formatul ales (tradițional sau online).

Următoarea sursă de știri în ordinea preferințelor este presa scrisă, cu 39%. Pe de altă parte, posturile private de televiziune și de radio sunt considerate de 27% dintre respondenți drept surse de știri de încredere. Polonia este un caz aparte: este singura țară în care populația consideră că posturile private de radio și de televiziune sunt sursa de știri care prezintă cea mai mare încredere.

Respondenții din Ungaria arată o neîncredere și mai radicală în sursele tradiționale de știri în general. Ei consideră că o altă sursă de știri prezintă cea mai mare încredere: „persoanele, grupurile sau prietenii urmăriți pe platformele de comunicare socială”.

Importanța încrederii este evidențiată și atunci când respondenții sunt întrebați ce i-ar convinge să deschidă un articol de știri online. 54% se simt motivați dacă titlul corespunde intereselor lor, iar 37% spun că este important să aibă încredere în serviciul de știri care postează articolul respectiv.

Citește și: Marea Neagră rămâne teatrul preferat al revizionismului rusesc. Cum luptă NATO, după summitul de la Madrid

Expunerea la dezinformare și știri false

Peste un sfert dintre respondenți (28%) consideră că, în ultimele șapte zile, au fost expuși „des” sau „foarte des” la dezinformare și știri false. Cifra atinge cote maxime în Bulgaria, cu 55% dintre respondenți, iar Olanda se află la polul opus: doar 3% dintre respondenți consideră că au fost expuși „foarte des” și 9% „des” la dezinformare sau știri false.

Majoritatea respondenților sunt încrezători că pot recunoaște dezinformarea și știrile false: 12% se simt „foarte încrezători” și 52% „întrucâtva încrezători”. Nivelul de încredere în posibilitatea de a face distincția dintre știrile adevărate și cele false scade cu vârsta și crește cu nivelul de educație.

Context

Percepțiile cetățenilor despre Uniunea Europeană și Parlamentul European sunt influențate de ceea ce ei pot vedea, auzi și citi în diverse surse mass-media. Acest sondaj Eurobarometru Flash prezintă o analiză aprofundată a surselor media folosite de cetățeni și a obiceiurilor lor în domeniul mass-media. El ia în considerare atât mass-media tradițională, cât și cea online.

Citește și: De ce ar trebui politicienii să participe la Pride?

Ipsos European Public Affairs a contactat un eșantion reprezentativ de cetățeni din Uniunea Europeană, în vârstă de cel puțin 15 ani, în fiecare dintre cele 27 de țări ale Uniunii Europene. Între 26 aprilie și 11 mai, au fost realizate 52.347 de interviuri prin tehnologia de interviuri online asistată de calculator (CAWI), folosind grupurile online Ipsos și rețeaua lor de parteneri.

Rezultatele de la nivelul Uniunii Europene sunt ponderate în funcție de dimensiunea populației din fiecare țară.

Datele aferente și un raport complet pot fi găsite aici.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petraș este editor al publicației bistrițene Săptămâna online. Ofițer în rezervă, analist de intelligence și jurnalist. Are o experiență bogată în analiza de intelligence, este expert în domeniul securității naționale și vrea să contribuie la dezvoltarea spiritului civic prin lansarea acestui săptămânal și alte proiecte civice interesante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Răzvan Ceuca, expert în cyber security: „Instituțiile nu au luat măsurile preventive necesare!”

Expertul în cyber security Răzvan Ceuca atrage atenția asupra...

În loc de speculații, presa poate lucra cu cifre exacte

La începutul acestui an, Freedom House în colaborare cu...

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzarea de cărți

Radiografia unei prăbușiri: ultimii din Europa la vânzare de...

Peste un milion de români au votat. Circa 10.000 de bistrițeni au ieșit la urne

Peste 10.000 de bistrițeni au ieșit la urne până...